
De Elisabeta Gedő
Tot felul de pantaloni care atrag atenția
FALL EDIT
Sunt într-un punct din viața mea în care am o problemă de uzură morală cu blugii. Am mai trecut prin asta și n-am purtat deliberat blugi luni de zile. (Nu mă refer la iunie, iulie, august.) I-am înlocuit cu pantaloni de catifea reiată, cu pantaloni din stofă sau din tot felul de bumbacuri. Am încercat să port fuste.
După pauze mai lungi, dragostea pentru denim a revenit mereu. Mi s-a reaprins interesul la vederea unui tiv franjurat după ce, ani la rând, un tiv cusut și serios a fost regula respectată de toată lumea. Sau am văzut o nuanță de indigo neprespălat și un cut monoton la o fată tunsă castron, 5 secunde, la casă, în supermarket. Brusc mi-am dorit să port din nou blugi.
Acum, deși nu-i mai văd cu ochi buni, totuși îi port. Aș vrea să ne despărțim, dar sunt singura pereche de pantaloni care mă mai încape.
Sunt niște jeanși banali, nici gri, nici negri, nici strâmți, nici largi. I-am cumpărat anul trecut când mi-am dat seama că îmi trebuie haine noi pentru formele mele noi. Am sperat că voi arăta „put together” în ei și că voi distrage atenția de la bazin și coapse, mai ales atenția mea.
Simt că e momentul să ies din această pereche veche și ruptă (s-a rupt din cauza fricțiunii coapselor mele împlinite), să încetez să mă mai îmbrac ca și cum aș vrea să am jumătatea inferioară a corpului invizibilă.
Am căutat pantaloni care atrag atenția, care nu sunt blugi și pe care chiar i-aș purta. În timp ce făceam asta, am dat și peste o pereche de blugi cu potențial de relație. Nu neapărat una pe termen lung, dar cu siguranță una benefică pentru această perioadă.


Din vinilin, 592 lei, Résumé, zalando.ro

Cu imprimeu baroc, 390 lei, Carhartt


Cu imprimeu de tapiserie, 739 lei, Market, zalando.ro

Jeanși din bumbac organic, Anne Isabella, vooberlin.com

Din twill, 89,99 lei, H&M


Din fleece, 1.650 lei, Acne Studios
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.