
Ioana Ilie
9 ianuarie 2019
„Nesupusele”, o carte despre 100 de femei importante din istoria României
„Nesupusele” este un proiect de educaţie alternativă al Asociației De Basm și propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care generațiile noi nu au ocazia să afle prea multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media.
Demersul editorial este inedit din mai multe puncte de vedere. Nu este vorba despre un dicţionar de personalităţi feminine, ci de o carte care conține 100 de poveşti inspirate din viaţa acestor femei: texte de ficțiune, bazate pe o documentare bogată, semnate de Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg și Cristina Andone şi ilustrații realizate de peste zece artiste din România.
Ce sunt Nesupusele?

O primă definiție a „nesupuselor” o aflăm din textul manifest semnat de cele cinci autoare la începutul volumului colectiv.
„Nesupusele au fost copii ca noi toţi - fete cuminţi sau neastâmpărate care s-au jucat şi au învăţat fel de fel de lucruri de la părinţi, bunici şi profesori. Apoi au devenit femei care, în feluri diferite, nu s-au aliniat cu orice preţ la regulile societăţii, au gândit liber, au îndrăznit, au excelat, au suferit, au trăit frumos, fiind modele de viaţă pentru noi.”

Sunt femei cu nume şi prenume sau „femei colective”, aparent fără renume, pe care autoarele au dorit să le recupereze istoric şi cultural.

„Nesupusele sunt femei de succes într-un sens mai generos - în care reuşita înseamnă diplomaţie, adaptare asumată la vremuri, empatie, grijă cotidiană pentru aproape, implicare, discreție, coloană vertebrală, modestie, tandreţe, răbdare.”
Cine sunt cele 100 de personalități feminine nesupuse?
Nesupusele sunt femei din România, de vârste, profesii, etnii și religii diferite, care au studiat, au militat pentru drepturi, au crescut copii şi au avut grijă de familiile lor, au alinat suferinţele celor de pe front, au plecat în lume în căutarea unui trai mai bun pentru cei din jurul lor sau au fost deschizătoare de drumuri pentru alte femei.

Elena Stancu
Elena Stancu este una dintre cele mai atipice jurnaliste din România: în urmă cu patru ani a renunțat la garsoniera în care locuia în București și s-a mutat într-o autorulotă. Este autoarea cărții „Acasă, pe drum” și a reportajelor pe care le găsești pe www.teleleu.ro.
Cella Serghi
Cella a fost scriitoare, publicistă și traducătoare și una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A publicat câteva romane de mare succes, printre care “Pânza de păianjen”, “Mirona”, “Iubiri paralele” sau “Această dulce povară, tinerețea”.

Alina Șerban
Alina Șerban este actriță, regizoare și activistă de etnie romă. A jucat în piese de teatru și în filme și a regizat două spectacole de teatru, Declar pe propria răspundere și Marea rușine, care aduc în discuție problematicile identității rome și istoria romilor în România.
Sofia Nădeje
Scriitoare și jurnalistă, Sofia a militat toată viața cu pasiune și curaj pentru drepturile femeilor din România. A fost prima femeie care a avut dreptul să susțină bacalaureatul într-un liceu de bărbați, a coordonat o revistă literară și a scris primul roman feminist din istoria literaturii române.

Simona Halep
Simona Halep este jucătoare profesionistă de tenis și în anul 2018 s-a clasat pe locul 1 mondial. A câștigat un titlu de Grand Slam la Roland Garros și multe turnee din circuitul profesionist din lume.
Ștefania Mihăilescu
Cercetătoare și doctor în istorie, a publicat lucrări de pionierat despre evoluția mișcării feministe din România, printre care Emanciparea femeii române. Studiu și antologie de texte și Din istoria feminismului românesc. Ștefania promovează nevoia recuperării și valorificării documentelor legate de rolul femeilor în construirea României moderne.

Am întrebat-o pe Adina Rosetti, una dintre autoarele volumului, ce i-a oferit implicarea în acest proiect editorial și mi-a răspuns că, pentru ea, „Nesupusele” a fost proiectul anului 2018.
„Mi-a adus cele mai mari bucurii, dar mi-a provocat si cele mai mari emotii si mi-a pus nervii si limitele la incercare. Nesupusele nu a insemnat doar o carte colectivă cu peste 20 de persoane implicate în procesul de creație, ci și un proiect amplu, care a inclus lansarea site-ului nesupusele.ro, două evenimente cu public și-o expoziție în București, și peste douăzeci de ateliere susținute de autoare în țară.”

„A fost o ocazie să aflu mai multe despre istoria noastră recentă, să stau de vorbă cu femei extraordinare pe care le admiram de la distanță (Miriam Răducanu, Alexandrina Halic, Diana Dragomir, Alina Șerban), să documentez povești la care nu aș fi ajuns astfel, să învăț (și) chestii mai prozaice, care țin de managementul de proiect, să ajung în locuri diverse și să întâlnesc copii minunați cu care să vorbesc despre vise, meserii, prejudecăți și artă.”


Află mai multe despre cele 100 de „nesupuse” pe platforma online a proiectului.
Tu ce fel de nesupusă ești?
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.