Revoluția, pe scurt

_

Să recapitulăm. În 1989, pe 16 decembrie, Revoluția a început la Timișoara. Regimul comunist a ripostat violent. Pe 21 decembrie, un miting organizat pentru a arăta sprijinul poporului pentru Ceaușescu a declanșat o mișcare populară și la București.

_

Pe 22 decembrie, după o noapte plină de violențe, Ceaușescu fugea. În aceeași zi, puterea era preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale, prezidat de Ion Iliescu. Spre după amiază, un haos generalizat duce la apariția „teroriștilor” și la câteva zile de violențe. Au murit de circa șase ori mai multe persoane după preluarea puterii de către CFSN decât înainte.

_

Pe 25 decembrie 1989, după un simulacru de proces televizat, familia Ceaușescu este executată. În deceniile care au urmat, puțin dintre cei vinovați de violențele din acea perioadă au fost pedepsiți. Cercetările justiției în ceea ce a fost numit „dosarul Revoluției” au trenat, iar Ion Iliescu și cei din jurul lui au părut a vrea mereu să ascundă adevărul.

E vinovat Iliescu?

_

Dosarul Revoluției a ajuns abia recent în instanță, iar Iliescu e acuzat de infracțiuni contra umanității, alături de alte persoane care au preluat puterea în 22 decembrie 1989. Însă Gelu Voican-Voiculescu, unul dintre cei judecați, a stârnit controversa majoră a săptămânii.

_

Voiculescu este, în momentul de față, directorul Institutului Revoluției Române, o instituție înființată pe vremea când Ion Iliescu era președinte. Mulți spun că, de fapt, Voiculescu e un fel de lup pus paznic la oi. Această instituție a încercat să organizeze un soi de concert-șușă, în memoria eroilor din Decembrie, care a stârnit nenumărate proteste. După retragerea a mai mulți artiști, concertul a fost anulat. S-a cerut chiar desființarea institutului.

Sebastian Zachmann explică cum a ajuns Gelu Voican-Voiculescu șeful Institutului Revoluției

I I I I I

_

Gelu Voican-Voiculescu a insistat, însă, să participe la o slujbă religioasă organizată în Piața Universității, pe 21 decembrie, în huiduielile celor prezenți. Un bărbat din mulțime l-a lovit în cap, cu o cârjă. Ion Iliescu s-a grăbit să-i sară în apărare colegului de dosar, pe blogul personal, iar Voiculescu a insistat să apară în public și la manifestările dedicate Revoluției din ziua următoare.

_

Iliescu insistă că „este momentul să încetăm să căutăm vinovați”, încă o dovadă că ar trebui să-i găsim, dacă vrem ca la următoarea aniversare a acestui moment țara asta să fie vindecată.

_

Iar pentru cine crede că poate a venit momentul reconcilierii, un excelent documentar Recorder rezumă, în trei ore, întreaga viață politică a României de după acele zile dramatice din decembrie și până în prezent, arătându-ne și mare parte dintre șansele pe care le-am ratat din cauza unor politicieni mai preocupați să-și ascundă trecutul decât să construiască viitorul.

Mai avem nevoie și de iarbă

_

Cealaltă controversă a săptămânii a pornit de la un proiect confuz de lege semnat de o deputată USR și votat, în unanimitate, de întreg pParlamentul, care mărește sancțiunile pentru trafic de droguri și face mai ușoară pedepsirea vânzării celebrelor etnobotanice.

Cei mai mulți useriști habar nu aveau de legea colegei lor

I I I I I

_

Disputa publică a pornit de la faptul că legea pedepsește inclusiv deținerea drogurilor, în condițiile în care USR a declarat adesea, public, că militează pentru ridicarea acestor sancțiuni: trebuie pedepsiți traficanții, nu consumatorii, care sunt, adesea, doar victime ale acestora. Poliția și procuratura folosesc, adesea, acel articol de lege pentru a pedepsi consumatori ocazionali.

Tudor Pop a încercat să explice care-i treaba cu legea, iar Radu Ghelmez care e, de fapt, problema

I I I I I

România la Oscar?

_

Pe lista scurtă a propunerilor pentru Oscar, la categoria scurt-metraj, se află și filmul „Cadou de Crăciun”, al regizorului Bogdan Mureșanu. Dintre cele 10 filme de pe listă doar cinci vor fi nominalizate, însă selectarea unei producții românești la un premiu care, în cea mai bună perioadă a cinematografiei noastre, ne-a ignorat constant, e o mică victorie.

Adevăratul Brâncuși

_

Voi încheia ultima cronică a săptămânii din acest an cu niște fotografii cu Brâncuși care ne vor face să-l privim altfel pe sculptorul modernist pe care multă lume îl vindea drept „un țăran din Hobița”. Ne revedem în ianuarie.