Cu mult înainte ca autoficțiunea să devină un curent pe val în literatură, Lucia Berlin își transforma întâmplările de zi cu zi într-o proză puternică, la care adăuga o autenticitate brutală.

Prozele sale scurte reflectă o viață tumultuoasă și strălucitoare, populată de artiști și dealeri de droguri, aristocrați sud-americani, gospodine californiene și copii cu mame absente.

Într-un spirit nebun ce amintește de scrierile lui Joan Didion, scriitoarea creionează cronica Americii anilor '50, cu oameni furioși, ce trăiesc vieți pasionale, dominate de ambiții creative și de incredibile cantități de alcool.

Berlin și-a publicat prima povestire la 24 de ani și alte 75 în cursul vieții, dintre care puține au devenit cunoscute până în 2004, când a murit la vârsta de 68 de ani.

Abia în 2015, când Farrar, Straus și Giroux au publicat volumul A Manual for Cleaning Women, care a devenit repede best seller New York Times, autoarea și-a primit biletul postmortem în canonul literar al secolului XX, fiind comparată cu Raymond Carver sau Grace Paley.

Cea mai recent publicată carte a sa în SUA, Evening in Paradise, cuprinde mare parte din ficțiunea ei până atunci nepublicată, iar volumul Welcome Home conține o serie de schițe autobiografice excepționale, scrise chiar înainte să moară.

Berlin s-a născut în orașul Juneau din Alaska, dar familia ei a locuit apoi atât în Vest cât și în Vestul mijlociu al Statelor Unite. O casă din copilăria timpurie în Idaho este descrisă cu acea economie poetică tipică stilului său.

O casă din copilăria timpurie în Idaho este descrisă cu acea economie poetică tipică stilului său: Creaks. Echoes of wind in the trees, the splatter of rain against glass. Sobs in the bathroom.

După al Doilea Război Mondial, familia se mută în Chile, unde trăiește într-o opulență prerevoluționară. 

Viața adultă o duce pe Berlin în Greenwich Village, sud-vestul american, Mexic, unde alături de cel de-al treilea soț al său, Buddy, încearcă să-și clădească o familie și să renunțe la dependența de heroină.

În timpul unui idilic popas lângă Puerto Vallarta, Berlin se ocupă de lecțiile copiilor, în timp ce Buddy pescuiește și încearcă să iasă la liman.

Și apoi, ca și când adicția ar fi trimis mesaje puternice inimii, dealerii de droguri începură să apară”, scrie ea. „Toți tineri, chipeși, bronzați, deștepți și expresivi.”

Indiferent de gen, ritmul distorsionat al prozei lui Berlin îi maschează înțelepciunea. Volumele ei construiesc un portret-puzzle al unei legende literare mult timp neglijate, scoțând la iveală un material autobiografic pe care atât de puternic l-a inflitrat în ficțiunea sa.

Misterul scrierilor sale nu e, se pare, în sursa sa de inspirație. Ci este în felul în care Berlin își transformă viața în artă, ceea ce se dovedește la fel de vital ca viața în sine. În România, o descoperim în Manual pentru femei de serviciu (ed. Art)!