
Ioana Ilie
21 mai 2019
O discuție despre masculinitate cu Grayson Perry
____________
„Evoluția Bărbatului”, semnată de artistul Grayson Perry și tradusă recent la Editura Vellant, este un neașteptat manifest feminist, scris dintr-o perspectivă asumat masculină, care chestionează masculinitatea de modă veche și trasează niște posibile traiectorii pentru reinventarea acesteia și construirea, într-o bună zi, a unei societăți cu adevărat egalitariste.
societate egalitaristă? până aici sună bine. . .
Ce mai înseamnă să fii bărbat în secolul 21? _________
Ce anume este de fapt masculinitatea? Ce fel de bărbat ar putea face din lume un loc mai bun? Ce s-ar întampla dacă am regândi filozofia de tip macho, versiunea depășită a masculinității, și am îmbrățișa un ideal diferit de masculinitate?
Autorul de origine britanică încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, explorând felul în care este construită social și percepută masculinitatea în prezent. De la roluri de gen asimilate în copilărie, la reticența în a le flexibiliza, de la sex la putere, de la emoții și capacitatea de a le reprima, la comportamente și atitudini cu potențial eliberator, toate acestea văzute prin ochii experiențeilor proprii și din perspectiva unei posibile transformări, pentru o societate mai bună pe viitor.
masculinitatea tradițională perpetuează inegalitatea de gen
Prin intermediul cărții, autorul se solidarizează, în mod evident, cauzei feministe și atrage atenția asupra faptului că masculinitatea tradițională, în formele toxice pe care le îmbracă de multe ori, perpetuează inegalitatea de gen din societatea actuală:
„Sper că, dacă ai ales să citești cartea asta, știi deja că e cazul să ne punem întrebări despre masculinitate, că inegalitatea de gen e o problemă enormă care ne privește pe toți și că lumea ar fi un loc mai bun fără ea. Speranța mea e că această cărticică îi va face pe mai mulți oameni conștienți de masculinitate, iar acesta va fi un pas spre schimbare, pentru că multe forme de masculinitate pot fi foarte distructive.”

„Bărbatul Standard”
Volumul este structurat, practic, în două părți distincte. Prima urmărește cu un ochi critic felul în care stereotipurile de gen au dictat, de-a lungul istoriei, ce anume definește un „Bărbat Standard” și dizolvă, pas cu pas, acele trăsături considerate „în mod natural” masculine, iar partea a doua propune câteva soluții pentru masculinitatea viitorului, pe care autorul și-o imaginează tolerantă, flexibilă, conștientă de prezența emoțiilor și capabilă să le exprime, fără rușine, în exterior.
De fapt, plecând de la premisa că masculinitatea de modă veche nu le oferă bărbaților prea multe opțiuni, Grayson Perry merge până la a propune un ghid manifest pentru drepturile acelor bărbați care se vor adapta, în viitor, unei societăți axate pe principii tot mai feministe și egalitariste:
drepturile bărbaților _________
„Dreptul de a fi vulnerabil, dreptul de a fi slab, dreptul de a greși, dreptul de a nu ști, dreptul de a fi intuitiv, dreptul de a fi nesigur, dreptul de a fi flexibil și dreptul de a nu te rușina de niciuna dintre calitățile de mai sus.”

Dar până să ajungem în punctul acela, pentru autor este important, mai întâi, ca bărbații să înceapă să chestioneze ce au fost învățați că ar fi masculinitatea și să perceapă genurile ca fiind mai degrabă unele fluide, decât stricte și restrictive: „Pentru mulți bărbați, masculinitatea – comportamentul masculin – e o parte biologică din ei incontestabilă, la fel ca penisul, testiculele și vocea gravă. Dar masculinitatea e, în principiu, o serie de obiceiuri, tradiții și credințe asociate de-a lungul istoriei cu bărbatul.”
„Trebui să încetăm să mai privim masculinitatea ca pe o serie de comportamente bătute în cuie; trebuie să încetăm să mai considerăm schimbarea amenințătoare, nenaturală și feminizantă.”
Cum ne influențează rolurile de gen
Și un prim pas pe calea spre masculinitatea viitorului este conștientizarea impactului pe care rolurile de gen, cu care suntem îndoctrinați încă de mici, îl au apoi în viețile noastre de adult,
„Înainte să învățăm să vorbim sau să înțelegem limbajul, suntem îndoctrinați în gen. Prima întrebare pe care o pun majoritatea oamenilor când aud de nașterea unui copil e: „E băiat sau fată? ” Odată ce am aflat sexul bebelușului, de multe ori începem să facem complimente în funcție de gen: „Vaaai ce frumoasă e! ” sau „Uite cum dă din piciorușe, o să fie o forță a naturii!” Înainte să poată spune cum îi cheamă, copiii sunt încadrați în stereotipuri de gen; fetițele se joacă cu păpuși, se machiază și bârfesc, iar lumea băieților e presărată cu nave spațiale și e marcată de acțiune și competiție.”
Băieții cresc într-o cultură care le spune că sentimentele lor sunt diferite de ale fetelor
Grayson Perry spune că unul dintre lucrurile care ar trebui schimbate cât mai repede în felul în care societatea actuală alege să crească și să educe băieții este obișnuința înrădăcinată de a le reduce complexitatea emoțională:
„Băieții cresc într-o cultură care le spune că sentimentele lor sunt cumva diferite de ale fetelor. Băieții au sentimente mai puține și mai simple decât fetele; băieții sunt mai robuști și nu le pasă atât de mult de lucruri. Dar tocmai această reducție a complexității emoționale masculine e aspectul care trebuie schimbat cel mai urgent. (...) O schimbare pozitivă a masculinității ar însemna o schimbare pozitivă imensă pentru lume. Analfabetismul emoțional le îngreunează viața băieților și totuși aceștia sunt învățați să-l accepte ca pe ceva la fel de normal ca părul facial sau schimbarea vocii în adolescență.”

zilele „Bărbatului Standard” sunt numărate
De fapt multe dintre obiceiurile Bărbatului Standard (unele asimilate în copilărie, altele mai târziu) sunt considerate de către autor redundante, bizare, și, în cel mai rău caz, periculoase. Grayson crede că bărbații de modă veche, care nu au beneficiat de o educație alternativă de tip progresist, transportă cu ei o căruță de obiceiuri și atitudini inutile (snobismul, constipația emoțională, convingerea că totul li se cuvine), care s-au dovedit adesea dezastruoase atât pentru societate, cât și pentru starea de bine a Bărbatului Standard.
reconfigurarea masculinului i-ar ajuta pe bărbați să se adapteze la o societate egalitaristă
Autorul susține și promovează o „evoluție” a Bărbatului Standard atât în semn de solidarizare cu luptele feministe pentru egalitate de gen, cât și ca unică soluție pentru adaptarea acestuia la societatea viitorului, preconizată de Grayson ca fiind una profund feministă:
„Trebuie să reconfigurăm ce înseamnă să fii masculin, ca bărbații să se poată adapta la o societate egalitaristă. S-ar putea argumenta că, din cauza impulsului de a domina, masculinitatea nu se potrivește cu modernismul și calea lui spre o societate corectă. Masculinitatea e cam nedemocratică. Bărbații ar trebui să examineze ce se petrece în cele mai întunecate colțuri ale genului lor și să se întrebe care e relevanța genului lor într-o societate modernă bună.”
„Una dintre principalele probleme în acest context și motivul pentru care cartea asta se cheamă Evoluția Bărbatului e că, pe măsură ce femeile se vor ridica la nivelul lor corect de putere, unii bărbați vor cădea. Bărbații care se vor simți depășiți vor fi, inevitabil, furioși, pentru că vor îndura consecințele unei corecturi foarte necesare. Probabil se vor revolta împotriva femeilor, dar, în principiu, vor fi victimele propriei masculinități nefolositoare și ale unei elite dominatoare alcătuite din alți bărbați.”

Rolul de gen masculin din prezent este foarte restrictiv
Din punctul de vedere al autorului, masculinitatea viitorului ar putea fi una care apreciază toleranța, flexibilitatea, pluralitatea și exprimarea emoțiilor, așa cum aprecia în trecut puterea, certitudinea și stoicismul.
Grayson nu sugerează în carte că bărbații ar trebui să-și ia adio de la toate valorile maculinității tradiționale, ci doar să devină conștienți de limitele pe care și le auto-impun și să le flexibilizeze.
„Cred că problema e că rolul masculin din prezent e foarte restrictiv. Bărbații se pricep de minune să-l păzească, în mod inconștient. Pentru o schimbare sănătoasă e nevoie să tolerăm diferențele. Bărbații n-ar trebui să se mai chinuie și nici să le facă viața grea altor bărbați care nu respectă standardele clasice de masculinitate. (...) Noul bărbat flexibil va trebui să se adapteze nu doar la un nou rol de gen, ci și la o versiune care să funcționeze în toate culturile, clasele, etniile și religiile.”
soluția pentru masculinitatea viitorului? adaptabilitatea
Grayson spune că masculinitatea e, în principal, o construcție de sentimente condiționate pentru persoanele purtătoare de penis, care pare scrisă în piatră, cu toate că emoțiile și sentimentele se pot schimba, prin adapabilitate. Și recomandă bărbaților, ca și în psihoterapie, să se comporte așa cum își doresc să fie, ca și cum schimbările deja s-au produs în ei, iar în acest mod noul tip de comportament (recomandat feminist) va deveni pentru ei unul din ce în ce mai familiar.

Grayson Perry este unul dintre cei mai apreciați artiști din Marea Britanie și deținător al unui Turner Prize în anul 2003 și al unui premiu BAFTA pentru un documentarul „The Vanity of Small Differences, All in the Best Possible Taste.”

thank you for reading!
don't forget to share!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.