
De Amalia Dobre
»
Vintage & sh series
Câteva piese pe care le-am găsit săptămâna aceasta prin vintage shop-uri online și offline
Ce-am găsit prin sh-uri și vintage shopurile online săptămâna aceasta nu se compară cu ce am găsit în magazinele second hand din București. În sensul că în magazine nu am găsit nimic. Deși am câteva pe care le vizitez aproape săptămânal, în circuitul acesta Ion Mihalache - Ștefan cel Mare - Gara de Nord - Iancului, nu am găsit NIMIC de nici nu mai știu când.
La târguri în schimb, găsesc aproape tot timpul câte ceva. Merg cu un prieten cam în fiecare weekend la Filaret și la Valea Cascadelor. Până acum vreo trei sau patru săptămâni mergeam duminica, dar am fost din greșeală o dată într-o sâmbătă și ne-am prins că e cea mai bună zi de târg. În fine, online e altă treabă.
Am găsit sandale cu funde și clame pentru păr. Sunt acum în povestea asta cu clame pentru păr, în sensul că le port. Am multe clame, toate găsite în sh-uri și târguri. Acum când scriu port o clamă cu trei inimi găsită la târgul de la Filaret, ieri m-am văzut cu o prietenă și am purtat o altă clamă mică galbenă din plastic pe care am găsit-o într-un târg de vechituri din Lisabona, unde am mai găsit și câteva cărți mici cu povești portugheze și două rațe minuscule din plastic foarte fragil.
Dacă vizitați Lisabona, este vorba despre târgul Santa Clara. Acum am mai găsit și un sutien roz cu flori, căprioare din porțelan, o geantă în formă de inimă care surprinde o scenă de dragoste dintre două persoane cu părul creț (adică Hercules și Omphale, din pictura lui Francois Boucher), un corset cu pisică, dar mai bine verificați în continuare.

Jachetă din piele, Helmut Lang, Out of Use Berlin

Clamă pentru păr, 60 de lei, Out of Use Berlin

Căprioare și totodată elfi din porțelan, Etsy.com

Cămașă din bumbac, 120 lei, Out of Use Berlin

Sutien cu flori, I Am That Shop
Cercei din anii '60, 222 lei

Papuci Christian Dior, El Cycer Vintage

Geantă Vivienne Westwood, 5.300 lei
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.