Cu piese a cappella hipnotizante precum „Insane” sau „No Time to Lose”, Madison McFerrin demonstrează că vocea este unicul instrument de care are nevoie pentru a ne cuceri pe toți.

Am stat de vorbă cu ea despre efectul terapeutic pe care îl poate avea muzica, felul în care a influențat-o faptul că provine dintr-o familie de muzicieni extrem de talentați și planurile ei ambițioase de viitor.

A fost fascinant să te urmăresc în timpul soundcheck-ului de la festivalul Pitchfork Avant-Garde din Paris. Povestește-ne puțin despre procesul tău artistic și sursa inspirației tale. 

Încep prin a-mi compune piesele fie cu ajutorul pianului, fie cu pedala de loop, creez apoi melodia, iar în final versurile. Să compui piese este o metodă excelentă de a îți scoate sentimentele la suprafață, pentru mine este chiar o formă de terapie. 

„Îmi iau inspirația din viața de zi cu zi și din emoții.”

Cum vrei să îți perceapă oamenii muzica?

Îmi doresc ca oamenii să simtă că au un prieten atunci când mă ascultă, să simtă că nu sunt singuri cu sentimentele lor. Sper ca muzica mea să ofere o senzație de bucurie prin această camaraderie.

Ai o piesă sau o poveste preferată despre una dintre piesele tale?

Am scris piesa „Insane” în timp ce mă aflam singură acasă la părinții mei, prinsă acolo din cauza unei furtuni de zăpadă. Piesa aproape că s-a scris singură, ceea ce este întotdeauna grozav. 

Totul a curs atât de natural, încât nu sunt sigură dacă a avut sau nu de-a face cu furtuna.

Care este partea ta preferată din cariera de muzician? Dar cea mai puțin plăcută?

Muzica mă face mai fericită decât orice, așa că este o adevărată binecuvântare pentru mine să pot împărtăși asta cu oamenii. Am ocazia să răspândesc energie pozitivă oamenilor din întreaga lume și cred că asta este cea mai sinceră formă de conexiune, nu cunoaște limite.

Partea mai puțin preferată? Momentele de incertitudine și neîncredere în sine care par să joace un rol major în industrie, deși nu cred că se aplică numai muzicienilor.

Te-ai confruntat vreodată cu anxietatea pe scenă în timpul unui concert?

În liceu obișnuiam să am o frică teribilă de scenă. Mi-a luat ceva timp să trec peste ea, dar odată ce am reușit a fost cu adevărat eliberator.

Încă mai simt uneori fluturi în stomac, dar am învățat, așa cum obișnuiește tata să spună, să îi las să zboare în stol.

Provii dintr-o familie de muzicieni – tatăl tău, Bobby McFerrin, este o legendă. Cum este pentru tine? Te încurajează acest lucru ca artist sau simți o presiune uneori?

Aș spune câte puțin din fiecare. Faptul că sunt fiica lui aduce cu sine respect, însă acest lucru nu înseamnă că mi se deschid toate ușile sau că nu trebuie să demonstrez ce pot. Există suficient de multă presiune din întreaga lume în general, așa că încerc să nu las ca un tată atât de minunat ca al meu să o sporească.

Moștenirea muzicală se întinde mult mai departe de tatăl meu, mai departe decât îmi pot imagina chiar. Moștenirea în sine mă încurajează enorm.

Ce se află în playlistul tău acum - ce ne-ai recomanda?

Doar ce i-am descoperit pe KNOWER și pot să spun că sunt incredibili. De asemenea, Duval Timothy mi-a atras de curând atenția și l-aș recomanda cu siguranță.

Ce urmează pentru Madison McFerrin?

Lucrez la câteva proiecte care se dezvoltă pe a cappella. Încerc să ridic sunetul la un alt nivel, așa că în momentul acesta se întrevede un întreg proces de evoluție la orizont.

Foto: Nathan Bajar (@nate_nate)