De Irina Munteanu

»

On our radar

„The White Lotus” s-a terminat. Ce facem acum?

Aloha!

Păi, în primul rând, aș zice să nu dai uitării serialul și să aștepți cuminte următorul sezon, confirmat de curând de HBO. Până acum știm doar că o să zburăm din Hawaii spre un alt resort
White Lotus, unde o să ne facem (in)comozi alături de un nou grup de turiști.

Deși Mike White, creatorul serialului, a spus că ar vrea să-l transforme într-o antologie, nu a exclus nici posibilitatea ca unele personaje să revină. Să fie extenuanta familie Mossbacher și fiica lor aparent implicată în toate nedreptățile lumii sau cel mai nefericit cuplu de pe insulă? Cu siguranță personajul lui Jennifer Coolidge mai are multe de arătat.

Iar dacă personajele și subtilitățile din jurul lor nu ar fi fost de ajuns, s-a mai plusat cu o coloană sonoră așa cum nu a mai reușit nimeni de la „Succession” încoace să producă.

O coloană sonoră care presimt că nu doar pe mine mă mai bântuie. Poate are legătură și cu faptul că Mike White și-a dorit ca ea să „prevestească un sacrificiu uman”? Compozitorul Cristobal Tapia De Veer a răspuns la apel și a livrat o frumusețe de anxietate tropicală pe care poți să o asculți în întregime pe Spotify.

Și pentru că vorbim despre un serial care ne-a lăsat destul de anxioși și cu nevoia acută de mai mult, propun să ne prelungim șederea în universul White Lotus în alte moduri. Primul substitut de pe listă vine tot din mintea (i)luminată a lui White, de data asta sub forma unei crize existențiale prin care Laura Dern trece așa cum numai ea ar putea să o facă.

„Enlightened” se lansa în 2011 și două sezoane mai târziu se și încheia. Nu lăsa să te descurajeze viața scurtă a serialului - o să regăsești umorul tăios și inconfortabil din „The White Lotus” și lecțiile de viață acide.

Cât despre „Succession”, nu l-am menționat întâmplător, căci tema muzicală obsedantă nu e singurul detaliu care îl apropie de „The White Lotus”. E complet alt nivel de dramă, resurse și opulență inutilă în familia Roy, dar asta nu înseamnă că nu e alegerea evidentă pentru o nu tocmai nouă obsesie TV.

Partea bună e că sezonul al treilea apare spre finalul anului, deci nu mai e mult de așteptat. Nici nu știu ce mă neliniștește mai tare - revelația că se termină anul sau reîntâlnirea cu Logan & co.

În orice caz, HBO pare să fi prins rețeta câștigătoare, căci sunt elemente din „Big Little Lies” și „The Undoing” care nu te vor lăsa să te desprinzi de ecran. Cam ca oaspeții White Lotusului când vine vorba despre statut și privilegii.

Înainte să închizi televizorul, dacă vrei totuși ceva mai ușurel, dă o raită și pe Netflix - „Dead to Me” și „A Good Place” nu sunt tocmai camera pe care ți-ai dorit-o din resort, dar ai vedere și la părțile mai întunecate ale oamenilor, așa că e posibil să își facă treaba.