Arhitectă și futuristă, Oshoke Pamela Abalu este co-fondatoarea Love & Magic, o companie care pune omul în centrul soluțiilor de design atunci când vine vorba despre spațiul de lucru. Ghidată de mantra „Work is love made visible”, un vers dintr-un poem de Kahlil Gibran, Oshoke regândește felul în care sunt privite locul de muncă și munca, în încercarea de a înlătura ideile învechite și insufla grijă, incluziune, dragoste și empatie în acest spațiu adesea dezumanizat.

Cu Oshoke am avut plăcerea să discut pe Zoom, cu ocazia ediției online de anul acesta a festivalului multidisciplinar Unfinished, cu câteva zile înainte de a susține un performance senzorial alături de muzicienii Sol Liebeskind & Agustin Uriburu. Am vrut să aflu cum a început totul pentru ea, ce înseamnă să te cunoști foarte bine și cum poți aduce o contribuție reală prin munca ta.

Nu știu cât de mult pot să spun că m-a interesat subiectul, ci mai de grabă că am fost binecuvântată cu o altfel de perspectivă, aceea că dacă suntem în viață, înseamnă că ni s-a oferit oportunitatea de a face să fie mai bine. Așa că în munca mea am căutat mereu să deservesc experienței umane și nu știu în ce măsură pot spune că este vorba despre mine și nu despre ceea ce numesc eu „grație”. Grația îți permite să vezi anumite lucruri, să interacționezi cu oamenii cu care lucrezi așa cum ai face-o cu propria familie.

Cred că am avut întotdeauna asta, dar s-a materializat odată cu poziția de Chief Architect de la MetLife. Acolo am realizat că poate nu sunt cel mai bun arhitect din lume, dar am capacitatea să fac o diferență, să îmbunătățesc viața oamenilor la locul de muncă.

M-am concentrat pe asta și așa am învățat că atunci când îți propui să contribui cu adevărat, restul lucrurilor vin de la sine – pentru că a servi unei cauze înseamnă a întâmpina o nevoie care nu a mai fost satisfăcută până atunci, înseamnă să rezolvi o problemă, să faci pe cineva să fie mai bun. Și bineînțeles că și productivitatea ta va crește.

Cât despre munca în sine, revin adesea la poemul lui Kahlil Gibran, mai precis la versul „Work is love made visible”, și îmi dau seama că suntem atât de dezumanizați în raport cu joburile noastre, încât uităm că și atunci când muncim ne trăim de fapt viețile și le separăm de fiecare dată. Așa că dacă tot ni se oferă această oportunitate, cum avem grijă unul de celălalt?

Superputerile! Cred cu tărie că pentru a face orice este nevoie de un trib, nu de o singură persoană. Și cred că o altă oportunitate care ni se oferă este că putem începe să percepem aceste superputeri. Dacă vrem să facem ceva, trebuie să îi observăm pe cei din jurul nostru și să ne ajutăm cu ei, în loc să acționăm de unii singuri.

Așa că superputerile rămân una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-am făcut. De exemplu, tu ai o superputere a ta, unică, dar să spunem că nu are nimic de-a face cu jobul tău. Ce-ar fi dacă am începe să o identificăm și să devină una cu jobul tău? Asta mi se pare cel mai important.

Cred că limbajul. Nu rămân în interiorul cuvintelor pe care le folosesc – scot cuvintele de peste tot. De exemplu, atunci când vorbesc despre incluziune, vorbesc despre o simfonie pentru că asta caut de fapt să exprim. Avem această șansă să ne unim cu superputerile noastre, iar eu sunt capabilă să folosesc cuvintele pe care nu le-ai asocia în mod obișnuit acelui spațiu din care provin.

Consider că este o superputere pentru că o privesc ca pe o conversație a inimii. E foarte simplu, e un fel de umanitate unu la unu. Și noi știm asta deja. Eu sunt binecuvântată că pot pune în cuvinte ceva ce știm deja, dar avem nevoie să ni se reamintească. Pot să mă joc cu aceste cuvinte, pot să cânt cu ele. Odată ce am vizualizat totul, nimic nu mă mai poate opri.

Cred că știi deja care este, dar poate nu te-a întrebat nimeni până acum. Să-ți dau un exemplu: vorbeam cu fiica unor prieteni, care are 15 ani acum, și am întrebat-o la fel: „Madeline, care este superputerea ta?”, iar primul ei răspuns a fost că nimeni nu a mai întrebat-o asta până atunci.

I-am explicat că este acel lucru pe care poți să îl faci foarte bine, care poate că nu îi vine la fel de ușor altcuiva să îl facă, dar cumva, doar prin prisma felului în care te-ai născut, există câteva lucruri pe care le faci foarte bine, care îți vin natural; deții niște instrumente care îți permit să vezi altfel viața.

Și după o vreme a revenit: „Știi, oamenii îmi spun mereu secrete. Pot să stau pur și simplu și o persoană total necunoscută va veni la mine să îmi mărturisească un secret. Nu știu de ce, dar ceva îi face pe oameni să se simte confortabil în jurul meu”. Acum imaginează-ți dacă asta ar fi cariera ei. În loc să își aleagă un job oarecare, ar începe să facă exact ce știe ea cel mai bine să facă și să se întrebe ce problemă vrea să rezolve cu ajutorul capacității ei incredibile de a face un anumit lucru.

Asta e premiza de la care plec atunci când îi invit pe oameni să-și descopere superputerea. Chiar dacă nu ai capacitatea să o vezi, ea există pentru că vine din interiorul tău și de aceea îi încurajez pe toți să fie curioși, să fie tandri cu ea, pentru că de cele mai multe ori abia așteaptă să iasă la suprafață.

În cazul meu, eu am crezut multă vreme că sunt arhitect. Sunt poetă! Dar pot să fiu și arhitect. Dacă aș fi rămas pe acea cale, nu aș fi explorat niciodată poezia, nu aș fi descoperit nimic din toate astea. Sunt atât de multe lucruri pe care putem să le descoperim despre noi, dar de cele mai multe ori nu avem șansa să le identificăm. Simt că trăim vremuri diferite, nu mai putem face lucrurile ca înainte. În loc să-i întrebi pe oameni „cu ce se ocupă”, întreabă-i ce superputere au.

Vorbim despre un concept cu totul nou, vorbim despre o idee nouă, pe care chiar dacă mulți o aud, puțini știu ce înseamnă. Dacă tu percepi oportunitatea și te alături discuției, asta e tot ce contează. Îmi place să lucrez cu vizionari, cu oamenii care se simt confortabil în locuri noi, în spații incomode. Există însă și oameni la care nu poți să ajungi și din păcate am aflat că atunci când încerci să iei pe cineva cu tine într-o călătorie pentru care nu este pregătit, nu faci decât să te abați singur de la drum.

Așa că ce mă preocupă pe mine este să nu fiu niciodată într-un singur loc. Iar dacă generația noastră înțelege despre ce vorbesc, atunci eu mă voi dedica acestui lucru și voi face tot ce-mi stă în putere să nu mai fie atât de dificil pentru ei. Nu e obligatoriu ca toată lumea să aibă această înțelegere și tocmai de aceea noi cei care o avem trebuie să reținem că ne bucurăm de un privilegiu.

Este un privilegiu să vezi că mai sunt atât de multe de făcut, că sunt atât de multe probleme de rezolvat și să te implici în rezolvarea lor. Cred că acesta este și îndemnul meu: fii prezent, fii gata de acțiune prin superputerile tale și nu te îngrijora prea mult de cei care nu sunt.

Fiecare moment al vieții mele este magic! Mă trezesc și mă întreb zi de zi: „Eu ce voi aduce astăzi lumii?”. Meditez zilnic, iar asta este cea mai mare realizare a mea. Timp de o oră sunt prezentă, trăiesc, las ideile noi să își facă loc, mă îndepărtez de cele vechi pentru că sunt plictisitoare. Ideile noi vin din mister, iar pentru a obține acel mister trebuie să asculți și trebuie să prioritizezi lucrurile.

Pentru mine cel mai magic lucru care s-a întâmplat de când am fondat compania este faptul că nu mai trebuie să pretind că sunt undeva între cele două lumi, nu mai trebuie să fac distincția dintre muncă și viață, și în felul acesta fiecare moment este magic.

Magia apare atunci când superprietenii se strâng într-un loc și se întreabă cum pot să transforme împreună o picătură de ploaie într-un ocean. Magia este despre superprietenii care se dedică unui țel comun. În fond, sunt designerul propriei mele vieți – nu vreau să lucrez cu cineva care nu are aceeași intenție ca mine, același scop. În asta constă și magia din Love & Magic.