Irina Munteanu

7 mai 2019

Serialul „Tuca & Bertie” este cea mai fidelă versiune animată a vieților noastre

După ce mi-am mărturisit recent dragostea pentru serialele animate de pe Netflix, comedia „Tuca & Bertie” mi-a dat peste cap tot ce credeam că știu despre genul acesta de program.



Și am ajuns inevitabil la concluzia că „Tuca & Bertie” este cel mai bine conturat portret al nostru din ultima vreme. Sigur că nu mă refer la faptul că personajele principale sunt întruchipate întâmplător de o femelă tucan și o mierlă.

În primul rând, „Tuca & Bertie” descrie prietenia dintre două femei mileaniale, interpretate de Tiffany Haddish și Ali Wong, care străbat „văzduhul” cu anxietățile bine cunoscute.



Atacurile de panică în supermarketuri și efectele micilor dar devastatoarele probleme de zi cu zi sunt abordate, paradoxal, cu inima ușoară și stârnesc amuzamentul tocmai prin familiaritatea lor.

Familiare ți se vor părea și situațiile în care Bertie încearcă să se adapteze relației serioase cu iubitul ei, Speckle, să își susțină punctul de vedere la locul de muncă și să pună capăt hărțuirii sexuale din partea patiserului șef pentru care lucrează ca ucenic.



Pe de cealaltă parte, Tuca are propria ei poveste înduioșătoare: a renunțat de curând la alcool, continuă să își viziteze mătușa îndepărtată pentru a își putea plăti în felul acesta chiria și încearcă să se reconecteze cu surorile ei după moartea mamei lor.

Cele mai întunecate momente ale serialului sunt cele care oferă dimensiunea intimă a prieteniei dintre Tuca și Bertie.



De la destăinurile pe care și le fac și până la faptul că sunt mereu prezente una în viața celeilalte, în ciuda unor piedici care apar pe parcurs, animația își păstrează doza de realitate, brutală pe alocuri, într-o lume magică în care animalele conviețuiesc aparent în armonie, iar plantele sunt suspect de fermecătoare.


E drept că am mai întâlnit acest gen de comedie, de la „The Simpsons” și până la „BoJack Horseman”, însă „Tuca & Bertie” promite să depășească eticheta de serial de nișă, dar mai ales să celebreze femeile în cel mai vibrant mod cu putință.


Serialul este acum pe Netflix.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.