Mihai Ghiduc

Cronica săptămânii

Meghan, Iranul și mutatul din București

_

Lucrurile au fost mai lente într-o Românie încă mahmură după Sărbători însă, la nivel, internațional, a fost ceva mai multă agitație. Și, surpinzător, de data aceasta n-a fost una provocată de Trump.

Meghan pleacă în Canada

_

Meghan, ducesa de Sussex, și prințul Harry au anunțat că ar vrea să o lase mai moale cu obligațiile regale și să se mute în afara Marii Britanii și, oroare, să devină „independent financiar”. Pare-se că așa ceva nu se face, căci anunțul a provocat ceva agitație în familia regală (și presa internațională), mai ales că Regina a cam fost luată prin surprindere.

_

Mutarea a fost redenumită rapid Megxit, pentru că, desigur, în viziunea regaliștilor, Meghan e „vinovată” pentru decizie. Dacă nu mă crezi, am pus mai jos la un text suficient de răutăcios.

_

Meghan Markle n-a prea fost iubită de tabloidele britanice, care i-au găsit tot felul de probleme: nu e britanică, ci americancă – și știm ce s-a întâmplat ultima dată când un membru al casei regale s-a îndrăgostit de o femeie de peste Ocean –, a fost actriță, o meserie „murdară”, a mai fost căsătorită odată – oroare – și, mai ales, faptul că Meghan e o persoană de culoare („jumătate neagră și jumătate albă”, cum se autodescrie). Tabloidele britanice s-au concentrat intens pe prima jumătate.

Dacă pentru britanici, „îndrăzneala” lui Meghan de a fi altfel a fost o dramă, americanii au tratat ceva mai lejer și cu umor subiectul.

I I I I I



Un avion a fost doborât în Iran

_

Doborârea accidentală unui avion ucrainean de către armata iraniană, în seara în care Iranul a bombardat baze americane din Irak, ca răspuns la uciderea generalului Qasem Soleimani, a schimbat discuția despre ce se întâmplă în țara ayatolahilor de la război la o posibilă revoluție.

_

Catastrofa provocată de rachetele armatei iraniene s-a soldat cu 176 de victime, în majoritate iranieni care studiau în Canada sau canadieni de origine iraniană, veniți acasă pentru Sărbători. După câteva zile de confuzie, în care s-a vehiculat ideea unui accident, regimul de la Teheran a recunoscut că poartă răspunderea pentru doborârea avionului.

_

Mii de iranieni au ieșit pe străzile capitalei pentru a cere demisia și pedepsirea celor responsabili. Într-o mișcare ce ar putea deveni periculoasă pentru regim, aceștia au refuzat să arunce vina asupra americanilor sau israelienilor, mereu dușmanii de serviciu ai teocraților ce conduc țara.

Ba chiar au refuzat să calce în picioare steagurile celor două țări

I I I I I



Kimia a plecat de tot


_

Tot săptămâna aceasta, Kimia Alizadeh, singura femeie care a câștigat o medalie olimpică pentru Iran, a decis să se mute definitiv în Europa, din cauza opresiunii la care sunt supuse femeile în țara pe care a părăsit-o.

Mutatul și poluarea


_

Discuțiile despre poluarea din București au continuat, după ce au apărut tot mai multe surse independente care măsoară calitatea aerului, pentru că nimeni nu prea mai are încredere în cele oficiale (în cazul puțin probabil în care cele oficiale și funcționează).

Alexandru Evanghelidis explică de ce iarna, poluarea e mai ridicată noaptea

I I I I I



_

O dispută televizată între ministrul mediului, Costel Alexe, și Gabriela Firea, a dus la o replică care ar putea să devină anti-slogan electoral pentru primăriță, la următoarele alegeri: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.

Unora le place în București


_

Poluat sau nu, Bucureștiul devine un oraș apetisant pentru străini, iar Monica Suma, o româncă care a locuit ceva vreme în New York, a scris un articol pe Thrillist care o să-ți explice de ce în anumite locuri din Capitală – Obor included – engleza a devenit obligatorie.



_

Și The New York Times a inclus România pe lista locurile de vizitat în 2020. Cotidianul american a ales 52 de astfel de locuri, iar „Alpii Transilvăneni”, adică Carpații Meridionali, sunt promovați drept o zonă cu păduri seculare care merită explorată.



Crucea și feminismul


_

Ciudatul obicei al aruncatului unor cruci în mare de Bobotează, la Constanța, pentru ca înotătorii să le recupereze, s-a transformat într-un simbol pentru felul în care tratează unii români femeile atunci când unul dintre participanți n-a putut pune mână pe cruce decât smulgând-o din mâinile unei tinere de 24 de ani, întâmplător campiona județeană la triatlon.



A murit Cristina Țopescu


_

Prezentatoarea de televiziune a fost găsită decedată în casă, ieri seară, după ce o vecină a anunțat autoritățile, îngrijorată că nu a mai văzut-o de trei săptămâni. Se pare că a murit după Crăciun.

_

Nu știu ce să spun mai mult decât: sunați-vă prietenii mai des.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.