Created by potrace 1.15, written by Peter Selinger 2001-2017

De Mădălina Ionescu

Da, lacul-bază contează pentru sănătatea unghiilor

NAIL CARE

Aș vrea să-ți spun care este secretul celei mai rapide manichiuri. Nu l-am descoperit. Tocmai de-aia este o rutină care mă face să oftez deseori. Chiar de la primul strat aplicat. Cel pe care îmi vine să-l sar doar ca să termin odată și să mă bucur de unghii colorate.

Culoarea este importantă, într-adevăr, dar aplicarea bazei este absolut necesară. Și nu, numărul de straturi aplicat pe unghii nu determină rezistența mai mică a manichiurii, ba din contră. Și ori de câte ori simți (la fel ca mine) că totul durează o eternitate (cu tot cu procesul de uscare), îți dau un pont: vezi lacul-bază mai degrabă ca pe o temelie în construcția manichiurii. Pentru că asigură protecție, rezistență, netezire și forță.

Urmează argumentele, desigur. Dar și câteva sfaturi importante de la nail expert.

„Aplicarea corectă a fiecărui strat de lac asigură manichiurii o rezistență îndelungată, chiar dacă este vorba despre ojele clasice. Manichiura începe cu baza aplicată uniform, care va face ca lacul colorat să adere mai ușor și să reziste mai mult timp fără ciobire”, explică Roxana Bența, specialist O.P.I România.

Iar dacă te confrunți cu unghii pătate sau îngălbenite, află că fix renunțarea la acest pas poate fi motivul, cu atât mai mult dacă ai ales o nuanță întunecată de ojă. Iată deci încă un atu al bazei: prevenirea pătării unghiilor.

În plus, „unele lacuri-bază fac mai mult de atât, așa cum este O.P.I Infinite Shine Brightening Primer, care acționează și ca tratament. Bogat în nutrienți, produsul conține ulei de flori de lotus, cu mulți antioxidanți, și extract de bambus, care dă strălucire”, adaugă Roxana. Sunt și alte variante care contribuie la întărirea unghiilor fragile, casante, fiabile și chiar exfoliate, grație unor ingrediente ca proteinele hidrolizate din grâu sau calciul, spre exemplu.

Tratament-bază Brightening Primer, O.P.I Infinite Shine, 119,90 lei

Un alt avantaj de necontestat al bazei: netezirea unghiilor cu suprafețe neregulate. „Acest aspect poate fi semnul unei deficiențe de vitamine (A, B-12), proteine, calciu, fier sau zinc. Și aici poate interveni un base coat, netezind suprafața unghiei și asigurând astfel mai multă durabilitate manichiurii”, mai spune Roxana. Recomandarea sa? O bază care hrănește și fortifică intens.

Bază și top coat Double Duty, Sally Hansen, 27 lei

Încă ceva la final: „ultimul strat al manichiurii trebuie să fie neapărat un top coat, lacul care sigilează culoarea, o protejează, îi dă rezistență și aduce un plus de strălucire”, conchide expertul.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.