____________

Mărturiile au fost adunate în cadrul proiectului Rainbow Families, o inițiativă a voluntarilor Accept, parte a programului mai amplu „Voluntari pentru drepturi egale”, iar numele pe care le-am folosit sunt fictive, pentru protejarea identității tinerilor participanți.

Andrei, 23 octombrie 2015

Cu toate că tu, mami, nu mai ești printre noi, această scrisoare vă este adresată vouă, părinților mei, amândoi, dar și fratelui meu. Vă este adresată tuturor pentru că sunteți persoanele pe care le iubesc cel mai mult și mi-ar plăcea să putem să împărtășim toate momentele împreună.

Nu de foarte mult timp mi-am permis mie să fiu așa cum simt, să fiu natural. Și dacă vă întrebați la ce mă refer, da, sunt homosexual. Cu toate că nu cred că nu v-ați întrebat în nenumărate rânduri dacă este așa… sau măcar ați avut o bănuială.

Ce pot să vă spun este că, înainte de toate, propria acceptare a fost în sine o luptă. Au fost ani la rând în care mi-am negat asta, m-am resemnat și poate că au fost și momente în care m-am certat și mi-am tot indus ideea că eu nu sunt așa. Și vreau să știți că au fost nopți întregi în care plângeam și mă rugam să nu fie așa. Și încă îmi pot aduce aminte ce simțeam.

Eram furios, îmi era frică efectiv de toată ideea, de schimbare, de acel lucru diferit de care nimeni nu vorbește. Și cel mai dureros dintre toate, îmi era frică de posibilitatea ca voi să mă îndepărtați, să mă respingeți, să nu mai fiți acolo pentru mine.

Dar la un moment dat, lucrurile s-au schimbat. Într-o zi, după atâta timp de negare, am renunțat să mai lupt împotriva mea. Și am început să îmi acord încredere și să fac ceea ce simt. Am început să fac lucruri care mă fac fericit, care mă bucură și care mă fac să fiu așa cum sunt eu cu adevărat. Și am început să cunosc oameni.

Prima întâlnire a fost o experiență absolut minunată. Băiatul pe care l-am cunoscut a reușit să mă facă să fiu cu adevărat fericit. Am trăit niște experiențe incredibile pentru că eu am avut norocul să cunosc un om frumos și „frumos”. De-a lungul timpului m-am schimbat pentru că fiecare persoană a însemnat o lecție: am râs, am plâns, am suferit, am iubit, am iertat, m-am bucurat de fiecare moment și am avut alături oameni superbi.

Și am alături câțiva prieteni extrem de apropiați cu care împărtășesc ceea ce simt și gândurile mele, bucuriile mele.

La un moment dat veți afla totul de la mine și știu că acel moment se apropie. Persoana care sunt acum este o persoană mai puternică, mai încrezătoare și mai veselă. Și nu pentru că sunt altcineva, ci că sunt acea persoană pe care ar fi trebuit să o las văzută de mult timp, așa cum este ea de fapt.

Și acea persoană este cu adevărat fericită în foarte multe momente. Acum vă transmit doar că îmi doresc să fiu fericit și unul din lucrurile importante pentru ca eu să fiu așa este ca la un moment dat să împărtășesc totul cu voi. Și va veni și acea clipă, știu sigur.

Răzvan, 15 octombrie 2015

Salut! De cam o oră stau şi mă gândesc ce aş putea să vă spun. Şi e destul de greu, pentru că am foarte multe de spus şi totodată nu am nimic de spus. În primul rând vreau să vă mulţumesc că m-aţi acceptat. Chiar dacă la început a fost destul de greu… De fapt, am să rămân puţin la început. Cred că e momentul să trec peste toate lucrurile urâte pe care mi le-aţi spus.

Toate înjurăturile şi jignirile, toate nopţile în care nu m-aţi lăsat să dorm pentru că a trebuit să plangeţi pentru o chestie pe care atunci nu aţi putut să o inţelegeţi.

Repet, e greu să vă spun ceva, pentru că ţin la voi şi nu aş vrea să vă rănesc. Toată această treabă cu acceptarea e destul de grea pentru mine. Sunt nervos pe mine că nu pot arăta cine sunt cu adevărat. Nu îmi place să mă mint pe mine şi nici pe cei din jurul meu. Mamă, aş vrea să îţi spun că am cunoscut pe cineva şi că mă simt puţin mai fericit. Dar ţin minte că mi-ai spus că nu pot ţine o persoană lângă mine mai mult de două săptămâni. Şi probabil că e adevărat, dar uite că au trecut câteva luni şi el e încă lângă mine.

Aş mai vrea să îţi spun că mă deranjează că nu ai suficientă încredere în mine pentru a mă lăsa să fac ce îmi place. Să merg la festivaluri, să îmi întâlnesc toţi prietenii, să vizitez oraşe noi.

Mă deranjează că îmi furi din libertate sub pretextul că „ştiu eu mai bine ce faci cu băieţii”. Nu ştii. Şi nici nu vrei să încerci să ştii cine îmi sunt prietenii, ce îmi place să fac. De ai şti ce oameni frumoşi am lângă mine şi cât ţin la ei. Ştiu că ți-a fost greu să mă accepţi. Îţi promit că o să ai şi nepoţi. Dar vreau să ajung la frica mea. Şi frica mea e că am să te dezamăgesc.

Ştiu că mereu îţi spun, entuziasmat, despre toate lucrurile care îmi plac şi pe care le fac, şi ştiu că sunt prea multe şi toate sunt diferite şi nu au legătură, dar îţi promit că am să ajung cineva de care să fii mândră. Bine, ai putea fi mândră şi acum că ai un fiu fabulous. Dar… încă ai timp să fii mândră de acest lucru. Ţin la tine, chiar dacă uneori nu îţi arăt acest lucru. Ştiu că sunt rece şi indiferent, dar nu o fac intenţionat. Sau, nici nu ştiu.

Simt că încerci să te apropii de mine într-un moment în care eu m-am învăţat să fiu mai mult singur şi să nu am nevoie neapărat de afecţiunea ta.

Simt că încerci să te apropii de mine într-un mod fals sau doar pentru că aşa ţi-a spus psihologul. Niciodată nu am făcut ceva care să te rănească intenţionat. Nu vreau să te văd supărată sau plângând din cauza mea. Nu cred că merit ca cineva să aiba o stare naşpa din cauza mea.

Deşi câteodată nu mă înţelegi şi îmi pui câte o barieră în drum, ţin la tine şi te iubesc. Îţi spun că te iubesc prin această scrisoare, pentru că în faţă nu pot să o fac. Nu ştiu de ce, dar nu pot. Îţi mulţumesc că m-ai acceptat şi că mă susţii în unele lucruri. Şi tu şi tatăl meu vitreg sunteti nişte oameni frumoşi. Cred că sunt norocos că vă am. Cu drag, Răzvan!

Andreea, 13 octombrie 2015

Dragă mamă, când eram mică, nu ne vedeam decât în weekend-uri pentru că eu am locuit la părinții tăi din cauza situației complice din familie. Îmi pare rău că am crescut foarte izolată și tu ai fost singura și cea mai bună prietenă a mea, iar când am reușit să îmi mai înving timiditatea, am început să vorbesc mult mai mult cu alte persoane decât cu tine.

Probabil de atunci s-au adunat lucruri pe care nu ți le-am spus și mi-a devenit din ce în ce mai greu să îți vorbesc despre totul. Îmi pare rău că ți-am trădat încrederea prin lucruri pe care le-am făcut, știu că te-ai simțit copleșită în unele momente și încă nu le-ai depașit.

Aș vrea să înțelegi că acum chiar sunt fericită și îmi pare rău că sunt atât de multe lucruri pe care nu știu când o să pot să ți le spun. O să încerc să spun pe scurt ideea de la care începe scrisoarea asta: fetei tale îi plac fetele și s-a pupat cu mai multe decât fratele ei (19 ani, să fi avut maxim o presupusă relație platonică până acum).

Momentan nu am prietenă și probabil te gândești că e doar teribilism, iar pentru că ești o bună creștină, o să-mi propui o discuție serioasa cu preotul. Probabil nici nu știi cum mă rănești când spui că n-ai nicio problemă cu homosexualii DAR *comentarii reciclate și ignorante*. Mai aduc eu vorba despre subiect și tu ai impresia că e „o obsesie nesănătoasă”, că oamenii lgbt sunt ca extratereștrii, despre care știm că există în universul ăsta mare, dar n-avem nicio treabă cu ei, parcă n-am fi toți oameni de pe aceeași planetă!

Din cauza atitudinii tale, multă vreme am crezut că trebuie să gasesc un baiat care să-mi placă. Îmi pierdusem încrederea în mine din cauza presiunii heteronormative. Singura problemă era că mereu a fost un fel de perete invizibil între mine și băieții cis. Parcă m-aș fi jucat cu un câine și brusc simțeam teama care îmi spunea că o să mă muște și că trebuie să fug.

O singură dată m-am sărutat cu un baiat, după ce băusem, dar țin minte că simțeam nevoia să mă dau înapoi mereu, iar după ce mi-am revenit am simțit doar scarbă și rușine. N-am mai vorbit cu băiatul respectiv.

Acum sunt în clasa a 11-a și sunt fericită. Am prieteni și la scoala și în oras, cu care pot să ies. În clasă sunt relativ out loud and proud și majoritatea colegilor susțin lgbt, așa că mă simt în siguranță. Mă gândesc că acum îți ascund lucruri pe care cam toți adolescenții le ascund, dar pe lângă astea, sunt și lucruri de importanța cărora nu îmi dau exact seama și mă sperie foarte tare.

Mi-ar plăcea să aflu cum ar începe o conversație în care să îți pot spune totul, iar tu să înțelegi. Aș vrea să îți pot trimite o parte din conștiința mea, iar tu să poți să mă înțelegi perfect. M-am chinuit atâta să scriu ca să pot să privesc totul în ansamblu și să sărbătoresc „Coming out day” cu ocazia asta.

Sper să realizezi că singurul obicei prost pe care îl ascund de tine este fumatul, nu orientarea mea sexuală. Cât despre valorile creștine, sper să ai mai mult noroc cu fratele meu. Cu drag, copilul tău LGBT

Grupul de suport pentru părinți, Rainbow Families, este locul unde vei putea întâlni persoane care trec prin experiențe asemănătoare cu ale tale și unde vei putea primi sprijinul de care ai nevoie. Rainbow Families își dorește să ofere un spațiu sigur în care membrii să poată discuta deschis și liber despre ce înseamnă să fii părinte al unui copil LGBT+ în România. Află mai multe detalii aici.

thank you for reading!

don't forget to share!