
De Irina Munteanu
Serialele pe care abia așteptăm să le vedem în 2023
PREVIEW
Dacă și tu ai vizionat anul trecut mai multe seriale decât filme, e complet de înțeles – nu a fost deloc un an rău pentru seriale. Nici 2023 nu pare că se lasă mai prejos și asta nu doar pentru că ne putem baza pe sezoanele noi din „Succession” sau „The Bear”.
Pe lângă noutățile anunțate până acum și reveniririle neașteptate (hello, „True Detective”), din februarie avem acces și la platforma SkyShowtime, ceea ce ne va ține ocupați o vreme. Să începem!

„The Curse”, Showtime
Bănuiesc că există câțiva oameni care nu se bucură pentru vestea asta după experiența „The Rehearsal”, dar unii dintre noi o fac, așa că – yay, Nathan Fielder are un proiect nou. Ceva îmi spune că noi, est-europenii, o să empatizăm mai puternic cu premisa comediei scrise de Fielder și Benny Safdie („Uncut Gems”): un presupus blestem (metaforic sau nu, habar n-avem) tulbură viața unui cuplu.
Din distribuție fac parte Emma Stone și, spre surprinderea nimănui, Nathan Fielder, alături de Corbin Bernsen („L.A. Law”), Barkhad Abdi („Captain Philips”) și Constance Shulman („Orange Is the New Black”). Acum să așteptăm inconfortabil mai multe noutăți.

„Poker Face”, Peacock
Ar fi fost suficient să o auzim vorbind despre practic orice, dar Natasha Lyonne e mai cool de atât. De exemplu, în „Poker Face”, personajul ei, Charlie, știe când cineva minte. E drept că nu știe întotdeauna și de ce o face, dar ăsta-i farmecul unei colaborări cu Rian Johnson („Knives Out”).
Printre figurile cunoscute care trebuie să treacă cu succes „testul poligrafului” se numără Chloë Sevigny, Adrien Brody și Tim Meadows. Din păcate, mai avem de așteptat până descifrăm misterele pentru că serialul este disponibil doar pe Peacock momentan.

„Yellowjackets”, sezonul 2
C-o fi fost Christina Ricci, apetența oamenilor pentru ritualuri și ciudățenii inexplicabile sau amândouă, cert e că „Yellowjackets” s-a bucurat de un succes imens când a debutat spre sfârșitul lui 2021. Acum, cu venirea lui Showtime în România, sperăm să punem și noi de-un maraton, mai ales că lucrurile au rămas în aer cu o grămadă de întrebări și n-am vrea să aflăm răspunsurile din spoilerele prietenilor privilegiați, cu acces la al doilea sezon.

„The Consultant”, Amazon Prime 24 februarie
Nu mă așteptam (visam?) să-l văd prea curând pe Christoph Waltz într-un serial, cu atât mai puțin într-un thriller/comedie neagră care se petrece la birou, acest spațiu fantastic care a inspirat atâtea producții reușite de toate genurile („Industry”, „Severance”, „The Office”, „Parks & Recreation”, „Corporate” etc.).
Bazat pe cartea omonimă scrisă de Bentley Little în 2015, „The Consultant” urmărește dinamica dintr-un start-up de gaming odată cu apariția unui consultant suspect, Christoph Waltz, angajat cu probabil total alte intenții decât cele pe care le distingem în trailer.

„True Detective: Night Country”, HBO Max
Da, da, primul sezon din „True Detective” e cel mai bun din istoria televiziunii. Cine știe, poate chiar din tot Universul. Dar hai să vedem care-i treaba și cu sezonul al patrulea, regizat de Issa López („Tigers Are Not Afraid”).
Din Louisiana și sudul Californiei, „True Detective” se mută la temperaturi foarte joase, în Ennis, Alaska, unde opt cercetători dispar fără urmă, iar greul pică pe două personaje feminine: detectivele Liz Danvers (Jodie Foster) și Evangeline Navarro (Kali Reis).

„Lucky Hank”, AMC
Au trecut doar cinci luni de când „Better Call Saul” a ajuns la final și Bob Odenkirk deja s-a întors la datorie. Ținând cont că e vorba de Odenkirk, n-ar trebui să surprindă pe nimeni că „Lucky Hank” nu e tocmai norocos. Hank e în schimb directorul catedrei de limba engleză de la o universitate subfinanță din Pennsylvania. Hank trece și printr-o criză de vârstă mijlocie, ceea ce ar putea explica teaserul de acum câteva săptămâni.

„BEEF”, Netflix, 6 aprilie
Ți s-a întâmplat vreodată să nu poți trece sub nicio formă peste ceva? Iar către acel ceva să ți se îndrepte toate gândurile și energia? Atunci serialul lui Lee Sung Jin, cu Steven Yeun și Ali Wong în rolurile principale, e pentru tine. De pe 6 aprilie, pe Netflix.

„White House Plumbers”, HBO Max, 24 martie
Încă o poveste despre scandalul Watergate? Sigur, de ce nu, mai ales când vine de la forțele creatoare din spatele „Veep” și „Succession”. Pe scurt, „White House Plumbers” urmărește acțiunile agenților E. Howard Hunt (Woody Harrelson) și G. Gordon Liddy (Justin Theroux) și consecințele lor. Așteptăm cu interes discuțiile săptămânale de după fiecare episod și paralelele inevitabile cu prezentul.

„Spy/Master”, HBO Max, mai
Scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters și regizat de Christopher Smith, „Spy/Master” este primul serial românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde va avea și premiera mondială, în cadrul Berlinale Series. Ocazie perfectă să îl revedem pe Alec Secăreanu, de data asta interpretându-l pe agentul dublu Victor Godeanu, mâna dreaptă a lui Ceaușescu.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.