
Ioana Ilie
Serious Business
„Romnja Power Month”, o lună de evenimente dedicate femeilor rome
_
Între 8 martie și 8 aprilie, asociația E-Romnja organizează „Romnja Power Month”, un program umbrelă pentru o serie de evenimente menite să crească vizibilitatea femeilor rome și să abordeze subiecte dedicate acestora, dintr-o perspectivă intersecțională.
_
Am vorbit cu Georgiana Aldessa, activistă feministă romă și membră a organizației E-Romnja, despre felul în care s-a conturat acest program și despre mizele comunitare și sociale ale acestuia.

Cum s-a conturat proiectul „Romnja Power Month” și care sunt obiectivele lui? ___
„Romnja Power Month” este un eveniment care se desfășoară în Berlin încă din anul 2016 și a fost inițiat de Romani Phen, o organizație de femei rome cu care colaborăm la nivel european. Ideea a pornit de la ele, iar noi am preluat-o și am adaptat-o pentru România.
___
În ultimii trei ani, asociația E-romnja a organizat, în contextul zilei de 8 martie, evenimentul „8 martie intersecțional”, în cadrul căruia abordam diferite teme legate de drepturile femeilor și ale romilor, însă toate acțiunile erau gândite pe durata a 2 sau 3 zile.
___
Ni se pare important și necesar să avem o lună de evenimente încadrate în perioada 8 martie – Ziua Internațională a Femeii și 8 aprilie - Ziua Internațională a Romilor, și intenționăm, ca de acum înainte, să organizăm în fiecare an „Romnja Power Month”, pentru a da spațiu și voce femeilor rome activiste, feministe, femeilor rome cu care lucrăm la nivel local, dar și pentru a aduce pe agendă discuții cu privire la problemele femeilor rome.

Carmen Gheorghe, E-Romnja, în timpul flashmob-ului „Violatorul ești tu”
La ce tipuri de evenimente putem participa în cadrul Romnja Power Month și care au fost criteriile de care ați ținut cont în selecția evenimentelor? ___
În programul Romnja Power Month am încercat să îmbinăm plăcutul cu utilul, adică avem evenimente de tip dezbatere, prezentare de cercetări, piese de teatru, dar și party-uri, deoarece e important să ne sărbătorim munca noastră și pe noi ca femei, să ne creăm spații safe, intersecționale, în care să ne simțim bine alături de aliații și aliatele noastre.
___
Temele și subiectele evenimentelor au fost alese în urma unor consultări cu femeile din comunitățile în care lucrăm, dar și cu aliații și aliatele noastre. Evenimentele din program reflectă, totodată, felul în care lucrăm și perspectiva noastră de a porni de la firul ierbii cu problemele și cerințele fetelor și ale femeilor rome și de a le aduce la nivel național și la nivel academic.

Zita Moldovan, în timpul spectacolului „Corp Urban” Foto: Andrei Fotache
___
Spre exemplu, prezentarea cercetării pe tema motherhood, „Redefinirea maternității din perspectiva femeilor rome” redă perspectiva femeilor rome cu privire la maternitate și experiențele pe care ele, ca femei rome, le trăiesc în sistemul sănătății.
___
Un alt eveniment este discuția despre cartea lansată în anul 2019, „Problema românească, O analiză a rasismului din România”, prima carte în care sunt mai mulți autori romi și autoare rome cu perspective diferite, care îmbină experiențe academice și experiențe personale într-un volum de articole coordonat de două femei rome.
Mihaela Drăgan în timpul spectacolului „Romacen - Vremea Vrăjitoarelor” Foto: Augustina Iohan
___
Un alt eveniment important abordează teamtica roma lgbt+ și se va constitui într-o dezbatere în care vrem să discutăm despre crearea de alianțe intersecționale, despre subreprezentare, despre sexismul și rasismul cu care se confruntă persoanele rome lgbt+.
De ce consideri că este necesar să existe un eveniment special care să promoveze munca, proiectele și perspectivele femeilor rome - artiste, feministe și activiste? ___
Este foarte important să existe acest eveniment special pentru că din păcate reprezentarea femeilor rome, mai ales în mediul online, lasă mult de dorit, în ideea în care fetele și femeile rome sunt de cele mai multe ori portretizate stereotipic, fie ca „cerșetoare”, „vrăjitoare”, fie ca „femei focoase”.
___
Prin acest eveniment vrem să arătam munca și contribuția femeilor rome în comunitate și în societatea românească, așa cum arată și campania pe care am derulat-o anul trecut, 100 De Femei Rome Pentru Centenar. Ziua Internațională a Romilor este o zi importantă pentru femeile rome.

Georgiana Aldessa și Anca Georgiana Nica, E-romnja, în timpul protestului „Liturghia feministă”
___
Pentru multe dintre femeile cu care noi lucrăm este o zi de revendicare, pentru respectarea drepturilor lor și pentru semnalarea atribuțiilor pe care le au autoritățile. Este și o zi de mândrie, de creare de spații pentru femeile rome și de sărbătoare a luptei zilnice cu rasismul și cu seximul din societate. Găsiți mai multe detalii despre programul evenimentelor Romnja Power Month, aici. Foto cover: Vlad Chirea
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.