
de ioana ilie
Studiu: Un drum lung până la egalitatea LGBT+
Potrivit studiului „Un drum lung până la egalitatea LGBTI”, lansat recent de Agenția pentru Drepturi Fundamentale (FRA), România continuă să fie una dintre cele mai ostile țări pentru persoanele LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex) din Uniunea Europeană.

Studiul colectează experiențele persoanelor LGBTI din toate statele membre ale Uniunii Europene și analizează gradul de discriminare resimțit de acestea în domenii precum muncă și educație, dar și percepția acestora privind modul în care sunt acceptate în societate și experiențele de hărțuire și violență pe care le-au trăit ca membre ale comunității LGBT+.
În România, chestionarul a fost completat de 3214 persoane LGBTI, iar datele colectate, reprezentative din punct de vedere statistic, demonstrează că persoanele LGBTI din România sunt printre cele mai afectate de agresiuni homofobe și transfobe, având în același timp printre cele mai mici rate de raportare a acestor incidente din cauza neîncrederii în poliție.

Agresiunile afectează în special persoanele transgender: 1 din 5 persoane trans care au luat parte la studiu raportează cel puțin un atac fizic sau sexual în ultimii 5 ani.

Conform rezultatelor studiului, 43% dintre persoanele LGBTI din România declară că au fost hărțuite în ultimul an, în timp ce 15% au fost atacate în ultimii 5 ani. Cu toate acestea, numai 4% au fost la poliție să raporteze o infracțiune motivată de ură, față de media de 14% pe întreg teritoriul UE.

44% dintre persoanele LGBTI evită conștient anumite locuri, de teamă să nu fie atacate din cauza orientării lor sexuale sau identității de gen.

Și rezultatele obținute cu privire la domeniul muncii arată un grad ridicat de discriminare. 23% dintre respondenți declară că s-au simțit discriminați la locul de muncă în ultimul an, în contextul în care doar 25% dintre persoanele LGBTI sunt deschise privind orientarea lor sexuală sau identitatea de gen cu cei din cercul lor imediat, față de o medie UE de 47%.
Potrivit membrilor organizației Accept, absența încrederii în semeni are legătură cu modul în care se discută în mediul școlar despre orientare sexuală și identitate de gen. Doar 12% dintre adolescenții care au răspuns sondajului declară că aceste subiecte au fost adresate corect și echilibrat în spațiul educațional.

În plus, 44% dintre adolescenții LGBTI ascund faptul că fac parte din comunitate la școală, comparativ cu 30% în Uniunea Europeană.

În ciuda gradului ridicat de hărțuire, violență și discriminare, persoanele LGBTI din România rămân optimiste și cred în schimbare. 50% dintre respondenți cred că prejudecățile și intoleranța au scăzut în România în ultimii 5 ani, comparativ cu o medie UE de 40%.
„Datele publicate astăzi arată o realitate pe care ACCEPT o cunoaște de mulți ani. Persoanele LGBTI din România sunt afectate de discriminare, hărțuire și violență, în timp ce statul rămâne indolent în implementarea unor politici publice care să combată efectiv aceste fenomene și, mai ales, să le prevină”, a declarat Florin Buhuceanu, Director de Advocacy al Asociației ACCEPT.
„România rămâne una dintre puținele state UE care nu au un pachet real de măsuri pentru gestionarea infracțiunilor motivate de ură, în ciuda deciziilor CEDO împotriva României și a abuzurilor repetate ale poliției asupra minorităților.”

„Conform Consiliului Europei, care supraveghează modul în care România implementează hotărârile CEDO în care a fost sancționată pentru încălcarea drepturilor fundamentale, este imperios necesar să avem un program național de formare al polițiștilor și procurorilor în domeniul infracțiunilor motivate de ură și tratamentului victimelor care fac parte din diverse minorități.”
„Este necesar să avem o procedură clară de investigare, un sistem national de colectare de date și servicii pentru victimele acestor infracțiuni, precum asistența juridică, adăpost în situații de urgență și consiliere psihologică,” a mai adăugat acesta.

Rainbow Europe, indexul egalității LGBTI în Europa, plasează România la coada clasamentului, pe antepenultimul loc în UE și pe locul 39 în Europa.
România are un scor de 19%, adică are doar o cincime dintre măsurile necesare la nivel legislativ care ar asigura respectarea demnității umane a persoanelor LGBTI. Dacă dorești să afli mai multe despre rezultatele studiului „Un drum lung până la egalitatea LGBTI”, o poți face aici.

Descoperă mai multe povești în newsletterul nostru!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.