
DE IOANA ILIE
love brands
PAIN PLAISIR
Continuăm seria #LoveBrands cu Pain Plaisir, una dintre brutăriile pe care le vizităm atunci când ne dorim pâine și produse de patiserie artizanală.
Am stat de vorbă cu Irina Stăncescu, unul dintre cei doi asociați din spatele Pain Plaisir, despre schimbările prin care trece acum brutăria și despre cum s-au adaptat noului context.


CE PLANURI AVEAȚI CÂND A ÎNCEPUT PANDEMIA LA NOI?
Planurile noastre pentru anul acesta erau ambițioase – căutam un spațiu de producție să ne putem mări capacitatea, astfel încât să deschidem mai multe magazine, eram în negocieri pentru un nou spațiu, amenajam un nou magazin în Floreasca și, totodată, în plin rebranding pentru magazinele existente.
A rămas în picioare noul magazin din Floreasca și rebrandingul, chiar dacă se întâmplă mai greu, continuăm și sperăm să fie bine primit în piață. Nu avem încă o dată de deschidere a noului magazin, sperăm să fie gata în luna mai.


Din fericire, am urmărit îndeaproape situația mondială cu acest nou virus și ne-am întrebat ce măsuri am putea lua astfel încât, dacă ajunge și în România, să fim oarecum pregătiți.
Astfel, am reacționat foarte repede și ne-am asigurat că avem un stoc mare de produse antibacteriene, dezinfectanți, măști și mănuși.
Este pentru prima dată în istoria afacerii noastre când am fost prevăzători și ne-am pregătit pentru un risc puțin probabil – la vremea respectivă, această pandemie părea departe de noi, sau poate, ne era greu să credem o asemenea grozăvie.

Ce s-a schimbat în modul vostru de lucru?

Ne-am dat seama că va trebui să ne reorganizăm modul de lucru și ne-am făcut planuri să ne împărțim în 2 echipe care nu se intersectează niciodată, să restrângem meniul de produse la cele esențiale, să reducem programul magazinelor și să asigurăm transportul tuturor colegilor noștri, pentru a nu fi nevoiți să folosească mijloacele de transport în comun.
Pe parcurs a trebuit să gestionăm pericolul pus de prezența mai multor oameni în magazinele noastre mici, dar și să ne protejăm personalul de la vânzare, astfel că am înlocuit ușile de la intrare cu uși care au un geam și acum servim exclusiv la geam, ca la magazinele non-stop.
Nu ne place deloc acest sistem, îngreunează și procesul de servire, generează frustrare în rândul celor ce stau la coadă, dar încercăm să fim cât mai operativi.

În schimb, am fost bucuroși să vedem că și clienții noștri iau în serios acest pericol și au format cozi cu distanță mare între ei.


Cum arată o zi liberă pentru voi acum?
Zilele noastre libere sunt petrecute în jurul casei. Tom, asociatul meu și coordonatorul producției, face multe rețete acasă, le filmeaza și le postăm pe blog, încercând astfel să venim în ajutorul celor care vor să gătească acasă.

A redescoperit plăcerea de a găti acasă și își împarte cu generozitate know-how-ul acumulat în ani de zile.

Eu am născut un băiețel sănătos și curajos, imediat după ce am finalizat planurile de reorganizare – probabil și din acest motiv am reacționat mai repede, mi-am dorit să fim pregătiți pentru orice, știind că voi fi prinsă cu băiețelul meu.
În ciuda atmosferei tensionate și a incertitudinii care ne învăluie pe toți, mă regăsesc într-o perioadă foarte frumoasă din viața mea și mă bucur de fiecare moment.

Cum o să sărbătoriți prima zi de normalitate?
Prima zi de normalitate va fi sărbătorită cu o vizită la Pain Plaisir, ca toți colegii mei să îl cunoască pe Barbu și să ne plimbăm în parcul Kiseleff, atât de drag nouă și clienților noștri.

Descoperă mai multe povești în newsletterul nostru!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.