de IOANA ILIE

ECO FILES

3 moduri prin care reducerea consumului de carne ți-ar diminua amprenta asupra mediului înconjurător


La o primă vedere, alegerea unei diete cu cât mai puține alimente de origine animală pare să fie o schimbare de viață dificil de făcut.


Asta pentru că, pentru multe dintre noi, consumul de carne face parte din identitatea noastră, din felul în care ne-am construit sau din felul în care am fost învățate să ne construim. Însă beneficiile unei astfel de alegeri, văzute în termeni de conservare a naturii, justiție de mediu și dezvoltare sustenabilă, sunt dintre cele mai semnificative.


Pe lângă faptul că industria de creștere a animalelor este, în prezent, un consumator masiv de resurse naturale, care poluează aerul și apa și provoacă distrugerea ecosistemelor, aceasta este responsabilă, într-o mare măsură, și pentru criza climatică actuală.

DIETA VEGETARIANĂ ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE




Poate unul dintre cele mai importante lucruri de știut despre creșterea animalelor este că oamenii de știință plasează această industrie ca fiind a doua din lume responsabilă pentru încălzirea globală, după cea de exploatare a combustibililor fosili.


Din punctul meu de vedere, responsabilitatea privind impactul pe care agricultura zootehnică îl are în prezent asupra climei globale nu pică doar pe umerii marilor producători mondiali (care exploatează resursele intensiv și extensiv, în goana după profit), ci și pe umerii celor care încurajează, prin consumul propriu, această industrie.


Dacă aruncăm o privire la toate tipurile de dietă practicate în prezent, de la cea carnivoră, până la cea ovo-lacto-vegetariană sau vegană, consumatorii de carne sunt responsabili pentru cea mai mare cantitate de emisii de gaze cu efect de seră (aproape 15 kg de dioxid de carbon zilnic, pentru o dietă de 2.000 de calorii pe zi), în timp ce aportul veganilor este de trei ori mai mic (aproape 5 kg de dioxid de carbon zilnic, pentru o dietă vegană de 2000 de calorii pe zi).

DESPĂDURIRILE, DEGRADAREA SOLURILOR ȘI DISTRUGEREA ECOSISTEMELOR




Industria de creștere a animalelor poluează nu doar prin emisiile toxice pe care le generează, ci și prin faptul că este responsabilă pentru 80% din totalul defrișărilor anuale globale.


În cel mai recent raport publicat de organizația Friends of the Earth, What’s Feeding Our World, specialiștii estimează că în prezent, pentru creșterea animalelor, o suprafață de 6 milioane de hectare de pădure - reprezentând o arie echivalentă Letoniei sau de două ori cât suprafața statului Belgia -, este transformată în pășune, în fiecare an.


Odată cu copacii, dispare și biodiversitatea, nu doar pentru că pădurile găzduiesc mai mult de 70% din totalul speciilor de plante și animale din lume, ci și pentru că, din nevoia unor suprafețe din ce în ce mai mari pentru creșterea animalelor și a hranei necesare acestora, marile ferme de animale au început să-și extindă activitatea, deja, și către multe dintre parcurile naturale protejate din lume.


Defrișările masive care fac loc consumului excesiv de carne din prezent, provoacă, deci, dezechilibrarea ecosistemelor și, totodată, degradarea din ce în ce mai accentuată a solurilor, pentru că acestea, nemaifiind susținute de rădăcinile copacilor, se dezintegrează și generează apariția alunecărilor de teren chiar și în regiuni unde acest fenomen nu reprezenta o amenințare.

RISIPA DE APĂ ȘI POLUAREA MĂRILOR ȘI OCEANELOR




Când consumăm carne, consumăm și apa care a fost folosită pentru creșterea animalelor din care aceasta provine. Un studiu elaborat de OECD, The Organisation for Economic Co-operation and Development, spune că industria de creștere a animalelor este responsabilă, în prezent, pentru consumul a 70% din totalul resurselor de apă globale.


Dacă luăm în calcul și faptul că accesul la apă este considerat de către ONU drept una dintre cele mai serioase amenințări ale omenirii în prezent, cred că ar fi important, în calitate de consumatoare, să încercăm să încurajăm cât mai puțin risipa acestei resurse vitale.

CE AVEM DE ÎNVĂȚAT, DE FAPT, DIN TOATE ACESTE STATISTICI?




Cu toate că studiile demonstrează deja de ani buni că industria de creștere a animalelor a ajuns să aibă un impact semnificativ asupra mediului, producția globală de carne a crescut de 5 ori în a doua jumătate a secolului XX, consumul de carne per cap de locuitor s-a dublat, iar în ritmul actual, până în 2050, estimările spun că acesta ar putea să crească cu până la 160%.


Oișnuințele noastre nesustenabile de consum vor pune o presiune din ce în ce mai mare asupra resurselor planetare de apă, pâmânt și energie, care, nu sunt doar limitate, ci și inegal distribuite.


Reducerea consumului de carne din dieta noastră zilnică ar fi, practic, una dintre puținele soluții viabile pentru ca generațiile viitoare să se poată bucura de aceleași resurse pe care Planeta ni le oferă, în prezent, și nouă.