de Irina Munteanu

Netflix & chill: 10 filme și seriale de văzut în octombrie


Dacă întreaga luna septembrie ne-a ținut cu ochii pe ecrane, octombrie pare să îi calce pe urme. Adaptări după romane iconice sau povești reale, titluri care au rulat în premieră la Sundance și un strop de trezire la realitate - iată care sunt filmele și serialele pe care merită să le ai în vizor în această toamnă.

David Attenborough: A Life on Our Planet

4 octombrie


Într-o lună în care te-ai aștepta ca Netflix să pândească după colț și să te sperie în fiecare seară cu ceva diferit, cel mai înfricoșător rămâne documentarul despre schimbările pe care Sir David Attenborough le-a trăit în cei 70 de ani ai săi de explorări în lumea întreagă.

Pe scurt, David Attenborough ne avertizează că Pământul e pe ducă și e numai vina noastră.


La 94 de ani, cel mai cunoscut naturalist și activist de mediu reflectează asupra schimbărilor care s-au produs (sau pe care le-am produs) în tot acest timp, iar concluzia sa nu este deloc îmbucurătoare. Care sunt principalele probleme și ce rămâne de făcut, vom afla în documentarul „A Life on Our Planet”, dar și săptămânal, de acum încolo, pe pagina sa de Instagram (@davidattenborough).

The Haunting of Bly Manor

9 octombrie


La doi ani după serialul „The Haunting of Hill House”, Mike Flanagan revine cu o continuare a antologiei horror, de data asta inspirată de poveștile cu fantome ale scriitorului Henry James și plasată în Anglia anilor 1980, bineînțeles într-o reședință înfricoșătoare.

Diferența dintre Hill House și Bly Manor nu stă în locuințele în sine, ci în cei care le populează - nu mai avem de-a face cu o familie propriu zisă, ci cu o grămadă de străini care sunt forțati de împrejurări să formeze una.

The Forty-Year-Old Version

9 octombrie


Comedia autobiografică „The Forty-Year-Old Version” schițează, într-un stil care îți va aminti de Noah Baumbach și Greta Gerwig, portretul unei femei într-un punct al carierei sale în care încearcă să se reinventeze (de la dramaturg la muzician) și marchează totodată debutul regizoral al lui Radha Blank.

Social Distance

15 octombrie


Dacă majoritatea producțiilor de pe Netflix au fost create într-o lume pre-pandemie, antologia „Social Distance” a luat formă în izolare. Toate cele opt episoade, produse de creatoarea serialului „Orange Is The New Black”, au fost filmate în casele actorilor din distribuție, iar fiecare dintre ele spune câte o poveste despre încercările de a ne adapta la noua realitate. Recunoaște, te vei bucura să petreci câteva minute pe Zoom cu Oscar Nuñez din „The Office” sau cu Danielle Brooks din „OITNB”.

The Trial of The Chicago 7

16 octombrie


„The Trial of the Chicago 7” este unul dintre filmele pe care ar fi trebuit să le vedem în cinematografe, însă din cauza pandemiei o vom face de acasă. Ceea ce nu va schimba cu nimic frustrarea pe care o vom simți în fața nedreptății evocate în film. Mai relevantă ca niciodată, în special în lumina evenimentelor recente din întreaga lume, drama regizată de Aaron Sorkin urmărește povestea reală a procesului prin care au trecut șapte activiști acuzați, printre altele, că au incitat la violență în timpul protestelor iscate la convenția Democrată din 1968.


Sala de judecată devine astfel terenul de joacă perfect pentru cei 7 super actori din rolurile principale: Sacha Baron Cohen, Yahya Abdul-Mateen II, Frank Langella, Eddie Redmayne, Jeremy Strong, Michael Keaton și Mark Rylance.

Rebecca

21 octombrie


În 1938, scriitoarea Daphne du Maurier publica romanul „Rebecca”, pe care doi ani mai târziu, Alfred Hitchcock se pregătea să îl ecranizeze. Din păcate, din cauza standardelor vremii, regizorul era nevoit să cenzureze anumite aspecte ale filmului, lucru care impacta în mod negativ și schimba cursul întregii povești.

În 2020, Ben Wheatley are șansa să facă ceea ce Hitchcock nu a putut, și nu oricum, ci cu Lily James și Armie Hammer în rolurile principale.

My Next Guest Needs No Introduction With David Letterman

21 octombrie


David Letterman se întoarce pentru a treia oară în postura de gazdă a talk show-ului său care nu are nevoie de introducere. Cei patru invitați din acest sezon? Lizzo, Robert Downey Jr., Dave Chappelle și hmm, Kim Kardashian West.

The Alienist: Angel of Darkness

22 octombrie


Thrillerul psihologic „The Alienist” revine cu cel de-al doilea sezon, iar odată cu el se întorc și protagoniștii responsabili pentru pofta noastră de binge-watching: Luke Evans, Dakota Fanning, Daniel Brühl. Chiar dacă misterul a fost elucidat la finalului primul sezon, asta nu înseeamnă că trio-ul de detectivi amatori a rămas fără material și nu mai are un caz nou de rezolvat.

The Queen's Gambit

23 octombrie


Înainte să spui că te-ai plictisit de dramele regale, trebuie să știi că în acest caz este doar o aluzie la sportul minții. Bazată pe romanul lui Walter Tevis și regizată de Scott Frank, mini-seria urmărește încercările lui Beth Harmon de a reuși într-o lume profund patriarhală, în special în contextul unei competiții de șah.

Romanul a fost de mai multe ori aproape să fie adaptat, dar niciodată cu succes. Și poate că e mai bine așa, pentru că altfel nu am mai fi avut-o pe Anya Taylor-Joy în rolul principal.

His House

30 octombrie


Festivalul de Film de la Sundance poate fi o sursă veritabilă de horroruri, așa că lungmetrajul de debut al lui Remi Weekes nu putea să nu se regăsească printre ele. „His House” urmărește povestea unei familii de refugiați sudanezi care în timp ce încearcă să se adapteze noii lor vieți, realizează că au scăpat dintr-un coșmar doar ca să nimerească în altul, de data asta într-un orășel din Anglia.

Descoperă noul Glamour!