
De Irina Munteanu
»
Screen time
Filmele și serialele lunii august
În caz că și tu realizezi cu groază că vara aproape s-a terminat, îmi pare bine să te cunosc. Nu o să-ți distrag atenția acum cu prea multe filme și seriale (o să ai toate lunile friguroase pentru asta), dar tot am găsit suficiente de binge-uit acasă încât să amâni să contemplezi inevitabilul. Sandra Oh, Adam Driver și Marie Kondo sunt cu noi. Hai că nu e chiar atât de rău!

Modern Love sezonul 2
Amazon Prime Video 13 august
Dacă primul sezon din antologia „Modern Love” ți s-a părut că a adunat cei mai grozavi actori capabili să îmbrace dragostea în toate formele ei, sezonul al doilea o să te surprindă și mai tare. Kit Harington, Tobias Menzies, Anna Paquin și Lucy Boynton sunt doar câteva dintre fețele cunoscute de care o să te îndrăgostești în serialul bazat pe rubrica omonimă din The New York Times.
Beckett
Netflix 13 august
Ok, Luca Guadagnino a produs un film cu John David Washington în Grecia. Fără să mai prelungesc suspansul, te anunț că nu are iz de „Call Me By Your Name”. Chiar deloc. Aventurile juniorului Washington implică un accident devastator și o situație încâlcită din care nu prea știe cum să scape.

The Chair
Netflix 20 august
Sandra Oh a lăsat suficiente indicii că ar putea da gata oricând un rol de comedie, iar serialul „The Chair” a fost cel care i-a oferit cadrul să o facă. În cazul acesta, din postura de șefă a Departamentului de Limba Engleză de la Universitatea Pembroke și una dintre puținele persoane de culoare angajate acolo.
Suntem pe tărâm academic, așa că așteaptă-te la un umor distinctiv, personaje complicat de descifrat și tematici precum discriminarea rasială, pe marginea cărora Oh a mai fost vocală în trecut. Mai spun doar că o să-l întâlnești acolo și pe Jay Duplass, miezul fermecător al celui mai recent scandal cu care se confruntă universitatea, dar și pe Holland Taylor într-un rol care-ți arată cât de mișto e să îmbătrânești cu umor.

Annette
Amazon Prime Video 20 august
Pentru cine a chiulit de la TIFF și nu a prins proiecțiile surpriză, „Annette” ajunge pe Amazon Prime luna asta. Compus de Ron Mael și Russell Mael, cunoscuți mai bine drept trupa Sparks, musicalul a fost conceput inițial ca un album, care pe parcurs s-a transformat într-un film. Regizat de Leos Carax, musicalul urmărește povestea de dragoste dintre Henry (Adam Driver) și Ann (Marion Cotillard) și transformările care urmează după apariția primului lor copil, Annette.

Post Mortem: No One Dies in Skarnes
Netflix 25 august
Uită de serialele scandinave obișnuite, „Post Mortem” plusează cu vampiri. Și umor negru? Declarată moartă, o femeie din orașul norvegian Skarnes se trezește brusc pe masa de autopsie. Nimic ciudat până aici, dar descoperă că nu poate dormi și nevoile ei s-au schimbat puțin. Pe de altă parte, afacerea de familie cu pompe funebre ar putea începe în sfârșit să meargă mai bine.

Sparking Joy
Netflix 31 august
Marie Kondo se întoarce și ne anunță triumfătoare de pe afișul noului ei serial că ce-am văzut data trecută nu a fost decât începutul. Dacă nu te trec fiori reci în timp ce procesezi asta și plănuiai oricum o curățenie generală, mai mult sau mai puțin figurativă, finalul lunii august o să-ți aducă bucurie.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.