
Irina Munteanu
Glamour loves
Phoebe Waller-Bridge se întoarce și alte descoperiri cu potențial de optimism
_
Continui seria descoperirilor cu potențial de obsesie și le transform în surse de optimism și motive să ne entuziasmăm totuși în aceste zile. Iată tot ce m-a făcut să zâmbesc recent.

_
Sper că suntem cu toții de acord că doar două sezoane din „Fleabag” nu vor fi niciodată, în niciun univers, de ajuns pentru nimeni. Chiar și așa, asta nu înseamnă că va mai urma un alt sezon, dar din fericire, Phoebe Waller-Bridge o readuce la viață pe Fleabag prin difuzarea variantei originale a serialului: un one-woman show scris și jucat de ea. Iar totul din cele mai bune motive.
_
Înregistrarea spectacolului este disponibilă pe Amazon Prime și pe website-ul Soho Theatre contra unei donații de minimum 4 lire, fondurile strânse mergând în totalite către serviciile medicale (NHS), dar și către comunitatea actorilor din Marea Britanie afectată de pandemie. Așa că dacă ți-a lipsit Phoebe și nu știi cum să petreci încă o seară în casă, nu mai căuta în altă parte.

_
Da, nu știm când o să mai pășim într-o sală de cinema, dar nimeni nu ne poate răpi plăcerea primelor imagini din „Dune”. Noua adaptare a romanului sci-fi iconic din 1965 este semnată de nimeni altul decât Denis Villeneuve, coloana sonoră este revendicată de Hans Zimmer, iar rolul principal îi revine lui Timothée Chalamet. Ce poate să meargă rău?

_
Și pentru că am rostit numele magic, m-a purtat gândul direct la ultimul episod Saturday Night Live, adaptat desigur normelor distanțării sociale. O parte dintre sketchuri sunt disponibile pe YouTube și poți începe cu poate unul dintre cele mai reușite din sezonul acesta: masterclass-uri cu Chalamet, Carole Baskin (d'oh) și JoJo Siwa.

_
De la începutul anului, Lana Del Rey ne tot amenință cu o variantă audio („ White Hot Forever”) a viitoarei ei cărți de poezie („Violet Bent Over Backwards Over the Grass”), iar când în sfârșit a publicat coperta în urmă cu câteva zile, a decis între timp să o șteargă. Nu știm când va fi totuși lansată, dar cert e că a reușit să stârnească interesul. LP-ul va costa 1$, iar o jumătate din câștiguri va merge către organizațiile amerindiene.

_
Când festivalurile de film și galeriile de artă sunt închise pretutindeni, spațiul online este mai încăpător ca oricând. Cu ocazia asta, Boiler Room lansează un festival de film 4:3 online. O parte dintre filmele selectate vor dispărea, altele vor fi disponibile pentru o perioadă scurtă de timp, dar întreaga selecție promite să te „poarte în locuri complet necunoscute”.

_
Dacă și tu ai dat iama în cărți, albume și alte obiecte puse la vânzare de artiștii tăi preferați, acesta e un reminder de încurajare să o faci în continuare. Este un moment numai bun să îți susții trupa preferată, proiectul unui artist pe care îl admiri sau pur și simplu să îți achiziționezi o carte care va ajunge la loc de cinste în biblioteca ta. Eu una am pus ochii pe proiectul Donnei Lee Philips, „What Do I Mean When I Say Red? What Do You Mean?”.

_
În încheiere, îl las pe Troye Sivan să preia cuvântul. Dacă nu am mai auzit nimic despre minunatul australian în ultima perioadă, m-am bucurat să îl reîntâlnesc pe Spotify cu noua sa piesă „Take Yourself Home”. Ba mai mult, se pare că pregătește un nou album care va fi lansat cândva anul acesta.

You got mail!
În fiecare marți și vineri ajungem la tine pe mail cu noutăți!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.