de Irina Munteanu
„LEMN/WOOD”, coproducția internațională semnată de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger, investighează fenomenul tăierilor ilegale de păduri până în punctul în care reușește să pătrundă chiar în mijlocul comerțului cu lemn. Ce vei descoperi acolo este o situație cu mult mai gravă decât credeai.
Am stat de vorbă cu regizoarea și producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan despre documentarul ei pe care este vital să îl vadă toată lumea și care te va face să te alături (dacă nu ai făcut-o deja) cauzei pădurilor.
După ce am terminat trei scurtmetraje documentare de mediu, mi-am dorit să aprofundez această temă, dându-mi seama că, în scurta documentare pentru ele, nu am reușit să cuprind toată problema complexă a tăierilor.
Am mers atunci în mai multe sate și zone din Moldova (Iași, Suceava și Neamț), unde localnicii m-au dus în niște zone cu tăieri foarte urâte. A fost copleșitor să aud poveștile oamenilor care trăiau acolo, unii dintre ei chiar de pe urma lemnului tăiat, sau care se confruntau cu probleme precum alunecările de teren. După experiența asta, am rămas cu ideea că vreau să fac un lungmetraj.
Așa am abordat-o pe Ebba Sinzinger, o producătoare cu experiență din Austria, care tocmai lucrase cu Michaela Kirst, cealaltă regizoare a documentarului „Lemn”, pentru un reportaj Arte, în care protagonistul era Alexander von Bismarck, și care documenta tema tăierilor de păduri din Madagascar.
Ne-am dat seama că Sascha (Alexander von Bismarck) poate fi un protagonist interesant și ne-am propus să-i urmărim acțiunile ca director executiv al Environmental Investigation Agency (EIA), o agenție de mediu din SUA.
Asta era prin 2012, când am reușit să îl aducem în România, iar după ce a văzut ce se întâmplă aici, a zis că i se pare o țară care are nevoie de această luptă împotriva tăierilor ilicite. Totul s-a întâmplat treptat, n-a fost din prima „aici duce povestea și asta-i perspectiva”, lucrurile s-au așezat și schimbat pe parcurs. După ce am decis că Sascha va fi protagonistul și am văzut acțiunile și proiectele EIA din alte țări, am ales câteva unde ei mergeau și erau activi, și așa s-a ajuns la România, Peru, China, Rusia și un pic din SUA, unde EIA au birourile.
Tot timpul am găsit lucruri în plus sau în minus pe teren, chiar dacă am pregătit documentarea. Fie că am trimis un membru al echipei înainte, fie că am mers eu să văd tot ce se poate obține din zona respectivă, au fost tot felul de surprize, de lucruri pe care le-am schimbat în ultima clipă.
Nu am vrut niciodată să îmi pun echipa în pericol, dar a fost dificil pentru localnicii care ne-au ajutat. Spre exemplu, în Borșa, localnicii ne-au dus într-o zonă cu tăieri din care se scoatea lemn posibil ilegal, trunchiuri tinere, subțiri, de brazi de 30 sau 70 de ani. După ce am filmat noi, un localnic a dus acolo și o echipă de televiziune, iar câteva săptămâni mai târziu, acest om a fost bătut în centrul orașului și i s-a spus să se potolească cu filmările.
Pentru noi, echipa de filmare, formată din români, dar și din austrieci sau nemți, nu a fost vreun pericol major, dar în Peru sau Rusia putea fi, dacă nu am fi pregătit terenul înainte, luându-ne măsurile de siguranță necesare.
Alexander știa că expunându-se în fața camerei nu va mai putea participa la alte acțiuni sub acoperire în oricare din țările în care EIA activează. Deja apăruse și în reportajul Arte, realizat de Michaela. În plus, fiind directorul ONG-ului, merge la multe congrese și este un bun speaker, deci el este mereu cel care iese în față, prezintă rapoarte și vorbește cu presa.
Știa că înfățișarea lui se va epuiza la un moment dat. Dar în echipa lor, EIA au oameni foarte bine pregătiți, care merg undercover, obțin dovezi și fac rapoarte pe diverse tăieri și comerț ilegal cu lemn de peste tot în lume, care nu vor să apară în filmări sau ca numele lor să fie menționat. Ei sunt oamenii care merg în continuare undercover, în China sau în anumite țări din Africa.
În prima parte a muncii la documentar am încercat să fim foarte low profile, să nu povestim despre subiectul la care lucrăm. În a doua parte, când deja se știa la ce lucrăm, oamenii s-au oferit voluntari: „Te rog să îmi spui cu ce pot să te ajut sau cu ce pot ajuta echipa filmului pentru că vreau să contribui la cauza pentru care voi filmați și luptați.” Oamenii erau dornici să se implice într-o cauză în care credeau.
Problema la noi în țară este că dacă un Guvern vine și face schimbări legislative pozitive și importante, există riscul ca următorul Guvern să anuleze tot ce s-a făcut anterior. Am văzut asta deja de nenumărate ori, atât în silvicultură, cât și în alte domenii ca învățământ, educație, cinematografie, și așa mai departe.
Însă, aceste modificări, chiar dacă sunt anulate, ele nu sunt șterse complet, iar presiunea societății civile începe sau continuă de acolo, de la aceste mici victorii obținute. Acum este în discuție deschisă Noul Cod Silvic, care aduce niște schimbări importante, în bine, și sperăm că se vor implementa, poate cu niște modificări necesare. Este un pas mare făcut în ultimii ani.
O întrebare pe care am auzit-o foarte des în Q&A-uri – oamenii își doresc să se implice, să ajute cauza pădurilor. În afară de a semna petiții și de participa la anumite proteste, cred că este important ca fiecare dintre noi să meargă către ONG-urile de mediu din țara și să-i întrebe pe ei. Cu siguranță au soluții concrete, direcții și proiecte care în momentul acesta luptă împotriva tăierilor industriale și abuzive.
În această toamnă, atât cât o va mai permite vremea, filmul va fi proiectat în aer liber la Sibiu, în cadrul Astra Film Festival (4 - 13 septembrie), la Arad, la Festivalul de Film Documentar (24 - 26 septembrie) și la Iași, în cadrul Zilelor Filmului Românesc (27 septembrie - 4 octombrie).