
DE MĂDĂLINA IONESCU
FOTO GETTY IMAGES
unghii deteriorate și câțiva vivovați
Dacă ar fi să încep cu o concluzie, aș zice: vești nu prea bune de pe frontul manichiurii semipermanente realizate acasă. Și un disclaimer: la mijloc se află și un cumul de acțiuni necugetate asupra unor unghii și așa vulnerabile. Urmează povestea mea și câteva lecții pe care sper să nu ajungi să le înveți și tu.
Cum spuneam, nu am avut niciodată cele mai sănătoase unghii. Sunt destul de subțiri și de uscate, iar lipsa de calciu din organism și-a pus amprenta și pe ele. Nu te gândi că nu le îngrijesc: aplic uleiuri hidratante și de întărire, ocazional apelez la măști, săptămânal mă bazez și pe un scrub special, iar crema de mâini se regăsește în toate camerele din casă, în geantă, chiar și în mașină. Doar că nu e de ajuns ce fac. În mare, și pentru că nu le dau pauza binemeritată de la lacurile de unghii. Exact, cele semipermanente.
Cred că nu mi-am mai făcut manichiura cu un lac obișnuit de mai bine de doi ani, de când mi-am cumpărat lampă LED. Tot de-atunci au fost puține momentele în care nu am purtat absolut nimic pe unghii. Așa că, în toată goana asta de a-mi masca imperfecțiunile și de a nu mai cheltui la fel de mult pe mers la salon, am ajuns să creez inconștient alte probleme.

CUM SUNT AFECTATE UNGHIILE DE LACURILE SEMI-PERMANENTE
Unghiile au un rol funcțional, pe lângă cel social – de barieră protectoare pentru extremitățile degetelor. Din păcate, sunt expuse la o mulțime de experimente, lucru care le fragilizează vizibil.
Iar când vine vorba despre manichiura semi, riscul este dat de prezența compușilor chimici din compoziția lacurilor și de expunerea repetată la lumina LED.
Compușii chimici pot determina apariția dermatitei de contact, aspectul pseudo-psoriatic etc., în timp ce lumina poate fi responsabilă pentru apariția leziunilor la nivelul mâinilor.
Și dacă aveai impresia că în salon îndepărtarea formulei este sigură, ei bine, nu este chiar așa. În mare, tot despre un traumatism vorbim. Unghiile devin casante și se subțiază, mai ales dacă tehnica este efectuată des.

ALTE GREȘELI PE CARE
LE-AM REPETAT (ȘI) ÎN RITUALUL DE ACASĂ
Ți-am spus deja unul dintre motivele pentru care mi-am cumpărat kitul de manichiură pentru acasă. Al doilea a fost rezistența extrem de scurtă pe unghiile mele a lacurilor clasice. Azi pierdeam o grămadă de timp făcându-mi manichiura cu meticulozitate, poimâine eram nevoită fie să o refac, fie să renunț la ea. Acum realizez că era totuși un scenariu mai optimist.
Îți fac o trecere în revistă cu toate greșelile mele, dincolo de cele enumarate anterior, pentru că trebuie să-ți prezint tabloul complet, nu?
1 / Deși dezinfectez ustensilele și am grijă să am o igienă de nota 10, îmi dau calificativul insuficient la sterilizat lampa – de-abia acum, în timp ce scriu acest text, am realizat că nu am curățat-o vreodată
2 / Nu am avut până acum răbdare ca dizolvantul special să-și facă efectul, așa că rutina mea este următoarea: efectiv îmi dezlipesc lacul de pe unghii, după ce le înmoi în apă. În acest fel, nu doar că am reușit să îndepărtez uleiurile naturale de la suprafața unghiilor, ba chiar le-am afectat structura în totalitate.
3 / Nu am aplicat SPF pe mâini de fiecare dată. Oricât de mare mi-e obsesia legată de protecția solară, în goana după rapiditate, am pierdut din vedere acest aspect crucial. Cum era de așteptat, aceasta se usucă spre finalul manichiurii. În timp, pot ajunge să suport consecințele – îmbătrânire prematură, printre altele.

Și măsuri de prevenție pe care vreau să le dau mai departe
Prima și poate cea mai importantă lecție pentru mine (cu care încă mai negociez) a fost necesitatea momentelor de respiro între manichiuri. Măcar două săptămâni de pauză, astfel încât unghiile să se vindece. Și aplicarea unor tratamente de hidratare și de întărire aplicate în acest interval pot ajuta unghiile să-și recapete aspectul sănătos.
Apoi, protecția este vitală – o să am și eu grijă să nu o mai neglijez. O idee este să folosești o cremă cu spectru larg și un indice de cel puțin 30. Alta, cea mai sigură de fapt, este să optezi pentru acoperire fizică – fie tai vârfurile unor mănuși pe care le ai deja în casă, fie optezi pentru un set special cu rating UFP (din material SPF).
Tăierea cuticulelor nu este cea mai bună strategie, pentru că poate expune unghia la infecții. Cuticulele sunt un soi de barieră care împiedică microbii și agenții externi să pătrundă în organism. Tăierea cuticulelor este deci o invitație pentru bacterii. Le poți întreține cu tratamente speciale pentru hidratare și netezire. Și uleiul de cocos folosit ca mască le repară excelent.
Iar dacă ți-e greu să te desprinzi totuși de lacurile semi (te cred), încearcă variantele cu formulă vegană și lipsită de ingrediente chimice cu toxicitate ridicată.
La capitolul contraindicații, evită manichiura de tipul ăsta dacă știi că ești sensibilă la lumina LED/UV – eu vara încerc să mă feresc cât pot, având în vedere intoleranța la soare. De altfel, sunt de evitat cremele de mâini cu parfum în compoziție aplicate în prealabil, căci pot provoca iritații serioase. În plus, anumite medicamente (antibiotice, contraceptive, tratamente pentru colesterol etc.) pot hipersensibiliza.
Și, la final, o mărturisire: recent m-am documentat mai bine cu privire la lampa LED. Studii au arătat că poate contribui, la fel ca cea UV, la o deteriorare celulară semnificativă, chiar dacă timpul de întărire a lacului este mai scurt. De fapt, lumina pe care o emite se bazează tot pe radiații și poate fi chiar mai intensă, cu rezultate cel puțin la fel de dăunătoare asupra unghiilor și pielii. Ceea ce mă face să mă gândesc serios la eliminarea manichiurii semipermanente din viața mea.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.