De Irina Munteanu
Dacă ai ratat începutul celei de-a doua ediții ART200 în cinema, de astăzi, 25 octombrie, și până pe 31 octombrie, festivalul internațional de film queer continuă în online. Pe lângă o parte din proiecțiile de la festival, echipa ART200 a mai pregătit premiera online a spectacolului CorpFluid, lecturi de la atelierele de poezie și proză queer, dar și lansarea Madzine 2, în colaborare cu Mad Pride România.
Ocazie perfectă să stau de vorbă cu Luca Istodor, co-fondator și curator al festivalului, despre noutățile din această ediție, tabăra de film queer pe care au organizat-o în vară și restul motivelor pentru care ART200 este atât de necesar.
Prima ediție a festivalului a fost aproape complet online, din cauza condițiilor de pandemie, cu excepția expoziției Our Queer Home, pe care am organizat-o fizic. M-am bucurat mult să aud că persoane din comunitate s-au simțit reprezentate de filmele selectate și că temele pe care le-am ales anul trecut (trans & non-binary, muncă sexuală, poli și kink, sănătate mintală) au reușit să vorbească despre subiecte de multe ori invizibile în comunitate.
În același timp, experiența de a avea proiecții exclusiv online ne-a izolat cumva și ne-a privat de a vedea live reacțiile publicului. Citeam comentarii pe Facebook și ne uitam la numărul de rezervări făcute pe Eventbook, dar, pentru că oamenii nu erau acolo în persoană, totul era mult mai rece și impersonal.
Legat de lecții învățate, cred că am învățat o grămadă de la Cristina (n.red.: Cristina Iacob, co-fondatoare ART200) legat de munca în echipă, de cum să fii atent la nevoile persoanelor cu care lucrezi și cum să te asiguri că lumea e tratată și remunerată corect, astfel încât să nu reproducem pattern-urile toxice
și exploatative din alte locuri de muncă și organizații.
„The Uninhabitable Ones”, regia Anderson Bardot, Brazilia, 2020
Poate cea mai mare noutate pentru anul acesta a fost tabăra de film ART200, care a înlocuit atelierul făcut anul trecut. Tabăra a fost o variantă mai extinsă (temporal și ca număr de participanți) și mai imersivă a atelierului, iar filmele realizate în tabără vor fi proiectate la festival, în secțiunea de scurtmetraje românești. Tot nou față de anul trecut e atelierul de proză, care se va desfășura în perioada festivalului, cu trainerele Carolina Vozian și Laura Sandu. În plus, anul acesta am avut și proiecții fizice, care sunt completate de cele online.
Cred că cel mai mult mă entuziasmează calupul de scurtmetraje Margini și Periferii, pe care l-am curatoriat eu, un calup care vorbește despre persoanele queer pe care nu le vezi la televizor sau în reclamele de la corporații, despre persoanele queer din Sudul Global, din periferii și semi-periferii, din spații post-coloniale, despre persoane queer de culoare și de clasă muncitoare, lucrători și lucrătoare sexuale sau consumatoare de droguri.
Încă de la început ne-am propus să
încurajăm producția de film queer, iar în tabără ni s-a părut locul ideal pentru a face acest lucru. Anul trecut am făcut un atelier de film, însă tabăra a propus un program mai intensiv, mai mulți participanți, mai multe ateliere și mai multe ocazii pentru participanți să lucreze împreună și să primească feedback de la traineri.
Au avut loc ateliere de actorie cu Alina Medoia și Raj Alexandru Udrea, ateliere de regie cu Patrick Brăila, de scenaristică cu Carolina Vozian, de producție și operatorie cu Ioana Bogdana și Eva Todică și de montaj Denisa Velicu. Vrem ca tabăra să devină unul dintre focusurile ART200 și să repetăm în fiecare an experiența.
Anul acesta avem patru secțiuni de scurtmetraje internaționale: Queer Vegan, curatoriată de Comunitatea Vegană Queer, Migrantx Queer, curatoriată de Nóra Ugron, Rainbow Families, curatoriată de Iaromira Popovici, și Margini și periferii, pe care am curatoriat-o eu.
„Aliena”, regia Pedro Spieker, Brazilia, 2020
Sunt entuziasmat că scurtmetrajele vorbesc despre teme extrem de actuale, dar din nou, de multe ori invizibile în România, precum refugiații LGBTQ+, anti-speciism, anti-rasism sau relația adolescenților queer cu părinții lor.
La acestea se adaugă scurtmetrajele românești, lungmetrajele noi, precum și retrospectiva Istorii de noapte, curatoriată de Călin Boto, care ne propune să (re)vizionăm trei filme franceze queer restaurate din anii ‘79-’80 și care stârnește o discuție legată de memoria și arhivele queer.
Lungmetrajele ART200 de anul acesta vorbesc despre subiecte diverse: „Rebel Dykes”, pe care îl prezentăm în deschidere, vorbește despre mișcarea queer punk din Londra din anii ‘80; „A Stormy Night” chestionează normele în ceea ce privește monogamia și relațiile, „L’Animale” vorbește despre masculinitate toxică, roluri de gen și identitățile pe care unii dintre noi le ascundem, iar „Aniara”, despre un viitor (nu chiar atât de) îndepărtat și relațiile interumane din acesta.
„L'Animale”, regia Katharina Mückstein, Austria, 2018
Scurtmetrajele queer primite în open call-ul făcut anul acesta vorbesc despre istoria queer din România („Eram somnambul când am văzut toate acele culori”, „Poveștile nespuse ale comunității”), despre adolescenți queer și nevoia lor de acceptare („Tacenda”), despre gen și roluri de gen („HUMAN”), despre relații și familii LGBTQ+ („Alo?”, „Daddies”).
La acestea se adaugă filmul realizat cu sprijinul financiar al proiectului ART200, Queer the Pitch, numit „Băieți timbrați”, un videoeseu despre producția de filme porno gay în românia după ‘90, precum și cele cinci filme realizate în tabăra ART200.
Pe lângă scurtmetraje, vom mai prezenta în cadrul festivalului și premiera online a spectacolului (românesc) Corp Fluid, care vorbește despre relația fiecăruia dintre noi cu corpul, despre body shaming, despre cum sunt văzute (și batjocorite) corpurile non-conforme în societate. Ne bucurăm mult că am putut nu numai să includem Corp Fluid în festival, ci că am reușit să contribuim direct la realizarea variantei digitale a spectacolului.
„Shea by Nasra”, regia Effy Adar, Canada, 2021
„Endoscopie”, regia: Ana-Maria Mihailidis, Tudor Uță, Denisa Avram, România, 2021
Din păcate, și anul acesta, și anul trecut, am primit puține scurtmetraje queer românești, asta și pentru că producția de filme LGBTQ+ în România e încă foarte redusă.
Acesta a fost încă de la început unul dintre scopurile festivalului: să încurajeze persoanele queer să facă film creând un spațiu dedicat lor, precum și oportunități de finanțare pentru proiectele lor (Queer the Pitch) și oportunități pentru a învăța despre film(-ul queer) într-un spațiu sigur, cum sunt atelierele sau tabăra.
„Daddies”, regia Maximilian Liford, România, 2021
Cred că ART200 e ocazia perfectă de a descoperi niște narațiuni despre comunitatea queer pe care nu le vedem în media de obicei, o ocazie de a vorbi despre niște identități mai puțin reprezentate.
La ART200 nu vedem (neapărat) aceleași povești de dragoste gay care mai ajung, câteodată, în media mainstream. Filmele de la ART200 vorbesc despre complexitățile identităților queer și intersecțiile acestora cu alte identități marginalizate.
Cred că festivalul creează un spațiu în care putem să învățăm cu toții, fie că suntem din comunitate, fie că nu, în care putem să ne chestionăm preconcepțiile și prejudecățile, și în care putem să învățăm despre identități care nu ne erau neapărat familiare.