Trecută de ușa mare de lemn a casei vechi din Popa Petre 6 aterizezi direct în paginile laboratorului de curiozități al Mirunei – un spațiu în care pictura, desenul, poezia, fotografia se lipesc cu bucăți de memorie afectivă.

Am rugat-o pe Miruna să ne ghideze într-un tur virtual al expoziției, oprindu-ne pentru un timp în fața câtorva dintre personajele imaginate de ea. Descoperă-le aici și mergi să le vezi IRL la Galeria Posibilă, până pe 27 februarie (miercuri-sâmbătă, între 16.00 și 20.00)

Două autoportrete, „M” și „W”, aflate într-o relație simbiotică sunt cele care deschid expoziția. „Sunt foarte importante pentru mine. Ele dau startul unei mișcări de tipul „aici am șezut și-am cugetat”, care-i o temă ce revine iar și iar pe parcursul expoziției. Expoziția se numește „Self Reflection is Hard From an Unflattering Angle”, frază pe care am preluat-o când mă documentam despre narcisism ca afecțiune comportamentală”, spune Miruna.

„W” este corespondentul feminin al lui „M”, iar „M” este corespondetul masculin al lui „W” - ca autoportrete sunt, desigur, părți din mine, încercând să balansez cele două valențe ce mă alcătuiesc pe mine ca individă. „W s-a născut dintr-o problemă de ordin emoțional (mă certasem cu un fost amor de-al meu - foarte narcisic ca vibe), iar M a venit de pe urma unei probleme medicale pe care am vrut să o reprezint un pic altfel și pe o notă mai pozitivă, „bântuit” de ceva fetișuri mai puțin explorate (genunchii).

„Ne întorceam de la masă din restaurantul Morski Briz din Krapets, Bulgaria, și am trecut pe lângă un grup de pescari badass - unul dintre ei avea un eye patch, iar piesa de rezistență era acest nene cu tatuajul „Super Sex” de pe spate. Am trecut mai departe inițial, fără să scot aparatul, dar cu fiecare pas pe care-l făceam, ceva zbiera în mine că TREBUIE să mă întorc, că nu pot să plec fără să am dovezi clare ale existenței acestui personaj.

Era morunul de 100+ kg de la Marea Neagră, captură record. Din păcate nu vorbea nicio limbă comună cu mine așa că n-am reușit să aflu unde sau cu ce ocazie a căpătat lucrarea de pe spate, dar s-a întors fără ezitări când a văzut că țin aparatul foto în mână. În ilustrație i-am adăugat o lebădă ca să-l îmblânzesc, să-l fac un pic Tiger King dar cu lebede, deși și ele sunt animale destul de agresive.

„Insula Îngerilor” (referință la insula de pe Lacul Morii) este un poem pe care l-am scris despre lac, ca o încheiere a scrisorii deschise de dragoste ce este expoziția. Mereu mi-a fost accesibil ca locație și l-am folosit pe parcursul anilor ca loc de explorare, unde mă duc să văd un lac ce se dezvăluie vast de după blocuri și betoane.

Lacul Morii a fost așezat pe o întreagă zonă ce era odată populată de case și o biserică cu hramul Sfântului Nicolae. Înconjurată de peste 11.000 de morminte, biserica ce fusese construită undeva la 1500 a sfârșit prin demolare odată cu cimitirul, după ce regimul comunist a ordonat săpăturile pentru Lacul Morii. Bunica mea mi-a povestit cum după nivelarea și umplerea lacului, multă vreme pluteau oase umane pe malurile sale.

Odată cu oasele și imaginea dezolantă a naufragiului lor, oamenii din zonă și pescarii au susținut de-a lungul timpului că zona ar avea o încărcătură paranormală, lacul fiind împrejmuit de cruci de fier ale presupușilor sinucigași. Lacului i-am dedicat un poem, fiind un loc special pe care l-am frecventat mult, care mi-a oferit o vedere clară spre munți într-o dimineață limpede, un loc în care apune soarele la puterea a doua, oglinda apei plusând culorile asfințitului care coboară în ea.

Povestea Lacului Morii alături de o sumedenie de alte detalii de making-of despre expoziția Mirunei se regăsesc și în cartea „Self Reflection is Hard From an Unflattering Angle 2.0”, scoasă alături de Galeria Posibilă.