De Mădălina Ionescu
»
Sun is shining
Ce facem când avem de jonglat atât cu filtre chimice, cât și cu filtre minerale
Suncare talks
Nu este niciodată prea devreme sau prea târziu să vorbim despre protecția solară, așa că noi tratăm pe larg subiectul în această serie.
În episodul 3 afli despre filtrele solare și detalii despre protecția pe care o asigură.
Dar ce sunt aceste filtre? Ei bine, ingredientele esențiale care protejează pielea de deteriorările provocate de soare și care previn atât riscurile de cancer de piele, cum ar fi melanomul, cât și arsurile solare, îmbătrânirea prematură sau apariția petelor. Sunt alcătuite din compuși minerali (originari din roci și care reflectă razele UV) sau organici transformați (originari din carbon și care absorb razele UV).
Cum am spus și în materialul care a deschis seria, există două tipuri de filtre solare: cele chimice (organice sau sintetice) și cele fizice (minerale sau inorganice). Primele, ca avobenzonă, homosalat, octisalat sau octocrilen, absorb razele UV și le convertesc în căldură la nivelul pielii, pentru a o proteja de efectele nocive. Cele fizice, adică oxidul de zinc și dioxidul de titan, creează o barieră fizică între piele și razele UV, împiedicându-le să penetreze țesuturile.
Despre filtrele chimice
➼ Se bazează pe molecule organice (conțin carbon); ➼ Unele sunt fotostabile, altele nu (avobenzone este cel mai instabil în prezența luminii solare); ➼ Sunt eficiente după 15-20 de minute de la aplicarea pe piele; ➼ Nu au culoare, nu au miros, majoritatea au textură lichidă și pot fi introduse cu ușurință în alte produse incolore sau cu textură plăcută la atingere;
➼ Nu lasă pelicula aia albă pe piele, dar unele sunt solubile în ulei, lucru care transformă formula produsului, făcând-o mai lipicioasă; ➼ În unele cazuri pot provoca usturime după aplicare, în special în jurul ochilor, în alte cazuri pot da naștere unor iritații sau fotoalergii (de aceea nu este indicat să aplici un produs de corp și pe față); ➼ Nu toate sunt aprobate peste tot în lume; în Europa sunt cele mai multe aprobate.
Despre filtrele fizice
➼ Se bazează pe molecule inorganice; ➼ Sunt fotostabile și aprobate internațional; ➼ Formula este mai opacă, mai groasă și mai greu de difuzat pe piele; ➼ Protejează pielea imediat după aplicare;
➼ Destul de sigure pe piele, sunt foarte bine tolerate și de pielea sensibilă, sunt indicate pentru a fi aplicate în jurul ochilor; ➼ Lasă acea peliculă albă pe piele - cu cât sunt mai mari molecula filtrului și SPF-ul, cu atât este mai evidentă pelicula albă; ➼ În unele cazuri pot bloca porii, în special dacă tenul este unul cu tendință acneică.
On the safe side
În ultimii ani, s-au purtat numeroase discuții în ceea ce privește expunerea cronică la filtrele chimice. Sau, mai degrabă, despre cum această expunere poate afecta organismul. Studiile efectuate atestă ambiguitatea, dacă nu chiar toxicitatea, a 12 agenți chimici, printre care oxybenzone, avobenzone, octinoxate și octisalate, ce funcționează diferit și, potrivit unor specialiști, periculos, căci „își croiesc drum” către stratul superior al epidermei. Aici absorb radiațiile solare înainte să își facă efectul în totalitate.
Așadar, puterea reală a unei astfel de compoziții stă, de fapt, în ingredientele active pe care le conține, deoarece acestea sunt cele care determină stabilitatea, acoperirea, confortul și eficiența. Oxybenzone, de pildă, s-a dovedit a fi un disruptor endocrin, afectând, printre altele, fertilitatea.
Anul trecut s-au testat din nou numeroase formule de protecție solară, întărindu-se pericolul masiv pe care îl ridică 5 ingrediente (oxybenzonecare, octocrylene, homosalate, octisalate și octinoxate) care penetrează pielea atât de adânc, încât rezistă până la 3 săptămâni în straturile acesteia. Produsele au fost aplicate pe adulți cu piele sănătoasă și, după numai o aplicare, concentrațiile acestor ingrediente în sânge au fost de peste 180 de ori mai mari decât limita maximă.
Și retinyl palmitate din unele produse de acest tip se află sub semnul scepticismului - studiile in vitro au arătat că, folosit singur, sub acțiunea razelor UVA își modifică structura și se comportă ca un fotosensibilizant, ducând astfel la formarea de radicali liberi. Pe principiul better safe than sorry, mai bine ne lipsim de formule aflate sub umbrela ambiguității.
„Puterea de protecție împotriva razelor ultraviolete a produselor organice se bazează pe nanoparticule de dioxid de titaniu și oxid de zinc, care intră în categoria filtrelor fizice, minerale, cele care nu pătrund în piele pentru a absorbi radiațiile, ci rămân la suprafață și le reflectă”, explică Adelina Vasilescu, medic dermatolog la clinica Avra Aestethic Insitute. „Este important să ne expunem inteligent la soare”, continuă aceasta.
One more thing
Ar mai fi o întrebare de luat în calcul: ne protejăm pielea, dar afectăm viața marină? De cele mai multe ori, răspunsul poate fi da. „Atunci când intrăm în mare și formulele se desprind de piele, ele cauzează daune iremediabile tuturor resurselor oceanice, în special coralilor”, explică, pentru Allure, David Andrews, chimist și om de știință la Environmental Working Group. „Aceste substanțe chimice ucid coralii, chiar dacă sunt în concentrații mici, aducând un impact năucitor ecosistemului”, mai spune expertul.
Concluzia? Alege produse cu ingrediente sigure și, eventual, pe care să scrie că protejează și viața marină.
În următorul material „Suncare talks”, vreau să citesc despre:
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.