Ioana Ilie

Serious Business

Revenge porn-ul ar putea fi pedepsit prin lege

_

O nouă propunere legislativă depusă în Parlament luna trecută definește și condamnă revenge porn-ul (pornografia din răzbunare), printr-o completare adusă articolului privind Violarea vieții private, prevăzut deja în Codul Penal.

Ce este revenge porn-ul și cum este reglementată această formă de abuz în prezent ___

Revenge porn-ul sau pornografia din răzbunare reprezintă o formă de violență asupra femeilor mai puțin cunoscută, care presupune abuzuri psihologice izolate sau repetate, generate prin publicarea în mediu digital a unor materiale video sau foto, din viața intimă a unei femei, fără ca aceasta să-și dea consimțământul.

___

Din păcate, în prezent, multe dintre victimele pornografiei prin răzbunare – ale căror fotografii intime au fost făcute publice în mediul online, împreună cu numele lor, numerele de telefon, profilurile lor de social media, adresele de e-mail și, de multe ori, adresele fizice unde acestea locuiesc -, nu sunt sprijinite printr-o legislație riguroasă care să prevină acest tip de abuzuri sau să sancționeze pe cei care le comit.


___

Singurul instrument legislativ de care beneficiază victimele în prezent este intentarea unui process civil, însă daunele morale și materiale pe care le-ar putea primi în cazul unei sentințe favorabile nu descurajează agresorii. Abuzurile de tip revenge porn pot fi pedepsite și penal, dar doar în cazul în care ele sunt însoțite de alte forme de abuz, acoperite în legile deja existente, cum ar fi șantajul, hărțuirea sau amenințarea.

Ce modificări aduce noua propunere legislativă ___

Proiectul legislativ inițiat de Florina Presadă aduce completări Codului Penal astfel încât fapta de distribuire a unor imagini intime ale unei persoane, fără consimțământul acesteia să fie pedepsită ca infracțiune.


___

Senatoarea a fost inspirată în proiectul ei de un caz recent de revenge porn (documentat de jurnalista Venera Dimulescu pentru Casa Jurnalistului) care a provocat numeroase dezbateri în spațiul public, dar a și scos la iveală limitele legale de care se lovesc autoritățile în gestionarea acestor abuzuri. În expunerea de motive, inițiatoarea proiectului precizează că abuzurile de tip revenge porn nu sunt izolate:

_________

„Mai mult decât atât, dialogul cu organizațiile neguvernamentale implicate în promovarea și apărarea drepturilor femeilor din România a relevat că intens mediatizatul caz nu este unul izolat. Această practică este prezentă în societatea românească mai des decât o arată informațiile publice de care dispunem.” _________


_________

„Femeile din România sunt expuse, în numeroase cazuri, unor astfel de fapte, săvârșite de obicei de către foști parteneri care pe rețelele de socializare distribuie astfel de fotografii către public, colegi de muncă, prieteni sau membri ai familiei.” (Florina Presadă, membru în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială) _________

___

În pregătirea propunerii legislative, senatoarea a fost în dialog cu reprezentanți ai unor ONG-uri și autorități publice cu atribuții în domeniul combaterii violenței împotriva femeilor, tehnicieni și practicieni din sistemul judiciar precum și jurnaliști care au documentat cazuri de violență domestică și pornografie din răzbunare.

___

În urma dezbaterilor, pornografia din răzbunare a fost definită ca „orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care își expune total sau parțial organele genitale, anusul sau zona pubică sau, în cazul femeilor, sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual”.

___

Potrivit inițiatoarei proiectului, pornografie din răzbunare este o atingere adusă vieţii private, dar articolul 226 din Codul Penal, care vizează Violarea vieţii private, pedepseşte în forma lui actuală doar captarea şi difuzarea de imagini şi sunete din locuinţa unei persoane fără consimțământul acesteia.

Soluția propusă de Florina Presadă presupune completarea articolului din Codul Penal actual cu informații specifice despre pornografia din răzbunare, în felul următor:

_________

„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau știrbire a imaginii personale se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” _________

___

Conform propunerii, acțiunea penală se declanșează la plângerea persoanei vătămate, iar fapta săvârșită nu constituie infracțiune dacă a fost necesară pentru prevenirea, surprinderea sau dovedirea săvârșirii unei infracțiuni sau dacă fost autorizată, în cazuri temeinic justificate, în cursul unor proceduri judiciare.

Prejudiciile pe care le pot suferi victimele revenge porn-ului ___

Senatoarea atrage atenția, prin intermediul propunerii legislative înaintate asupra impactului pe care acțiunile de tip revenge porn îl pot avea în viața victimelor:

_________

„Victimele vorbesc cu multă reținere despre ele, chiar și în acele țări în care legislațiile deja incriminează fapta. Astfel, victimele faptei pot fi ulterior expuse la hărțuire, își pot pierde oportunitățile profesionale iar traumele psihologice pot fi profunde." _________

_________

„Situația este oarecum similară cu a victimelor violenței domestice sau ale agresiunilor sexuale: dezvăluirea sau denunțarea lor aduc riscul unor noi agresiuni și violențe sau a stigmatului social". _________

_________

“Această măsură legislativă este necesară și urgentă pentru ca România să dispună de un cadru legislativ adecvat prin care să protejeze drepturile și demnitatea cetățenilor săi” (Florina Presadă) _________

Modelul legislativ din alte țări ___

În ultimii ani, tot mai multe țări au adoptat o legislație care incriminează penal revenge porn-ul. Majoritatea reglementărilor legislative sunt recente și arată o incidență crescută a fenomenului, dar și nevoia unor reglementări în concordanță cu realitatea socială actuală.

Printre țările care au reglementat pornografia din răzbunare se numără 4 state din Europa (Marea Britanie, Malta, Franța și Germania), 39 de state din SUA, 4 state din Australia și alte 4 din restul lumii: Canada, Filipine, Japonia și Israel.

___

Dacă vrei să afli mai multe despre această propunere legislativă și despre parcursul ei procedural, o poți face aici.


Don't forget to share!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.