DE IOANA ILIE

in the news

Mii de femei au protestat în Polonia față de retragerea din Convenția de la Istanbul


Câteva mii de protestatari, majoritatea femei, au ieșit pe străzi în marile orașe din Polonia ca reacție la anunțul guvernului de a se retrage din Convenția de la Istanbul, cel mai complex instrument adoptat la nivelul Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.





Convenția fusese semnată de guvernul polonez încă din 2012 și ratificată în 2015, când Zbigniew Ziobro, actualul ministru de justiție al Poloniei, a declarat că tratatul ar reprezenta „o invenție feministă ce are ca scop justificarea ideologiei gay”.


Potrivit The Guardian, același ministru a anunțat într-o conferință de presă că va începe în această săptămână demersurile oficiale de retragere din cadrul tratatului internațional, deoarece ar conține „elemente de natură ideologică, considerate dăunătoare pentru familia poloneză”.


Demnitarul polonez este de părere că apartenența la Convenție ar încălca drepturile părinților, pentru că a impus şcolilor să-i înveţe pe copii despre ideologia de gen și a adăugat că reformele legislative adoptate de către Polonia în ultimii ani oferă protecţie suficientă femeilor.





Anunțul ministrului a atras o serie de reacții critice din partea oficialilor europeni și a mobilizat mii de manifestanți pe străzile orașelor din Polonia. Marija Pejcinovic Buric, secretarul general al Consiliului Europei, a fost printre primele persoane care au condamnat public decizia PIS, partidul polonez aflat la guvernare:


„Retragerea din Convenția de la Istanbul ar fi un act regretabil și un pas înapoi din punctul de vedere al luptei împotriva violenței asupra femeilor din Europa”, a declarat Marija Pejcinovic Buric pentru The Guardian. „Dacă există neînțelegeri cu privire la conținutul convenției, suntem deschiși să le clarificăm în cadrul unui dialog constructiv.”





La sfârșitul săptămânii trecute, sute de femei îmbrăcate în costume similare celor pe care le poartă personajele din „The Handmaid’s Tale” au demonstrat în fața sediului Ordo Iuris, un grup catolic conservator din Varșovia. Pe lângă exprimarea unei poziții dezaprobatoare față de decizia recentă a guvernului, evenimentul a avut drept miză comemorarea femeilor ucise de către partenerii lor în Polonia în ultimii ani.


„Acest guvern minimizează fenomenul violenței de gen de ani de zile” a declarat pentru NY Times Marta Lempart, una dintre liderele mișcării poloneze Polish Women’s Strike, care luptă împotriva demersurilor autorităților poloneze de a restricționa dreptul femeilor la avort. „Scopul lor este să legalizeze violența domestică”.





Potrivit Centrului pentru Drepturile Femeilor din Varșovia, violența domestică este extrem de răspândită în prezent pe teritoriul Poloniei și, din păcate, slab raportată. Aproximativ 800.000 de femei din Polonia sunt victimele violenței de gen în fiecare an, cu 400 până la 500 de decese pe an ce provin din acte de violență din partea partenerilor sau din sinucideri motivate de violența domestică.


„Politicienii aflați la guvernare știu că violența împotriva femeilor este o realitate de zi cu zi în Polonia”, a declarat Natalia Broniarczyk, activistă și membră a grupului Avort fără frontiere, pentru NY Times.


„Ceea ce este cel mai crud este momentul ales pentru o astfel de decizie - în timpul unei pandemii, când situația victimelor violenței s-a înrăutățit, deoarece acestea au fost obligate să rămână în case împreună cu abuzatorii lor", a mai spus activista.





Prin semnarea Convenției de la Istanbul, care a intrat în vigoare pe 1 august 2014, statele membre se obligă să elaboreze legi care criminalizează violența fizică și psihică împotriva femeilor, incluzând violența domestică, violența sexuală, violul, hărțuirea, mutilarea genitală sau căsătoriile forțate.


Iar prin ratificarea convenției, statele semnatare se obligă să prevină și să combată femicidul, să implementeze campanii de conștientizare naționale pe tema violenței împotriva femeilor și să monitorizeze felul în care directivele acesteia sunt implementate de către autorități. Până în prezent, Convenția de la Istanbul a fost semnată de 45 de țări și ratificată de 34 de țări din Europa.