De Irina Munteanu
RAYE mai are multe de arătat și de explorat muzical, iar combinația de dance-pop fresh și micile inserții de empowerment și girl power arată că e pe drumul cel bun.
Când nu lucrează la piese noi, cântăreața de 23 de ani își petrece timpul compunând alături de John Legend, Beyonce, Charli XCX sau Ellie Goulding și visează la o lume în care femeile sunt mai bine reprezentate în industria muzicală, în special în zone precum producție sau tech. Am stat de vorbă cu RAYE despre EP-ul ei recent, „Euphoric Sad Songs”, și toate influențele contradictorii din jurul lui.
Sunt îndrăgostită de muzică de când mă știu și am început să compun încă din copilărie. Îmi plăcea să scriu poezii și țin minte că în clasa a 6-a am primit un premiu, un fel de medalie de aur, din partea școlii, pentru o poezie pe care o scrisesem. Recitind-o am realizat că de fapt compusesem o piesă.
Am crescut ascultând tot felul de genuri, de la R&B și hip-hop, la gospel în fiecare duminică și 80's din colecția tatălui meu. Dar pe măsură ce-a trecut timpul, am vrut să ascult mai mult și mai variat. Acum îmi petrec o mare parte din timp ascultându-i pe clasici – Sinatra, Ray Charles, Buddy Holly. E diferită muzica mea de ceea ce ascult, dar cu siguranță sunt mici influențe acolo.
Întregul proiect a fost ca un jurnal pentru mine, un mod prin care am reușit să îmi găsesc puterea să trec printr-un proces greoi, de la a pierde persoana iubită, la a nu o mai vedea niciodată. A fost o despărțire dureroasă care s-a transformat însă într-un subiect bun de scris.
Îmi place să fac muzică cu entuziasm și bucurie, dar și să-mi găsesc resursele necesare pentru a vedea frumusețea dintr-un moment trist. Așa am descoperit cât de puternică m-a făcut să mă simt tot acest proces și sunt foarte mândră de rezultat.
Îmi place să cred că sunt o persoană destul de directă și hotărâtă, care spune lucrurilor pe nume, chiar dacă nu se gândește întotdeauna la ce urmează să spună (haha). Cât despre titlu, cred că descrie perfect esența acestor piese.
Depinde mult de cum mă simt în momentul în care le ascult. Dacă ar fi să aleg, atunci aș zice „All Dressed Up” pentru că este foarte sinceră. Pe de-o parte eram atât de rănită în momentul în care am scris-o, pe de alta îmi dau seama că uneori asta trebuie să simți pentru a ajunge în final acolo unde îți dorești (corny, știu, dar acesta e sentimentul pe care mi-l dă).
Piesa a apărut dintr-o situație tristă și într-un moment în care am realizat că mă aflam în cea mai dureroasă etapă a despărțirii. Eram atât de supărată încât mi-am dorit ca piesa să reflecte exact oposul acestor sentimente. Voiam să mă facă să mă simt mai bine, să mă liniștească, dar și să urmărească firul poveștii. Și sper că cine o ascultă o să fie de acord cu mine (haha).
Nu este ușor, niciodată nu a fost și din păcate nu se schimbă prea multe. Mă frustrează teribil de fiecare dată când se întâmplă astfel de inegalități și am strâns la rândul meu o grămadă de experiențe neplăcute. E un subiect care atrage din ce în ce mai multă atenție, dar mai avem mult de lucru. Din fericire, prietenele mele, care lucrează la rândul lor în industrie, și surorile mele sunt aici să ne sprijinim reciproc.