
Irina Munteanu
#WhileAtHome
Recunosc, am revenit la serialele cu peste 100 de episoade
_
De voie de nevoie ori din pricina nostalgiei, iată-mă întorcându-mă la serialele pe care aș putea să le revăd la nesfârșit fără să mă plictisesc.
_
OK, o să mă abțin totuși din a include aici „Seinfeld” pentru că încep să cred că dezvolt o problemă. Dar cu „The Office” primiți, nu-i așa?
_
Mai ales pentru că din 2021 nu va mai putea fi urmărit pe Netflix. Dar să ne păstrăm optimismul și să ne concentrăm doar pe următoarele săptămâni (sau zile, dacă ești ca mine și ai ceva autodistructiv în tine atunci când te ambiționezi să termini zece sezoane în două zile). Să veeeedem.

The Office
Netflix
_
Poate ți s-a făcut dor de viața de birou, iar întâlnirile pe Zoom nu reușesc să reproducă momentele acelea specifice. Nu-i nimic, ai 200 de episoade și tot atâtea ocazii să te identifici cu productivitatea echipei de la Dunder Mifflin. Și dacă tot nu e de ajuns, ai și varianta originală a serialului, regizată de Ricky Gervais.

Parks and Recreation
Amazon Prime Video
_
Aproximativ în aceeași notă, dar cu tentă politică, „Parks and Recreation” este numai bun pentru momentele în care ți se face dor de interacțiunile cu angajații publici. Însă ce mi se pare cu adevărat minunat este felul în care reușește să satirizeze și să umanizeze deopotrivă personajele.

LOST
Amazon Prime Video
_
Pentru momentele în care vrei să spui: „Hei, măcar nu trebuie să apăs un buton odată la patru minute pentru a salva omenirea”. Am încercat din răsputeri să mă axez pe comedii, dar trebuie să înțelegeți, vorbim despre serialul cu cel mai bun început din istoria televiziunii (aștept cu interes să mă contraziceți).

30 Rock
Amazon Prime Video
_
Am avut Amy Poehler, era firesc să avem și Tina Fey. Mai ales când serialul este bazat pe experiența ei ca scenarist principal al show-ului „Saturday Night Live” în 2002. Ceea ce mă face să mă întreb de ce doar șapte sezoane, în timp ce mă bucur bineînțeles că nu a fost lungit degeaba. Oh, Alec Baldwin este și el acolo.

Trailer Park Boys
Netflix
_
„Trailer Park Boys” - 12 sezoane și 10 episoade speciale, adică suficient pentru momentele în care îți dorești să râzi fără să gândești prea mult. Da, o să te uiți non-stop la viețile unor canadieni între pauzele de închisoare. Da, o să devină previzibil la un moment dat. Da, creează dependență și nu o să te deranjeze prea tare.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.