Paulina spune despre ea că e „un cumul de lucruri care pot părea antitetice la o primă vedere”: are 24 de ani, e psihoterapeut în formare, compozitoare, producătoare și scriitoare. A crescut printre tarabe cu casete și nunți cu lăutari, iar de curând și-a lansat albumul de debut „Prin lume”, un mix de electro-pop, manele, muzică lăutărească și folclor.
Nu știe exact când, dar cert e că a început să cânte de mică. Provenind dintr-o familie de lăutari, cam tot pe atunci a început să se joace și cu instrumentele. La 10 ani, a urmat și primul ei album, pe care îmi spune că încă îl mai are, cu un titlu evident premonitoriu: „Voi fi o stea”.
„Bineînțeles că nu a fost un album oficial, ci unul făcut de mine acasă în Nero, pe un CD pe care am scris frumos titlul cu un marker permanent. Dar chiar și-așa, compuneam eu piese – pe unele deja existente le preluam și le modificam, pe altele le scriam eu de la 0.” Paulina crede că inclinația pentru muzică și versuri vine de la tatăl ei, care deși nu e compozitor în acte, are un talent aparte în a scrie versuri.
I-am dat play albumului „Prin lume” la câteva zile după ce l-a lansat, iar de atunci mă întorc constant la el și abia aștept să văd ce mai urmează pentru muzica Paulinei.
Artwork: Amalia Vornicu
Vestea bună e că dacă ești prin București și ai fost pe fază, o să o vezi live în Expirat, pe 13 și 14 februarie. Paulina spune că ne așteaptă un one woman show extraterestrial, așa că am rugat-o să-mi răspundă la câteva curiozități.
M-a influențat enorm faptul că provin din familia din care provin. Eu nu am primit o educație formală în muzică, deși am avut câteva tentative mai recent să studiez pianul și vioara. Tot ce știu am „furat” crescând printre muzicanți, la nunți și la botezuri. Asta a venit și din cauza faptului că ai mei au încercat să mă țină departe de lumea asta, care e foarte intensă și impredictibilă. Tocmai de-asta am studiat cu totul altceva, farmacie și psihologie.
În copilărie, țin minte cât de tare îmi displăcea muzica populară, iar cea lăutărească, cu atât mai mult. Asta se întâmpla pentru că internalizasem bullying-ul oamenilor din jurul meu și ideea că e muzică pentru oameni proști. Crescând nu mai cred în această segregare pe fond muzical. Mi se pare frumos orice este autentic, indiferent de gen. De-asta m-am întors către ceea ce pentru mine este autentic, iar folclorul și muzica lăutărească îmi sunt o a doua mamă și mă umplu de nostalgia copilăriei mele.
Am crescut cam cu toate genurile muzicale, de la Nicolae Guță și până la Frank Sinatra, însă nu am fost niciodată fixată pe un singur artist ori gen muzical. Nu știu dacă m-au influențat ca artist ori mai degrabă ca om piesele lui Leonard Cohen. În rest, eu ascult foarte multe tristețuri: Damien Rice, Muse, Radiohead, Tom Waits, care probabil într-o oarecare măsură și-au lăsat și ele amprenta asupra mea.
Eu scriu despre ce se întâmplă în viața mea de zi cu zi. Nu prea sunt bună să scriu ficțiune și nici nu am prea încercat. Așa că în loc să țin un jurnal, mă duc și compun o piesă. Procesul meu nu e algoritmic; uneori încep cu versurile, alteori cu instrumentalul sau cu toate deodată. Îmi vine foarte ușor să scriu și mi se pare că foarte multe lucruri frumoase care dorm în sufletul meu ies din când în când la suprafață prin artă.
Pentru mine piesele ies dintr-o bucată, că uneori mă mir și eu de unde vin. Ori asta, ori nu vin deloc. Nu există o zonă gri atunci când vine vorba despre arta mea. Toate piesele pe care le-am scris, s-au scris singure. Fără niciun efort, fără să le forțez. Aici e și crezul meu adoptat de la Charles Bukowski: „Don’t try”. Dacă nu iese de la sine, pur și simplu o las moartă. Deci nu veți auzi de la mine o piesă care să-mi fi fost greu de scris.
Am scris piesele pe măsură ce trăiam lucrurile despre care vorbesc. Eu compun constant pentru că este modul meu de a mă vindeca. Am decis să scot albumul în momentul în care am realizat că am strâns un număr destul de mare de piese care conturau firul unei povești pe care am trăit-o.
Cât despre titlu, a fost inspirat din primul vers al piesei „Fetița ta de milioane” care spune așa: „Hoinăream prin lume-n lung și-n lat”. Piesa este scrisă despre aceeași persoană și atunci albumul a venit ca o continuare a poveștii pe care începusem a o povesti.
„Prin Lume” a fost primit extraordinar de bine. Oamenii mi-au scris că și-ar fi dorit să aibă și o versiune fizică a albumului, lucru care este posibil să se întâmple în viitorul apropiat. Cred că fiecare își extrage concluzia de care are nevoie în prezent din muzica mea.
Însă ce pot spune eu, ca o concluzie a albumului și a relației, este că de multe ori o mare dragoste e doar o dependență. Fix ca la jocurile de noroc – nu știi ce și când primești, dar dai totul pentru un potențial jackpot care nu mai apare.
Asta a fost concluzia la care am ajuns în urma relației, în consecință a fost și concluzia albumului. Piesele de pe album sunt ordonate în așa fel încât să aproximeze parcursul meu. De la marea dragostea ce se epuizează treptat și până la indiferența de final.
Cred că este mereu ceva de explorat, dar un lucru pe care mi-l doresc de câțiva ani este să îmi formez un band. Mi-ar plăcea foarte mult să am o trupă cu care să cânt live, dar cine știe cum se vor concretiza lucrurile în acest sens.
Mi-ar plăcea să colaborez cu Delia pentru că este printre puținii, poate chiar singura artistă din țară care a rămas relevantă după atâta timp de la debutul ei în industrie. Și nu doar că a rămas relevantă, este extrem de actuală și își scrie singură piesele. Subliniez cuvântul artistă și cred că ar fi bine să-l folosim cu măsură și cu multă grijă pentru că artiștii ar trebui să fie diferențiați de interpreți. Reproducerea este o muncă robotică și nu artistică.
Sunt foarte fericită și în același timp șocată că s-au vândut biletele atât de repede. Show-ul pe care îl pregătesc este un one woman show într-un decor extraterestrial, ce ar putea aminti de jalea și melancolia unei iubiri magnifice.