____________

Mărturiile au fost adunate în cadrul proiectului Rainbow Families, o inițiativă a voluntarilor Accept, parte a programului mai amplu „Voluntari pentru drepturi egale”, iar numele pe care le-am folosit sunt fictive, pentru protejarea identității tinerilor participanți.

Iulia, 13 octombrie 2015

Dragi părinți (în special tata), știu că de obicei nu prea vorbim și mă rugați în fiecare săptămână să vă sun măcar seara, când revin în București după ce am fost la voi, dar azi fac o excepție și vă scriu.

Nu prea vorbesc cu voi pentru că așa am fost obișnuită, să nu arăt prea mult ce simt, ca să nu par slabă sau copilăroasă… nu prea vorbesc cu voi pentru că toate discuțiile ajung în același punct: de ce n-am ales un anume liceu – deși au trecut 6 ani de atunci – de ce nu mă vopsesc natural și mă tund mai „normal”, de ce nu vreau să ies cu voi în oraș și de ce postez chestii gay pe peretele meu de Facebook…, „pentru că e scârbos și mă întreabă lumea de ce postează fata mea așa ceva”.

Și că veni vorba de asta, sunt lesbiană și panromantică, deși câteodată, toate aceste etichete mă fac confuză. Mă simt ciudat când încerc să vă dau hinturi despre cine și ce sunt și voi nu vă prindeți. Mamă, ție ți-am zis câte ceva și mai în glumă, mai în serios, mi-ai zis că aduc diversitate în familie.

Deși, câteodată îmi zici că spun prostii și că nu-i adevărat, dar tu, tată… mereu ai menționat cât de scârboasă și grețoasă este homosexualitatea… și nu prea am curajul să-ți spun în față ce simt… M-am simțit prost când mi-ai zis că ți-ai șters facebook-ul pentru că cineva te-a întrebat de ce susțin comunitatea LGBTQ+. Și mi-a părut rău în același timp pentru tine că ai recunoscut acest lucru la aproape 2 ani de când ți l-ai șters.

M-am simțit în nesiguranță când m-ai întrebat de ce vreau să fac voluntariat la Accept, pentru că homosexualii nu au nevoie de ajutor și ar trebui să-mi canalizez energia pe grupuri cu adevărat vulnerabile care au nevoi materiale – gen, copiii din medii defavorizate, vârstnicii, familiile sărace.

Mi-a părut rău când ai început să râzi și să-mi ții morală că nu am fost recrutată ca voluntar la Accept și chiar nu puteam să-ți răspund la întrebarea pe care mi-o tot puneai: „De ce vreau eu să susțin homosexualitatea și de ce tot postez pe facebook porcării d-astea?”. Eram în același timp ofensată, tristă, dezamăgită și frustrată.

Vreau să știți că eu la facultate și pentru prieteni sunt out… nu mi-am făcut nicio ieșire spectaculoasă, dar nu ascund faptul că-mi plac fetele. Și cel puțin din partea celor mai apropiați am primit un răspuns pozitiv și nu și-au schimbat atitudinea față de mine.

De asemenea, nu vă cer decât să mă acceptați așa cum sunt și să nu mă judecați. Sper să vă deschideți mintea și sufletul și într-o bună zi să vă pot spune în față tot ce am scris aici, fără să mă tem că mă veți da afară din casă sau că nu o să mă mai susțineți financiar la facultate. Cu drag, copilul vostru LGBTQ+, Iulia.

Ioana, 13 octombrie 2015

Bună mama, trebuie să-ți spun ceva… Cred că ai observat cât ne-am îndepărtat una de alta în ultimii ani. Oricât de dureros ar fi, trebuie să recunosc că este un motiv. Este vina mea. E foarte greu să trăiești cu un secret. Admiterea și faptul că trebuie să învăț pentru bac au fost scuze bune până acum, dar când o să fiu la facultate ce o să fac?

Oare câte vieți o să trăiesc? Nu-i așa că ar fi amuzant ca într-o zi toată lumea să afle? Ți-ar fi rușine cu mine? Sau ai fi mândra de mine? De câte ori m-ai întrebat dacă îmi place de vreun baiat în ultimii 4 ani și eu ți-am răspuns cu un ,,NU” hotărât? Oare ce-ți trecea prin minte? Îți părea rău pentru mine? Credeai că îmi este greu să gasesc un băiat care să mă placă? De care să îmi placă?

Trebuie să-ți spun că sunt gay. Mă atrag fetele, nu băieții, iar pe plan sentimental, la fel. Asta ar trebui să explice de ce te-am înnebunit cu t.A.T.u. toți anii ăștia și de ce de obicei, atunci când intri la mine în cameră mă uit la Ellen.

Să nu îți pară rău pentru mine. O să fiu bine. De când eram mică îmi tot spuneai să fiu o luptătoare. Ei bine, urmează să devin o gladiatoare care va lupta în cea mai colorată arenă. E greu să fii cine ești cu adevarat. Aș fi fericită dacă ne-am putea continua relația. Iar dacă vei crede că sunt ultimul om de pe pământ, voi trece peste. Sper că vei înțelege într-o zi cât de important a fost să-ți spun cine sunt. O să îmi trăiesc viața așa cum vreau, fără niciun regret. Cu drag, Ioana, fiica ta LGBT+.

Mihăiță, 13 octombrie 2015

Dragă mamă și tată, știu că mereu mi-ați dorit binele, deși mereu ați încercat să îmi controlați viața, pe motiv că am vârsta pe care o am și nu am dreptul să spun mare lucru. Dar fericirea cere sacrificii. Știți că v-am cerut de nenumărate ori să îmi acordați aceleași drepturi și de aceea vă cer acum să mă ascultați, măcar de data aceasta.

Știu și că v-ați dorit o fată, exclusiv o fată, una feminină, cu părul lung și strălucitor, care își dorește cât mai multe perechi de pantofi cu toc și care bălește după noua rochie apărută în magazin. Dar cu părere de rău, vă mărturisesc că nu sunt acel copil care vă poate îndeplini această dorință.

Aș fi vrut să vă spun, dar nici acum nu este târziu, și să vă cer să mă acceptați așa cum sunt, un băiat. Nu eu am ales acest lucru, nu este vina mea, nu am devenit astfel peste noapte, așa am fost dintotdeauna, dar am abuzat de o latură a mea, minciuna, căci la cât de mult am folosit-o, a devenit o parte din ceea ce sunt, știți și voi. Dar nu din cauza ei lucrurile s-au destrămat, căci nu o foloseam decât ca un ajutor pentru a fi exact cum vreți, o fată…

Nu este o fază, nicidecum o curiozitate și o știți prea bine, dar vă mințiți, poate că prin asta ne asemănăm și noi, măcar atât. Și aș vrea să ne mai asemănăm prin ceva, prin toleranță. Căci știu că sunt greu de suportat uneori, de multe ori, dar vă cer toleranță, nu înțelegere, mi se pare puțin cam mult și știu că nu voi avea parte de aceasta.

Vreau doar să știți că vă mulțumesc pentru tot, căci cu ajutorul vostru am ajuns în punctul în care știu cine sunt și ceea ce vreau de la viață. Nu trebuie să vă pară rău, ați dorit un copil fericit, nu o fată fericită, sau așa sper, iar eu numai astfel pot fi fericit, fiind eu. Sunt tot acel Mihăiță, mereu am fost și voi mai fi.

Cât despre nepoți, voi păstra tradiția și voi avea unul precum m-ați avut pe mine. Vă iubesc, deși nu v-am spus-o sau arătat-o, vă iubesc exact așa cum sunteți și îmi doresc ca și voi să mă iubiți în contiuare, exact ca înainte. Cu drag, copilul vostru LGBT.

Adrian, 13 octombrie 2015

Nu mă pricep deloc când trebuie să vorbim. Mi-e rușine de orice și îmi aleg cuvintele cu grijă, nu pentru că mi-ar fi frică de ea, ci pentru că nu aș vrea sa o dezamăgesc. Chiar și-acum, când știu că ea nu va citi aceste rânduri, mi-e greu să mă pornesc, să formulez totul până la capăt fără a șterge și rescrie ideea.

E o mamă bună. Ba nu, e puțin spus. Este tot ce și-ar putea dori un copil iar eu am învățat multe de la ea, multe care îmi vor folosi când voi avea proprii mei copii.

Problema este că eu încă sunt o dilemă pentru ea când vine vorba de sexualitatea mea. Încă mai speră, ar vrea să vin cu o prietenă acasă. Nu știu cum am putea vorbi despre asta. Ea încă e sigură că eu am făcut o alegere, că e o fază trecătoare, deși știe asta de mai bine de trei ani. Cea mai bună prietenă a mea e candidata perfectă pentru postul de viitoare noră. Un lucru agonizant este când știi că poți vorbi cu propria ta mamă despre orice, mai puțin despre tine, despre cum ești tu.

Aș vrea să o fac să înțeleagă că nu contează modul în care va deveni bunică, atunci când se va întâmpla. Aș vrea să știe că ar putea să aprecieze la fel de mult un iubit, precum ar face-o dacă i-aș prezenta o fată. Aș vrea ca societatea asta îngustă să nu o mai influențeze, să nu mai pună atât de mult preț pe ceea ce-ar zice oamenii. Pentru că nu contează!

Sunt al tău și nimic nu e neînregulă cu mine! Sunt perfect normal și în tot haosul din viața mea, printre toate alegerile proaste, insecuritatea și frica, faptul că îmi plac bărbații este lucrul care stă cel mai bine înfipt în pământ. Este cel mai în regulă fapt pe care îl am asupra mea. Și sunt mândru de asta!

Realizez că n-aș putea să îi spun toate astea fără să o rănesc, fără să o arunc într-un vârtej de gânduri scăpat de sub control. Dar în același timp, îi sunt recunoscător și știu că încearcă. Știu că vrea ca eu să fiu fericit, deși nu vorbim des despre asta.

O văd în fiecare zi, nu trebuie să mi-o spună. Poate că într-o zi, va fi mai bine. Poate că într-o zi, voi găsi pe cineva care mă va face fericit și i-l voi prezenta. Poate că va avea și ea grijă de nepoțica ei așa cum mama ei m-a ingrijit pe mine. Poate… Este greu… știu că poate fi mai rău. Știu că eu sunt totuși norocos, nu vreau să par ignorant sau egoist. Dar e răul meu iar ea este mama mea. Și eu mi-aș dori ca totul să fie altfel…. Adrian

Alex, 13 octombrie 2015

Mamă, tată, sunt… tot eu. În primul rând, relaxați-vă. Sunt tot eu, copilul vostru de ieri, de alaltăieri, de acum un an și de acum 17 ani… bine, poate m-am schimbat între timp. E normal. Asta m-ați încurajat să fac dintodeauna, să cercetez, să descopăr și să mă autodescopăr.

Adrian, 13 octombrie 2015

Am descoperit că eu sunt tot eu. Deși sunt tot eu, sunt diferit. Față de cum eram acum un an, față de o bună majoritate a lumii, față de, probabil, ceea ce vă așteptați să fiu. Îmi plac oamenii. Toate tipurile, în toate felurile, inclusiv din punct de vedere al atracției fizice și romantice. Îmi plac băieții, fetele și persoanele care nu se încadrează complet sau chiar deloc în binarul identităților de gen. Eu sunt tot eu.

Adrian, 13 ocombrie 2015

Înainte să mă arunc în următorul subiect, mulțumesc. Mulțumesc că m-ați susținut, mă susțineți și sper că mă veți susține în viitor. Înseamnă imens pentru mine și sper din tot sufletul că percepția voastră despre mine să nu se schimbe. Pentru că eu sunt tot eu.

Adrian, 13 octombrie 2015

A vrut unul din voi să aibă un băiat, iar celălalt vroia o fată? Felicitări, copilul vostru e ambele (doar că nu simultan)! Identitatea mea de gen e fluidă. Azi vorbiți cu fiul vostru. Mâine sau poimâine cu fiica voastră. Știu că e greu de înțeles și mult mai greu de acceptat. Și nu contează dacă sunt fiu sau fiică. Pentru că în primul rand eu sunt tot eu. Și tot eu vă iubesc la fel de mult.

Sper să realizezi că singurul obicei prost pe care îl ascund de tine este fumatul, nu orientarea mea sexuală. Cât despre valorile creștine, sper să ai mai mult noroc cu fratele meu. Cu drag, copilul tău LGBT

Grupul de suport pentru părinți, Rainbow Families, este locul unde vei putea întâlni persoane care trec prin experiențe asemănătoare cu ale tale și unde vei putea primi sprijinul de care ai nevoie. Rainbow Families își dorește să ofere un spațiu sigur în care membrii să poată discuta deschis și liber despre ce înseamnă să fii părinte al unui copil LGBT+ în România. Află mai multe detalii aici.

thank you for reading!

don't forget to share!