
Ioana Ilie
Serious Business
Vaccinul împotriva HPV, gratuit începând din ianuarie 2020
_
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății, care a finalizat licitația pentru achiziția dozelor de vaccin antiHPV, primele 20.000 de doze vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare la direcțiile de sănătate publică, astfel încât programul național de vaccinare să înceapă în ianuarie 2020.

Campanie de conștientizare cu privire la riscurile asociate virusului HPV ___
Campania de vaccinare care va începe în ianuarie va fi precedată de o campanie de informare și conștientizare a publicului în legătură cu riscurile asociate virusului HPV și cu protecția pe care o oferă vaccinul.
___
Totodată, campania va include și acțiuni de informare și de susținere a medicilor și farmaciștilor în transmiterea informațiilor clare și corecte despre vaccinarea împotriva HPV.
___
„Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie, la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat.” se menționează pe site-ul Ministerul Sănătății.
___
“Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide şi prin ignoranţă, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense. Vaccinarea, alături de screening poate reduce povara generată de cancerul de col uterin”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

___
“Atunci când introducem noi vaccinuri în calendarul de imunizare este de datoria noastră să pregătim populația și să explicăm așa cum trebuie lucrurile. Am avut o perioadă în care am avut vaccinuri pe stoc, pe care le-am irosit”, a mai adăugat acesta.
___
Tot în comunicatul citat anterior, Ministerul Sănătății face un apel către părinți, să solicite informații medicilor de familie, și, totodată, un apel către medicii de familie, să se informeze cu privire la vaccinarea antiHPV și să transmită aceste informații transparent și corect către beneficiari.

___
Vestea bună este că acordul încheiat de Ministerul Sănătății cu furnizorul vaccinului pentru o perioadă de patru ani prevede ca numărul dozelor de vaccin antiHPV să poată fi suplimentat până la 2.100.000, în funcție de cerere și derularea campaniei de vaccinare.
Riscuri asociate virusului HPV ___
Infecția cu HPV este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală din lume și provoacă o gamă largă de afecţiuni, inclusiv leziuni precanceroase care pot evolua în timp către cancer.

___
În prezent, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea provocată de cancerul de col uterin (2000 de decese anual) și locul al doilea, după Bulgaria, în ceea ce privește incidența bolii (peste 4000 de noi cazuri în fiecare an).
___
Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății arată că, în anul 2013, 47 de țări din lume incluseseră deja vaccinarea anti-HPV în programele naționale de imunizare. În Europa, statul pune la dispoziție vaccinul anti-HPV pentru adolescente și adolescenți pe criterii diferite de vârstă, în: Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Luxemburg, Macedonia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Elveția și Anglia.

___
Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Lituania, Olonia, Slovacia, Turcia și România sunt printre puținele țări în care adolescentele și tinerele nu au beneficiat, până în prezent, de un program de imunizare HPV la nivel național. Citește mai mult despre beneficiile aduse de vaccinul antiHPV, aici.

Don't forget to share!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.