Când Cristina și-a făcut o poză de la abdomen în jos într-o noapte de aprilie, simțea că făcea ceva interzis. Era pe Instagram cu băiatul cu care vorbea de câteva săptămâni. El îi spunea că ar vrea să-i vadă corpul, că îi e dor de pozele ei. Cristina era la laptop – terminase de câteva ore școala online –, a luat telefonul, s-a ridicat de la birou și s-a pozat în lenjeria roșie. Fața nu-i apărea.

Tot atunci a lovit din greșeală paharul de vin roșu de pe birou, care s-a vărsat pe perete. A căutat repede niște șervețele, a încercat să șteargă, dar pata a rămas, apoi a deblocat telefonul, a căutat poza și a dat send.

Poza a dispărut în câteva secunde, cum se întâmplă când alege view once. Apoi au râs de faza cu vinul. Dacă n-ar fi fost vinul, probabil nici nu și-ar mai aminti episodul, pentru că e unul banal.

Cristina știe că pozatul vine la pachet cu riscuri. Are 17 ani și învață într-un liceu din București. Știe că fetele care trimit poze nud cu ele nu sunt în siguranță și că se poate întâmpla oricând să fie văzute și de alții, să se râdă în grup de ele sau chiar să fie postate public.

Când era în clasa a VII-a, o fată pe care o știa printr-o prietenă a trebuit să se mute din școală din cauza bullyingului, care a urmat unor poze cu ea dezbrăcată. Știe că există conturi false de Facebook făcute de pedofili ca să te convingă să le trimiți poze cu tine, ca apoi să ajungă pe site-uri de pornografie. Nu a învățat despre asta la școală, nici de la părinți, ci de pe internet și de la prieteni.

Sunt monedă de schimb, sunt un mod de explorare, sunt probabil în fiecare telefon de adolescent (dacă nu cu el, atunci cu alții). Sunt parte din identitate, sunt o bucată de intimitate, sunt un moment de încredere în tine.

Sunt subiect de bârfă și instrument de răzbunare, sunt lucrul pentru care poate să te știe tot liceul și care poate să-ți distrugă viața, sunt subiectul unui proiect de lege în Parlament care îi va condamna penal pe cei care distribuie poze fără consimțământ. Sunt lucrul de care profesorii se rușinează, sunt chestia despre care nu se vorbește în public, dar de care toată lumea știe.

E complicat să vorbim despre nuditate la adolescenți fără să ne scandalizăm sau să ne temem pentru siguranța lor. Ar însemna să fim deschiși la ideea că adolescenții au dreptul să-și descopere sexualitatea. Dar asta pare greu într-o țară în care sexualitatea a fost atât de mulți ani tratată numai ca mod de a-ți face o familie.

Într-o țară în care un proiect de lege pentru educație sexuală a fost adoptat cu dificultate anul acesta, pentru o singură dată pe semestru, și cu acord parental; într-o țară care ne dă semne că ar prefera să-și țină tinerii în rușine, fără noțiuni despre abuz și consimțământ, dar cu certitudinea că violul unor fete minore este o normalitate.

Într-o țară în care ar ajuta să ne dăm seama că nu accesul liber al adolescenților la informație ar trebui să ne sperie, ci faptul că îi lăsăm să o filtreze singuri.

În 2016-2017, trei cercetătoare-sociolog au făcut o cercetare despre calitatea prieteniei în online, pe 1.600 de liceeni cu vârsta între 11 și 18 ani din Cluj și București.

Un set de întrebări din chestionar a tratat situaţiile de abuz de informaţii personale, printre care și sextingul (schimbul, prin telefoane, de mesaje de natură sexuală între două persoane, care poate include și imagini) și ceea ce ele au numit „sextingul consensual deturnat” (ceea ce alții numesc revenge porn): postarea publică sau retrimiterea către alte persoane a unor poze nud sau semi-nud care au fost iniţial trimise în privat.

Rezultatele cercetării, adunate sub titlul „Percepția adolescenților asupra riscurilor sextingului”, arată că 5% au declarat atunci că au făcut și ei lucrul ăsta altcuiva, 6% că li s-a întâmplat așa ceva, și 17% că au fost martori la astfel de situații.

Sextingul era văzut diferit în funcție de vârstă: copiii mai mici, de 13-14 ani, îl practicau din joacă, din curiozitate, ca să râdă unii de alții, pe când, după 15 ani, adolescenții îl practicau ca parte din relațiile pe care le construiau. Dintre cei de 13-14 ani, 20% spuneau că au primit mesaje sexuale, fetele într-un număr mai mare decât băieții, iar 33% dintre cei de 15-17 ani spuneau că au primit, fără o diferență de gen sesizabilă.

„Dacă sextingul e cu consimțământ de ambele părți, dacă face parte dintr-o relație în care cei doi au încredere unul în celălalt”, spune Bianca Balea, doctor în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, „sextingul trebuie privit ca parte din viața intimă, sexuală a adolescentului. E normal să se întâmple asta pentru că dispozitivele fac parte din viața lor.”

Problema apare când adolescentul „nu recunoaște riscurile la care se expune atunci când practică sextingul, care este limita la care sextingul devine, dintr-o activitate normală, una care poate aduce multe prejudicii, cum ar fi când unul dintre cei doi devine victima unui abuz de informații personale”, spune Balea. „Aici intervine rolul nostru ca adulți: să povestim despre sexting și despre riscuri, să nu-l facem un subiect tabu”.

citește continuarea articolului pe site-ul dor.