Amalia Dobre

Trend Alert

Piese-cheie pe care vrem să le avem în garderobă în 2020

_

Trenciul din piele, vesta sau cămașa cu guler disco sunt doar câteva dintre piesele pe care intenționăm să le explorăm începând cu sezonul primăvară-vară 2020. Și nu ne oprim aici. Facem o radiografie a acelor itemuri cool pe care le vrem musai în garderobă anul acesta.

Vesta

_

Vorbim despre vestele împrumutate din garderoba bărbaților, care compun costumele atât de dandy în 3 piese. Dar vrem și veste tricotate, iar ilicele lucrate de bunicile noastre trebuie să iasă din locurile în care au fost dosite!

Cămașa cu guler disco

_

Practic e una dintre găselnițele sezonului următor care ne bucură cel mai tare. Începusem încă din toamnă să le căutăm și să nu le prea găsim în vintage shop-uri, dar lucrurile stau să se schimbe, așa că fii cu ochii pe cămășile cu guler disco.

Trenciul din piele

_

Ne e sugerat de catwalk-uri de două sezoane încoace, așa că, dacă nu ai îndrăznit până acum, e de trecut pe lista achizițiilor-cheie anul acesta. Dacă ești into leather, go for it! Adaugă pantaloni din piele cu talie înaltă, o fustă dreaptă midi și, de ce nu, un costum clean-cut din piele – colorată!

Bermudele

_

Chiar dacă ești fericită acum cu pantalonii loose fit în aceeași nuanță cu blazerul cool pe care l-ai purtat anul trecut, e vremea să te orientezi către o pereche de pantaloni până la genunchi, pentru că vara aceasta, costumul tău plănuiește să devină și mai cool.

Dresurile

_

Dresuri în colori fosforescente, pastelate, în nonculori, cu imprimeuri – e vremea să jonglezi cu ele în outfituri. În plus, dresurile dantelate, albe, asemănătoare celor pe care le purtai în copilărie, sunt de trecut pe listă.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.