De Irina Munteanu
Andreea Moise și-a dat seama că vrea să fie ilustratoare după vreo trei ani de exersat în weekenduri. La început, colabora cu ilustratori români pe care îi admiră foarte mult (Tuan Nini, Noper, Ioana Șopov, Ghica Popa), din poziția de art director pe care o ocupa acum șapte ani la Headvertising. „Eram fascinată de ce făceau oamenii ăștia și am început să mă uit și la ce făceau ilustratorii de afară”, își amintește. „Aveam mereu cel puțin 30 de taburi deschise cu portofolii și articole legate de ilustrație.”
După o vreme, și-a scos acuarelele de la naftalină și a început să se joace. Mai mult curaj a prins abia după ce a luat niște cursuri de desen cu Diana Necșulescu, căreia spune că îi este super recunoscătoare. Andreea crede că munca de ilustratoare o ajută să se cunoască și să se înțeleagă mai bine pentru că, în cazul ei, presupune multă introspecție.
„Simbolurile cu care aleg să exprim un concept vin din interiorul meu și spun ceva despre felul meu de a vedea lumea. Cei care mă cunosc știu că nu sunt foarte vorbăreață, de aceea cred că ilustrația e limbajul meu cel mai intim, forma mea de exprimare.”
Și mai cred că orice om are nevoie de un sens în jurul căruia să-și croșeteze existența - în mijlocul mileului meu este nevoia de a crea”, spune ea.
Andreea Moise a ilustrat și materialul „Zona de confort” al Ioanei Chira din ediția de toamnă-iarnă Glamour, motiv pentru care am invitat-o să ne povestească despre începuturile ei creative, experimentele cu decupaje și forme din hârtie și planurile ei de viitor.
Mediul digital poate că e mai forgiving, dar în mediul analog simt că pot să experimentez mai mult, să văd ce se întâmplă dacă amestec o culoare cu ceva aveam deja pe paletă, să văd cum reacționeză diverși pigmenți cu hârtia umezită, să combin tehnici.
Iar dacă jobul de art director presupune să stau mai toată ziua la calculator, atunci când desenez pentru mine, aleg de cele mai multe ori medii tradiționale. Senzația pe care o am când pictez cu acuarele nu cred că poate fi egalată de un brush digital. La fel pentru colaje - prefer foarfeca în locul unui tool de decupat din Photoshop.
Când am început să desenez eram destul de dură cu mine. E stupid, dar voiam să-mi iasă lucrurile bine din prima, ca și cum nu mai existau alte coli de hârtie pe lume. Încă mi-e teamă să lucrez pe hârtie de acuarelă costisitoare, de asta îmi cumpăr hârtie mai accesibilă ca preț. Dar măcar acum îmi permit să refac o lucrare, dacă nu sunt mulțumită de primul rezultat.
Mi s-a întâmplat să abandonez o lucrare începută în acuarelă pentru că nu-mi plăceau culorile și să fac o variantă digitală de care am fost mulțumită ulterior. Dacă vorbim de greșeli mai mici, acelea se pot repara ușor în Photoshop, după ce scanez lucrarea, deci nu mă deranjează dacă mai sar niște stropi sau dacă mâna mea se hotărăște să tremure la momentul nepotrivit.
Cu decupaje și forme din hârtie am tot experimentat în trecut – puțin la facultate, apoi în 2017, când am luat parte la challenge-ul 36 Days of Type și am făcut o literă/cifră din hârtie în fiecare zi, timp de 36 de zile. Cred că m-am reîntors la hârtie și decupaje pentru că mi-a fost dor. Îmi place că suprapunerea de layere din hârtie dă profunzime ilustrațiilor, le face mai vii cumva.
Micile animații din hârtie au apărut spontan, probabil m-a lovit o idee la un moment dat și apoi am continuat să fac și altele. Am creat și câteva ilustrații pop-up, dar mai am multe de învățat în zona asta, sunt ca un magician care a învățat doar trucul cu moneda.
Inițial, mă concentram să-mi iasă desenele ok din punct de vedere tehnic. Eram foarte stresată să nu greșesc, iar asta nu prea lăsa loc de experimentare. Simțeam și că desenele mele sunt lipsite de substanță, că sunt pur decorative. Apoi, ușor ușor, am început să mă cunosc mai bine și lumea interioară a devenit principala sursă de inspirație și de idei, iar desenele mele au devenit mai conceptuale.
Mi-am permis să mă joc mai mult și să pun mai degrabă accent pe ceea ce vreau să transmit decât pe execuție. Cred că de asta nici nu pot spune că am un stil bine definit, dar n-o văd ca pe ceva negativ, dimpotrivă, mă consider un ilustrator destul de flexibil. Pe parcurs, am învățat să apreciez și procesul creării desenelor pur decorative, prin bucuria pe care o aduc formele, texturile și culorile.
Recent mi s-a întâmplat ceva foarte drăguț. Eram pe lângă blocul în care locuiesc și aprovizionam pisicile din cartier cu niște bobițe. Lângă gard a apărut o doamnă cu un căruț de piață. M-a chemat puțin și mi-a zis că umblă mereu cu pliculețe în geantă, în caz că întâlnește vreo pisică, când are drumuri pe afară. Dar în ziua respectivă plouase și nu-i apăruse nicio mâță în cale, așa că mi-a lăsat mie pliculețele cu hrană umedă să le dau pisicilor.
Mi s-a părut un moment magic, de parcă m-am întâlnit cu versiunea mea din viitor. Imediat ce am urcat in casă, am început să desenez scena, ca să rămână cu mine.
Aș vrea să mă joc cu tehnici de printare handmade, poate și cu print pe textile pentru că-mi place să fac pattern-uri și ar fi foarte tare să creez o piesă vestimentară de la zero. Mă atrage mult și cusutul/brodatul. Mai am și niște vopseluri de ulei primite cadou pe care încă nu m-am încumetat să le folosesc.
Mi-ar mai plăcea să fac colaje pe dimensiuni mai mari. Sunt multe. Dacă ar fi să le fac pe toate, aș mai avea nevoie de încă o Andreea. Încerc să le iau pe rând și să accept că timpul este limitat. Unele idei se vor materializa, altele vor rămâne notate prin vreun caiet.
Mi-aș dori să lucrez cât mai multe ilustrații editoriale, coperți de carte, să învăț puțină animație în After Effects și să cresc timpul dedicat experimentelor și proiectelor personale. Și poate să dau drumul ilustrațiilor mele în lume, printr-o serie de printuri.