DE Irina Munteanu
love brands
Seria Love Brands ne poartă prin păduri cu fotograful Mircea Struțeanu, fondatorul brandului de lămpi GLŌM, confecționate din lemne uscate, adunate din natură.
Am vrut să aflu cum s-au legat pasiunile sale pentru natură și fotografie în businessul GLŌM și cum decurge procesul de creare a unei lămpi de la idee la rezultat.
Începutul începutului a fost în copilarie când, odată cu o mare pasiune pentru natură și munte, a început să mi se formeze și gustul pentru povești. Mama este cea mai bună povestitoare pe care o cunosc și de la ea am moștenit și caracterul visător. Chiar puțin cam prea mult, lucru care pune piedici uneori în fața laturii mele pragmatice și de business.
Însă nu aș da asta pentru nimic în lume. Este provocarea mea. De 22 de ani fac alpinism, am făcut facultatea de geografie, protecția mediului și de 14 ani fac fotografie. Toate lucrurile astea la un loc mi-au oferit inspirația pentru lămpile Glōm.
Din pasiunea pentru munte și natură, dar și de la facultate, am dezvoltat conexiunea cu pădurea, copacii și cu lemnul, iar fotografia m-a ajutat mult să înțeleg relația dintre umbră si lumină, felurile în care poate îmbraca lumina diverse corpuri și cum le poate pune în valoare.
Atât materia primă (lemnul), cât și inspirația îmi vin în pădure. Ador plimbările prin natură, iar pentru pădure am o mare fascinație. O simt ca pe un mare și fantastic organism viu. Ca pe un dragon pașnic. În ultimii ani de zile mi s-a ascuțit mult simțul observației, așa că recunosc că nu-mi este greu să găsesc bucăți de lemn mai speciale atunci când cutreier.
Cu vremea am devenit din ce în ce mai selectiv și acum nu mă mai las așa ușor impresionat de orice nod, creangă sau rădăcină. Pentru mine este foarte important ca nici unul dintre lemnele pe care le folosesc să nu fi fost viu atunci când l-am găsit. Cel mai adesea caut lemne uscate, rupte de vânt sau de zăpezi.
Uneori însă îmi place mult să mă plimb cu o mică barcă prin Delta Dunării pe care o încarc zi de zi cu ce lemne găsesc plutind pe lacuri sau canale. O altă categorie aparte de lemne sunt cele de tipul driftwood, care pot fi găsite pe malul mării. Sunt albite de nisip, soare și apă sărata, de obicei foarte uscate și bine șlefuite.
Mă plimb cu un rucsac gol în spate, în care țin doar un fierăstrău. Dacă găsesc un lemn care îmi place de obicei trebuie să-l tai la fața locului, la o dimensiune cât mai apropiată de cea finală, și potrivită pentru cărat. Nu am un atelier așa cum mi-ar plăcea în București, unde locuiesc, dar am avut norocul să am o casă veche de familie, construită de străbunicul meu, la Sinaia. Acolo în curte îmi place cel mai mult să prelucrez lemnele. Fac asta manual, cu tot felul de scule și unelte clasice pentru woodworking.
Odată finisat lemnul, îl tratez cu o substanță ce-i conferă protecție împotriva tuturor dăunătorilor. În rest, nimic. Las lemnul curat, cu textura lui originală. După aceea îl construiesc pe partea electrică, cu toate elementele componente ale unei lampi. Am ținut mult să folosesc întrerupătoare cu variator de tensiune, de unde se poate regla intensitatea becului - mi se pare că dacă faci un bec vintage de tip Edison să lumineze foarte slab, arată romantic, ca o lumânare.
Fiecare lampă făcută este unicat. După ce este gata, ea primește și un nume, inspirat din mitologia universală. Pe eticheta lămpii trec atât povestea numelui, cât și povestea lemnului (unde l-am găsit, din ce specie de copac făcea parte, cum era ziua aceea, cum era vremea și care era energia locului).
Cred că este bine cunoscută relația strânsă dintre fotografie și lumină. Pentru mine, asta a stat la baza întregii motivații, alături de pasiunea pentru natură. Fotografia m-a făcut extrem de atent la detalii, la texturi, la forme, la volume și la întregi compoziții.
Cu siguranță cel mai atașat sunt de lumină. Dintre materialele de lucru, lemnul îmi este cel mai drag, iar cablul textil și duliile de metal mi se par niște invenții minunate. Dintre unelte, fierăstrăul îmi este cel mai apropiat. Cred că am vreo șapte, iar pe unul dintre ele îl port mereu cu mine în rucsac atunci când mă plimb prin natură.
Lampa mea preferată de până acum este Janus. Un mic butucel de fag pe care l-am găsit sus pe munte, pe o vale foarte sălbatică din Bucegi. Are un nod aparte, care lasă senzația unui mâner de ușă de tip rotund, ca o bilă. Este un lemn ușor, dar totuși dur, deschis la culoare și cu o fibră răsucită.
În primă instanță, evoluția pandemiei mi-a dat o stare neplăcută și m-a făcut să fiu mai reținut pe mai toate planurile vieții. Aș putea spune că din punct de vedere al businessului nu a fost tocmai o scădere.
Au disparut târgurile de design și de produse handmade, dar au crescut vânzările online.
Pe plan personal însă, am simțit o nevoie de oarecare restrângere și introspecție. M-am apucat să citesc cărți pentru care nu găseam timp de luni sau chiar ani. M-am apropiat mai mult de latura organică și emoțională a vieții, depărtându-mă puțin de cea comercială și materialistă. Recunosc că sunt în continuare în căutarea echilibrului dintre toate acestea.
De curând am început să colaborez cu cineva pe partea de marketing, branding și comunicare, iar asta mă bucură foarte mult. Pentru mine ar trebui să însemne mai puțin timp în online și mai mult în pădure.
Așa că nu plănuiesc nicio revoluție, ci doar o evoluție firească.
Pentru GLŌM îmi doresc o creștere organică și naturală. Îmi place să dedic fiecărei bucăți de lemn și fiecărei lămpi timpul ei și nu să ajung să fac asta în masă.