
Ioana Ilie
Eco files
Un nou protest pentru semnalarea crizei climatice: Climate Action Day
_
Dacă nu ai reușit să ajungi la #GlobalClimateStrike pe 20 septembrie sau dacă simți că mesajul acestei campanii încă nu a fost luat în serios, mișcarea Fridays For Future Romania și Climate Strike Romania ne invită să ne reunim în stradă din nou, pe 29 Noiembrie, pentru #ClimateActionDay.

„Marșurile și protestele pentru acțiune climatică au loc în toată lumea, sunt din ce în ce mai frecvente și sunt organizate pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă și să declare stare de urgență climatică”, declară organizatorii protestului într-un comunicat de presă citat de Green Report.
Revendicările marșului ___
Inițiatorii protestului spun că unul dintre motivele care au generat inițiativa #ClimateActionDay, ca parte din mișcarea globală mai amplă #ClimateStrike, este felul în care liderii politici internaționali continuă să amâne, de mai bine de 24 de ani, elaborarea unor programe și strategii pentru tranziția spre o economie sustenabilă.

___
„Repercursiunile schimbărilor climatice și ale încălzirii globale, fenomene accentuate de activități umane, au început să fie resimțite din ce în ce mai mult în diferite părți ale globului. Din cauza aceasta, este neapărat nevoie de o mobilizare cât mai mare pentru a se reuși pe cât posibil atenuarea acestor efecte.”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook dedicată marșului.
___
Ținând cont de rezultatele ultimelor rapoarte elaborate de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), prin care specialiștii ne avertizează că suntem la mai puțin de 12 ani de punctul din care nu ne vom mai putea remedia greșelile care au favorizat criza climatică actuală, organizatorii protestului doresc să le reamintească politicienilor din România să ia măsuri urgente în vederea respectării Acordului de la Paris.

___
„Oameni din toată lumea vor ieși încă o dată în stradă pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă într-una care să aibă în vedere și viitorul generațiilor viitoare pe această planetă.”
___
„Suntem responsabili nu numai pentru protejarea celor de lângă noi, ci și pentru conservarea singurei noastre case pentru cei ce ne vor urma.”, spun reprezentanții mișcării #FridaysForFuture din România.

___
„Ziua pentru acțiune climatică” va fi marcată printr-un marş colectiv organizat simultan în mai multe orașe din România, printre care Târgu Jiu, Iași, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Oradea, București, Sibiu, Brașov, Bacău, Târgul Ocna și Craiova.
___
Evenimentul se alătură mișcării #FridaysForFuture, o inițiativă globală care a pornit de la Greta Thunberg, activista suedeză care a început să protesteze anul trecut împotriva lipsei unor măsuri eficiente de combatere a schimbărilor climatice.

___
De atunci și până astăzi, protestele s-au extins în peste 100 de țări și în peste 500 de orașe din întreaga lume, inclusiv în România.

Act eco-friendly and don't forget to share!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.