Chiar dacă timpul petrecut de Hadi în fața camerei este limitat, reușește să dezvăluie dinamica unei relații însemnate, ținută însă departe de restul lumii, oferind și o privire în luptele interioare ale lui Cristi, care în scurt timp vor atinge un complet alt nivel.

Prezent la peste 40 de festivaluri din toată lumea și multipremiat, lungmetrajul „Câmp de maci” ajunge în cinematografele din țară pe 17 septembrie, ocazie cu care am stat de vorbă cu Radouan Leflahi despre experiența de a lucra în acest film și restul căutărilor sale artistice.

Ce te-a atras cel mai mult la scenariu când ai acceptat să joci în film?

Tema filmului. Este un subiect foarte important și mă simt mândru că am putut să fac parte din el. Nu pot să spun că știu ce înseamnă să fii homosexual în România, în Franța sau oriunde altundeva, dar știu cum este să fii marocan în Franța sau francez în Maroc.

Discriminarea, violența, ura și frica față de o altă persoană sau de o anumită persoană, poate căpăta diverse forme. M-a atras angajamentul pe care și l-a luat scenariul și cred că scenarista Ioana Moraru a făcut o treabă excelentă.

Cum te-ai pregătit pentru rol, cum a decurs întregul proces?

Cel mai important a fost să lucrez la limbaj. A fost interesant să vorbesc trei limbi diferite pentru că pentru mine, Hadi este un personaj care se află între două lumi, între două culturi diferite. Am găsit în limbaj un punct de pornire. Nu am vrut să mă îndepărtez de cine sunt eu. Ca actor, lucrezi cu tine, iar asta îți permite să rămâi aproape de cine ești pentru a putea da viață personajului.

Cu ce ai rămas de pe urma personajului?

Mi-a plăcut că Hadi e genul de om liber și sigur pe identitatea lui. Este complet opusul lui Cristi (Conrad Mericoffer) – lui Hadi nu îi este frică de ceea ce reprezintă în societate și nu se scuză pentru că există, el pur și simplu există.

Prin ceea ce reprezintă, știe ce provocări creează. Cred că e și motivul pentru care îl iubește pe Cristi – este suficient de conștient de sine încât nu îl împingă într-un loc în care nu se simte confortabil, în schimb îl acompaniază. Aici se află esența acestui rol. M-am bucurat de libertatea pe care mi-a oferit-o, de a fi și de a iubi.

Ai mai lucrat înainte cu regizorul Eugen Jebeleanu și ai o lungă istorie cu regizorul David Bobée – cum vezi tu fidelitatea actor-regizor și crezi că aduce un plus colaborării?

Cel mai important lucru pentru mine atunci când accept să fac parte dintr-un proiect este umanitatea care există în acel proiect pe care regizorul o oferă. Nu cred că actorul trebuie să fie pionul regizorului, așa că simt nevoia unei bune comunicări între ambele părți. Loialitatea începe cu statutul corect de colaboratori care gândesc, cercetează și inventează împreună.

O astfel de legătură îți dă material cu care să lucrezi. Dacă ai cadrul în care poți să propui lucruri, ca actor, atunci o să se întâmple tot ce trebuie să se întâmple. Nu aduce un plus, dar aproape condiționează bunul mers al lucrurilor.

Ți-ai început cariera în teatru – cum este diferită pentru tine actoria de film față de cea de teatru?

Sunt două lumi complet diferite, două arte diferite. O privesc exact ca pe diferența între a fi extrovertit și a fi introvertit. Sigur că lucrurile sunt mai complicate de atât, dar ideea este că nu lucrezi cu aceleași instrumente.

Cinematografia are o intimitate magică pe care teatrul nu o oferă, iar teatrul are o magnitudine în jocul actoricesc pe care cinematografia o poate suprima uneori. În ambele cazuri, sinceritatea stă la baza căutărilor unui actor, dar ia forme categoric diferite.

Ce cauți de obicei într-un scenariu sau într-un personaj?

Aș spune că tot umanitatea. Am nevoie să cred într-o poveste, să apăr personajul. Nu mă interesează dacă este un personaj pozitiv sau unul negativ, nu contează. Ce am nevoie este să îi găsesc umanitatea, acolo unde i se află forța, slăbiciunile. Am nevoie să simt ce îl motivează, ce contează pentru el, ce îl întristează și ce îl emoționează.

Dacă pot să simt măcar 1% din toate acestea după ce am citit textul, atunci merg mai departe și încep să sap mai adânc.

Citeam că ai scris și un scenariu pentru un documentar despre satul din Munții Atlas în care ai crescut. Plănuiești să mai faci asta pe viitor?

Ca actor cred că este important să fii conștient și de alte medii artistice, să înțelegi și să afli constant lucruri noi. Pentru mine, scrisul este o formă de eliberare fiindcă mă ajută să scot la lumină lucruri pe care le-am păstrat în adâncul meu.

Am început să scriu texte scurte de ficțiune acum câțiva ani, iar documentarul pe care l-am regizat, „Terre de beauté” („Land of Beauty”), se află acum în post-producție. Totul a început de la povestea mamei mele – mi-am dorit să îi spun povestea și după o vreme ideea de a o transpune într-un documentar a venit natural.

Dar sincer, nu cred că vreau să fiu regizor sau scenarist. Ar fi o lipsă de respect pentru cei care sunt cu adevărat. Eu sunt doar un actor cu idei pe care vreau să le aduc la viață așa cum pot.

La ce lucrezi acum și unde te mai putem vedea?

O să joc într-un serial nou, pe Netflix, regizat de Nawell Madani și în filmul de debut al regizoarei Julie Lerat-Gersant. De asemenea, plănuiesc să trimit „Terre de beauté” la diferite festivaluri de film și o să încep filmările pentru un alt documentar. În paralel, lucrez la scenariul unui nou film în care mi-am propus să și joc și pe care o să îl regizez împreună cu Thomas Germaine.