
De Mădălina Ionescu
»
Beauty treats
4 uleiuri hidratante ideale chiar și pentru cel mai complicat păr
Sunt câteva formule de care nu ne putem despărți în veci. Și să le descoperim e ca și cum am da de apă în deșert. Așa a luat naștere această serie în care îți spun care sunt produsele care m-au impresionat (dacă nu chiar salvat).

Pe lista scurtă de azi: cele 4 uleiuri de păr care fac pereche bună cu părul meu cel complicat.
Să-ți povestesc un pic drama mea. Dincolo de clasica poveste a tipei cu părul creț, gros și sârmos care și-l dorește drept, moale și mătăsos, duc tot felul de alte bătălii. Pentru început, trebuie să mi-l usuc mereu, pentru că altfel rămâne umed o noapte și-o zi. Apoi e întinsul constant cu placa, deci agresiune continuă, urmată de aplicarea a tone de produse, pentru ca apoi să mă aleg tot cu electrizare, ondulare etc. Plus că, fiind creț, este mai mereu uscat.
Nu mai bat câmpii, ți-ai făcut o idee; e destul de dificilă treaba. Partea bună este că, încercând atâtea și atâtea formule, la un moment dat tot dai peste ceva potrivit. Așa a fost și-n cazul meu. Am descoperit câteva uleiuri hidratante și nutritive care m-au ajutat să am ceva mai puține bătăi de cap. Și să am mai multă grijă și de vârfurile afectate de căldura instrumentelor de styling.

Un element comun: fac minuni pentru șuvițele uscate și deshidratate, așa că poți să te bazezi pe ele cu încredere dacă te regăsești în povestea mea.

Hair Oil, Ouai Haircare
1.
Pentru brandul sulfate-free Ouai am făcut o reală pasiune - produsele nu sunt doar instagramabile, ba chiar extrem de bune, cu formule vegane excelente pentru orice tip de păr. Iar Hair Oil este genial, fiind îmbogățit cu uleiuri esențiale cu origini africane și asiatice. Netezește firele rebele, hidratează în profunzime, ajută la menținerea culorii, conferă strălucire și protejează împotriva efectelor căldurii.

Elixir Ultime, Kérastase
2.
Un produs cult, Elixire Ultime de la Kérastase ar trebui să fie pe lista de must-have a tuturor. Compoziția sa se bazează pe 4 uleiuri esențiale (de argan, porumb, camelie și pracaxi), învăluind părul în hidratarea, nutriția și forța antioxidantă de care are nevoie. Mai mult, contribuie și la reînnoirea celulelor capilare și protejează împotriva factorilor externi.

True Soft Argan Oil, Maria Nila
3.
Cu True Soft Argan Oil de la Maria Nila a fost dragoste de la prima aplicare - m-a fascinat mai ales faptul că se absoarbe aproape instantaneu în firul de păr. Are o formulă cruelty-free, vegană, cu 0 parabeni și 0 sulfați. Iar ambalajul are amprentă neutră de carbon. Ce ți-ai putea dori mai mult?

Honey Infused Hair Oil, Gisou
4.
Însă dacă ar fi să plec undeva și să aleg un singur produs pentru păr, Honey Infused Oil de la Gisou ar fi. Pentru că e hibrid, putând fi în același timp și formulă de finisare a coafurii, și tratament, și mască de noapte. Hidratează profund, fără a lăsa un aspect uleios, fortifică și protejează intensiv - mierea, ingredientul principal, este bogată în antioxidanți, vitamine și aminoacizi care întăresc fibra capilară.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.