
Irina Munteanu
1 iulie 2019
Netflix & chill: 10 filme și seriale de văzut în iulie
____________
În luna iulie ne reîntâlnim cu gașca noastră preferată din Stranger Things, ne luăm cu greu rămas bun de la o alta și ne bem cafeaua alături de Jerry Seinfeld și invitații săi speciali din noul sezon.
Mai sus, o mostră din ce ne așteaptă luna aceasta pe Netflix.

Stranger Things (4 iulie)
Pe 4 iulie focul de artificii se întinde în toată lumea căci „Stranger Things” revine cu cel de-al treilea sezon.
Noi personaje, povești de dragoste care complică dinamica grupului Și nu în ultimul rând, dușmani vechi și noi ___________
Practic, o vara în toată splendoarea ei.

vara anului 1985 în Hawkins.
Când toată lumea este în vacanță, pe Eleven și prietenii ei, acum cu toții adolescenți, îi așteaptă noi provocări. În sezonul trei, răul nu dispare, ci evoluează, astfel că singurul mod de a supravviețui este să se alieze.

Family Reunion (10 iulie)
Cu Loretta Devine („Grey’s Anatomy”, „The Carmichael Show”) și Tia Mowry („Sister, Sister”, „Instant Mom”).

Sitcoms are forever
Astfel că „Family Reunion” e bine venit pentru serile leneșe pe canapea sau reuniunile de orice fel.

Suits, sezonul 7 (12 iulie)
Dacă vi se părea că nu ați mai văzut-o pe Meghan Markle în ultima vreme, atunci este un prilej bun să vizionați ultimul sezon al serialului „Suits” din care face parte.

La La LAnd (15 iulie)
Și dacă tot oftăm după personaje fermecătoare, poate că nu ar fi rău să (re)vedem nici „La La Land” care aterizează pe 15 iulie pe Netflix.

Secret Obsession (18 iulie)
Probabil că nu este cel mai potrivit film pentru primele întâlniri __________
„Secret Obsession” urmărește povestea aparent de dragoste dintre doi proaspăt căsătoriți și așa cum o spune și titlul său, poate scoate la iveală câteva lucruri întunecate.

Comedians in Cars Getting Coffee (19 iulie)
Ce face o cafea cu adevărat bună? _________
Regula numărul 1: să fie băută împreună cu Jerry Seinfeld. Sau măcar în fața ecranului, în timp ce el o bea cu altcineva. Înainte să mă contraziceți, vă prezint invitații din noul sezon: Eddie Murphy, Seth Rogen, Ricky Gervais, Matthew Broderick, Jamie Foxx, Sebastian Maniscalco, Martin Short, Mario Joyner, Melissa Villaseñor, Bridget Everett și Barry Marder.

Așadar, 11 episoade puternic cafeinizate, filmate în mașini vintage de care nu ai cum să nu te îndrăgostești și tot atâtea minți luminate din comedie. Pe 19 iulie știm unde ne bem cafeaua.

La Casa de Papel (19 iulie)
Pentru ei vacanța s-a terminat, iar intriga devine din ce în ce mai complicată..

Dacă nu se află încă pe lista ta, e cazul să o facă
„La Casa de Papel” sau „Money Heist” revine pentru al treilea sezon pe 19 iulie pe Netflix. Conform Forbes, anul trecut „La Casa de Papel” a fost cel mai vizionat serial străin de pe platformă.

Queer Eye (19 iulie)
Întotdeauna pregătite pentru încă un sezon fabulos „Queer Eye” _________
Antoni Porowski (Food & Wine), Bobby Berk (Interior Design), Karamo Brown (Culture), Jonathan Van Ness (Grooming) și Tan France (Fashion) sunt și ei gata să atingă orice subiect - de la drepturi LGBTQ și contextul social actual, până la cea mai bună rețetă de guacamole posibilă. Save the date!

Psst!
Dacă ai terminat sezonul 4 mai repede decât te așteptai, avem o veste pentru tine: pe Tan France îl poți vedea și în „Dressing Funny”, o nouă serie online Netflix, care creează la rândul ei dependență.

Workin' Moms (25 iulie)
Patru personaje noi și mult mai multe încercări de a balansa cariera cu viața de familie și cea amoroasă _________
Deși serialul a fost reînnoit în Canada pentru al patrulea sezon, în restul lumii acesta revine pe Netflix cu cel de-al doilea sezon. Așa că stați departe de spoilere și pregătiți-vă pentru un nou tur de forță prin realitatea viații de părinte.

Orange is the New Black (26 iulie)
Nu suntem pregătite pentru acest moment!
Despărțirile nu sunt deloc ușoare _________
Mai ales după toți acești ani petrecuți cu unele dintre cele mai complexe personaje din televiziunea recentă. Cel de-al șaptelea și ultimul sezon din „Orange Is The New Black” are premiera pe 26 iulie.

Piper se confruntă cu viața în libertate, în timp ce viața din Max, la fel de coruptă și nedreaptă ca întotdeauna, continuă fără ea. Putem spera totuși la un happy end?

Dă lista mai departe
Prietenilor care te vor întreba la ce te-ai mai uitat în ultima vreme.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.