
De Irina Munteanu
Filmele și serialele lunii august
SCREEN TIME
Dragoni, ființe cosmice sau profund pământești, o supereroină și o recoltă bogată de sezoane noi – îmi pare rău s-o zic, dar e ultima lună de vară. O confirmă agitația de pe platformele de streaming. Uite ce-am pus pe watch list.

Industry, sezonul 2 2 august, HBO Max
Nu mă mai satur să recomand serialul „Industry”, iar la cât de des l-am menționat în ultimele săptămâni, simt că mi-am câștigat locul de cinste în familia Pierpoint & Co. Până se reîntorc „Euphoria” și „Succession”, ai tot ce îți trebuie aici. Ba chiar și o gașcă de personaje noi pentru care merită să aștepți următorul sezon încă doi ani (sau mai puțin, sperăm).

Clusterfuck: Woodstock '99 3 august, Netflix
Ediția-revival din 1999 a Woodstockului ar fi trebuit să sărbătorească 30 de ani de la apariția festivalului original și să marcheze noul mileniu. În realitate lucrurile au degenerat. Rău. Mai multe despre haosul din cele trei zile povestesc oamenii prezenți la fața locului – staff-ul, artiștii și publicul – în documentarul semnat de Jamie Crawford.

The Sandman 5 august, Netflix
Cât așteptăm noi continuarea lui „Good Omens” (moment bun să revezi primul sezon, apropo), Neil Gaiman mai câștigă câțiva fani cu romanul grafic „The Sandman”, o combinație de mituri și fantezii întunecate, transformat într-un serial sci-fi disponibil acum pe Netflix.
Aceasta nu e prima încercare de adaptare prin care a trecut seria de benzi desenate publicată inițial în 1989. De altfel, Gaiman mărturisea că „a petrecut ani la rând luptându-se cu adaptări de film îngrozitoare”. Serialul s-a dovedit a fi însă varianta câștigătoare, una în care scriitorul a putut să se implice atât cât și-a dorit.

Never Have I Ever, sezonul 3 12 august, Netflix
Din colecția personală de „plăceri vinovate care sper să te molipsească și pe tine” îți pasez sezonul nou din rom-com-ul cu adolescenți al lui Mindy Kalling („The Office”, „The Mindy Project”, „The Sex Lives Of College Girls”). E multă dragoste în aer (inclusiv un triunghi amoros acolo, în zare) și, nu știu dacă mai era nevoie, dar avem oficial dovada că putem să facem aceleași greșeli din nou și din nou (sau măcar trei sezoane la rând).

A League of Their Own 12 august, Amazon Prime
La 30 de ani de când a fost lansat, filmul regizat de Penny Marshall, „ A League of Their Own”, are parte de un reboot sub forma unei miniserii pe Amazon Prime. Inspirat de aceeași ligă feminină de baseball fondată în 1943, în lipsa bărbaților plecați să lupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serialul propune atât un plot diferit, cât și personaje și elemente noi.
Episoadele de câte o oră vor spune povești pe care filmul nu a reușit să le acopere și vor explora teme de sexualitate, rasă, suroritate și multe altele.

She-Hulk: Attorney at Law 17 august, Disney+
Cine e She-Hulk? Ce legătură are cu Hulk? Și cine s-ar fi gândit că și supereroii au probleme cu legea? Atâtea întrebări. După recentul „Ms. Marvel”, Disney+ continuă să pună în lumină supereroinele și ne face cunoștință cu avocata Jennifer Walters în încercările sale de a naviga prin viața complicată de she-hulk.

House of the Dragon 22 august, HBO Max
Nu știm dacă „House of the Dragon” are puterea să fie următorul „Game of Thrones”, dar ne bucurăm că avem în sfârșit parte de primul spinoff. Acțiunea se petrece cu aproape 200 de ani înainte de evenimentele din „Game of Thrones” și aduce în prim-plan neamul Targaryen, aflat într-un moment de cotitură. E cu Matt Smith și foarte mulți dragoni, ce poate să meargă rău?
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.