De Andreea Grecu

Un ghid (foarte) detaliat despre liftingul cu fire bioresorbabile

Acid hialuronic, botox, fire bioresorbabile, lipoliză injectabilă, microneedling, laser. Seria noastră „Vizită virtuală la estetician” își propune să îți descrie tabloul complet al fiecărei proceduri, de la beneficii la riscuri și până la prețuri, pentru a te ajuta să învingi dubiile legate de necunoscutul situației și să iei decizia corectă, în mod informat.

Documentăm întregul proces: de la primul gând, până în cabinet și după, pe termen lung. Căutăm răspunsul la orice întrebare s-ar putea ivi pe traseul dorință-intenție–obstacole-decizie-acțiune și căutăm răspunsuri de la persoana cea mai îndreptățită să ni le ofere: medicul estetician, fie el dermatolog sau chirurg estetician.

După ce am despicat firul în patru pentru injectările cu acid hialuronic, următoarea intervenție care intră sub lupă este liftingul cu fire bioresorbabile.

Ce sunt firele bioresorbabile?

Sunt materiale de sutură folosite cu succes de zeci de ani în chirurgia generală. Iar datorită proprietăților de aderare de țesut și sintetizare în formarea de colagen, au început sa fie utilizate și în estetică. O alternativă mai puțin invazivă de lifting facial, firele permit medicilor să creeze un aspect sculptat, ridicat, fără inciziile, cicatricile sau reacțiile adverse asociate anesteziei generale, tipice metodei chirurgicale.

„Firele bioresorbabile se folosesc în medicina estetică în scopul rejuvenării pielii. Ele sunt create din materiale sigure, compatibile cu țesutul uman, precum polidioxanona sau acidul polilactic. Aceste substanțe se vor dizolva complet în 10-12 luni, timp în care vor oferi un efect de lifting al feței și stimulare a producerii de colagen”, explică dr. Dana Bratu, medic dermatolog și director medical în cadrul clinicilor DermaBeauty.

„Alte tipuri de fire folosite în dermatologie sunt cele de tip Anchor sau cu dințișori. Inserția dințișorilor este unidirecțională și permite o foarte bună tracțiune a pielii, reușind să ridice pomeții, pielea adunată la nivelul liniei mandibulare sau gușii. Se pot utiliza și pentru ridicarea sprâncenelor cu efect de foxy eyes.”

La ce ajută?


Efectul principal pentru care firele sunt solicitate este, evident, cel mecanic, de restaurare a arhitecturii dermului, stratul pielii responsabil de fermitate și aspectul tânăr. „Firele se adresează persoanelor care observă modificări ale poziției grăsimii faciale cu adâncirea ridurilor nazogeniene sau marrionette (ridurile care pornesc de la colțurile gurii în jos)”, explică dr. Bratu.

„Odată cu trecerea timpului, compartimentele superficiale și profunde de grăsime de la nivelul feței încep să migreze în partea inferioară, adunându-se inestetic pe linia mandibulară și în zona gâtului. În plus, pielea se ridează mult mai ușor din cauza laxității crescute prin pierderea progresivă a colagenului.”

Pe scurt, câteva dintre problemele pe care liftingul cu fire le pot rezolva:


>> ridicarea pomeților

>> redefinirea liniei mandibulare și corectarea colțurilor gurii

>> estomparea șanțurilor nazolabiale, a ridurilor de pe frunte sau cele „laba gâștii”, a pliurilor din regiunea bărbiei sau a gâtului

>> corectarea pleoapei superioare și inferioare

Însă dincolo de efectul mecanic de tracționare și întindere a pielii, firele bioresorbabile contribuie și la îmbunătățirea calității pielii, stimulând un efect global de întinerire. „Prin inserția firelor bioresorbabile avem parte de o stimulare a factorilor de creștere vasculari care contribuie la producerea de noi vase de sânge care să aducă un aport crescut de oxigen și nutrienți către tegument”, explică medicul.

Rezulatul? „Pielea devine mai luminoasă și se observă o uniformizare a nuanței. În plus, se formează noi fibre de colagen care oferă o structură de rezistență dermului și, deci, fermitate.”

La ce NU ajută?


Pe cât de tentant sună un lifting fără implicațiile unei proceduri chirurgicale, această variantă non-invazivă are anumite limitări și nu poate înlocui pe deplin un lifting chirurgical. „De obicei folosim firele după vârsta de 35 de ani, dar până în 55 pentru că ele doar repoziționează grăsimea superficială, însă nu pot elimina un exces de piele așa cum ar face un lifting chirurgical”, precizează medicul.

Există contraindicații?


„Firele nu sunt recomandate persoanelor care au istoric de granuloame de fir după intervenții chirurgicale sau celor care sunt însărcinate sau alăptează. Dacă sunteți pe tratamente anticoagulante, antiinflamatorii sau antibiotice, preferăm să facem procedura după întreruperea medicamentației”, precizează dr. Bratu.

M-am decis că vreau să apelez la liftingul cu fire. Ce fac mai departe? Următorul pas este să îți cauți un estetician cu care să rezonezi pentru că doar el poate analiza corect și obiectiv dacă așteptările tale sunt realiste și te poate consilia în privința rezultatelor posibile în funcție de fizionomia ta. Analizează cât mai multe opțiuni până să iei decizia și asigură-te că alegi un medic specializat în estetică și cu experiență pe acest gen de procedură.

Cum decurge consultația și procedura?


Ai găsit un medic potrivit ție, ai făcut programarea și a venit și ziua consultației. Probabil te întrebi ce urmează și cum va decurge. „Consultația inițială este foarte importantă pentru a seta așteptări realiste asupra intervenției. Ea nu înlocuiește un lifting chirurgical și nu se adresează persoanelor cu laxitate mare a pielii. Este potrivită pacientelor care au mai efectuat tratamente injetactabile și au restaurat deja volumetria facială cu acid hialuronic, însă vor un efect de lifting și mai vizibil însă natural”, clarifică medicul.

„După efectuarea pozelor din față și profil, pacientei i se aplică dubla anestezie, atât topică, prin cremă, cât și injectabilă, pentru maxim de confort. Tegumentul se dezinfectează și se desenează traiectoria firelor cu pacienta stând în șezut pentru a evidenția efectul gravitației asupra chipului.”

„Firele se vor insera cu ajutorul unei canule (n.r.: de aceea persoanele care se tem s-ar putea să nu fie candidați potriviți pentru procedură) de la linia părului către partea centrală a feței si vor ridica pomeții și colțurile gurii, cu efect vizibil imediat. Procedura în sine durează între 20 minute (o zonă) până la 60 minute.

La ce să te aștepți imediat după?


„La finalul tratamentului pacienta poate vedea un rezultat ușor exagerat de tracțiune, însă pielea este elastică și se va mai relaxa în zilele care urmează, oferind un lifting cu aspect natural. Pacienta este instruită asupra hidratării, repausului și medicației antialgice la domiciliu pentru a se recupera cât mai rapid”, precizează dr. Dana Bratu.

Ce reacții adverse pot apărea?


Procedura este lipsită de reacții adverse majore, însă „ne putem aștepta la tumefiere și echimoze care vor persista câteva zile, așa ca le sugerăm pacientelor sa își ia concediu 2-3 zile post intervenție”, explică dr. Dana Bratu.

Ce trebuie să facem și să nu facem după procedura de lifting cu fire?



„Firele se vor așeza mai bine în următoarele 2 săptămâni, așa că recomand să se evite presarea pomeților în timpul somnului și să se adopte o postură cu fața în sus”, recomandă medicul.

De asemenea, se recomandă evitarea efortului fizic întens, expunerea la soare, solar sau căldură intensă, precum și tratamentele cosmetice care presupun masaj sau căldură (radiofrecvență, laser etc ). Medicul atrage atenția și la prevenirea traumatismelor la nivelul feței, pentru că pot determina desprinderea dințișorilor de tegument și se va pierde din efectul antigravitațional, ducând la asimetrii faciale.

Cât durează efectele?


Firele pot avea o remanență de până la doi ani, însă pentru a menține aspectul tânăr oferit de ele, mai trebuie bifate câteva criterii. „Întotdeauna am o abordare complexă a esteticii faciale: de la restaurarea formei feței până la îmbunătățirea calității pielii, căutăm soluții antiaging: botox, acid hialuronic, laser CO2, biostimulatoare etc. Firele reprezintă doar o parte din aceste soluții și se pot repeta la 1-2 ani, doar dacă sunt necesare. Rezultatele de lungă durata se văd însă la pacientele care vin regulat la clinică pentru mici îmbunătățiri cosmetice”, explică dr. Dana Bratu.

Nu mă regăsesc cu noua imagine - ce soluții am?


Deși ai cântărit bine decizia și ai știut la ce să te aștepți, poți avea surpriza să nu reușești să te obișnuiești cu noua ta imagine, să ți se pară nenaturală sau prea mult. Din fericire, efectul poate fi ajustat ulterior. „Avem posibilitatea sa mai relaxăm tracțiunea firelor prin desprindere mecanică la cabinet sau așteptăm să se resoarbă natural în câteva luni.”

La ce prețuri să mă aștept?


Acestea variază în funcție de medic și clinică, dar și de zonele vizate, însă un lifting facial complet cu fire bioresorbabile costă în jur de 1.200 euro.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.