Straniul caz al nostalgiei optzeciste

Sezonul trei din „Stranger Things” e deja pe Netflix și multă lume s-a apucat de vizionare (cei mai temperați îl lasă pentru weekend). E vremea să răspundem la o întrebare care ne macină de multă vreme.

Ce-i cu obsesia asta a filmelor cu copii care se petrec în anii ’80?

De fapt, obsesia e mai largă ____

Nu sunt singurele filme sau seriale care se petrec în acea perioadă (da, mă gândesc la „The Americans”), dar hai să ne rezumăm la cele cu copii.

Și hai să recunoștem

Nostalgia asta-i cool!

Câteva lucruri în comun ____

În filmele de gen există mai mereu o gașcă de copii care sunt mai mult sau mai puțin prieteni, gadgeturi retro, multe biciclete și o aventură un strop științifico-fantastică, în care sunt prinși prietenii noștri, în timp ce adulții sunt... clueless.

Există mai multe explicații pentru genul ăsta de nostalgie.

E ciclul de 30 de ani ____

Teoreticienii din lumea filmului spun că mulți dintre cei care au copilărit cu anumite povești și într-o anumită perioadă vor încerca, conștient sau nu, să recreeze acele povești atunci când devin adulți, adesea într-o formă idealizată.

Marketingul nu se plânge

Adulții cu bani plătesc pentru povești în stilul copilăriei lor.

Ciclul funcționa și în anii '80 ____

Filmele de atunci pe care scenariștii de acum le folosesc ca inspirație apelau, la rândul lor, la nostalgia unor decenii mai vechi.

Se întorceau în anii '50

în „Back to the Future”

Sau și mai devreme

În „Indiana Jones”

Mai există o explicație, mai practică

Internetul

E ultima perioadă în care copii chiar se jucau afară și trebuiau să-și inventeze propriile povești și jocuri.

Iar cea de-a treia explicație e că

însuși genul e optzecist

Filmele astea cu găști de copii datează de atunci ____

Și metodele pe care le folosesc scenariștii, dintre care unii erau prea mici să trăiască direct perioada (precum cei care au scris „Stranger Things”), sunt inspirate direct de felul în care era văzută perioada aia în filmele vremii.