Created by potrace 1.15, written by Peter Selinger 2001-2017

De Irina Munteanu Fotografii de Andrei Mușat

ALTRNTV

Love Brands

Dacă tânjeai după un magazin în care sustenabilitatea și alegerile prietenoase cu mediul sunt norma, și pentru care nu e nevoie să călătorești în alte țări, te anunțăm că există, s-a deschis de curând și poartă numele ALTRNTV.

Situat în locul fostului Cinema București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta 26, spațiul ALTRNTV este un start-up social care descoperă și promovează designeri de produse sustenabile și donează integral profitul proiectelor umanitare ale Asociației Merci Charity.

ALTRNTV mai găzduiește și cafeneaua de specialitate ALT COFFEE, dar și o galerie, ALT GALLERY, care prezintă lucrări ale unor artiști locali, dedicate textilelor și revalorificării lor prin tehnici de recycling și upcycling.

Mai multe am aflat de la Alina Țiplea și Daniela Staicu, fondatoarele ALTRNTV.

Cum v-a venit ideea unui start-up social dedicat produselor SUStenabile?

Ideea nu este nouă, există astfel de spații în capitalele europene, însă nu exista niciunul în București. Am decis să deschidem ALTRNTV pentru a vorbi despre importanța alegerilor noastre în materie de fashion și, în același timp, pentru a aduce la un loc oameni cu valori similare cu brandul propriu de haine, Atelier Merci.

Am avut parte de o experiență frumoasă la Alist Designers Boutique anul trecut când, timp de patru luni, am avut un corner cu produse Atelier Merci amenajat în boutique, iar produsele au fost primite foarte bine de către cliente. În plus, multe dintre ele ne-au împărtășit că sunt pasionate de produse sustenabile, însă este foarte greu să găsească mai multe branduri în același loc.

Pe lângă dorința de a aduce la un loc mai multe branduri sustenabile, ne-am dorit și să generăm mai multe resurse financiare pentru a derula activitatea cu cele două cabinete stomatologice mobile pentru copiii de la sate. ALTRNTV a devenit astfel o resursă pentru acest proiect, întreg profitul mergând către proiectul Zâna Merciluță.

Ce v-a determinat să porniți pe acest drum, al antreprenoriatului social, respectiv al sustenabilității?

Primul nostru proiect de antreprenoriat social, ateliermerci.ro, a pornit din dorința de a aduce pe piața locală produse prietenoase cu mediul, cu o croială simplă, din materiale naturale, organice, cu certificări GOTS și OEKO-TEX, deci niște materiale care au un proces de producție verificat și sunt sigure pentru piele.

Ne doream să purtăm produse în care să ne simțim bine și în siguranță – știm că materialele nu conțin substanțe periculoase pentru piele, terenul unde a fost cultivat materialul nu a fost contaminat, iar persoanele care lucrează să le producă sunt plătite corect, nu sunt exploatate.

Totodată plănuiam să dezvoltăm proiectul de tratament stomatologic, iar Atelier Merci, prin profitul generat, a oferit cabinetelor stomatologice mobile resurse financiare pentru derularea proiectului pentru copii în mai multe sate.

Al doilea proiect de antreprenoriat social, ALTRNTV, l-am creat din aceleași motive, dar și pentru a promova designerii care sunt atenți la materialele și tehnicile de producție folosite și care au ales calea sustenabilității. În ciuda dificultăților și a costurilor mai mari, au satisfacția că produsele lor nu produc efecte negative asupra mediului sau a omului.

Cum ați făcut selecția designerilor și cum ați stabilit criteriile de sustenabilitate?

Am stabilit criterii de sustenabilitate precum tipul de material folosit, sursa materialului, tehnicile de producție sau tipul de ambalaj propus. Am discutat cu fiecare designer despre aceste aspecte și dacă se încadrau în practicile care contribuie la diminuarea extragerii de resurse noi și creării de noi deșeuri, atunci îi invitam în echipa noastră.

De exemplu, Poartă-mă cu flori este un designer din comuna Borlești, Neamț, care vopsește textilele cu plante oferite de natură în fiecare sezon. Katerini realizează accesorii integral din PET-uri și mase plastice reciclate, iar GLŌM realizează obiecte de iluminat din ramuri găsite în sălbăticie, din copaci căzuți, culese în timpul evadărilor în natură.

În materie de haine, Atelier Merci propune produse pentru femei și copii din materiale naturale, certificate GOTS și OEKO TEX (bumbac organic, cânepă, in), și produse YKO-YKO, din bumbac și poliester reciclat, precum și accesorii din materiale care la prima utilizare au făcut parte din vela unui vas.

În următoarele trei luni în shop vor fi găzduite brandurile Atelier Merci, Bewise, Bianca Georgescu, Boobie Love, Deplin, Devla Accessories, GLOM, Huna, Katerini, Lailui, Ludic, OilRight, One shirt, Poartă-mă cu flori, Pottery Paw, Stycle, Wooba și YKO-YKO.

La ce sunteți voi atenTE atunci când cumpărați un produs și ce obiceiuri îi încurajați pe clienți să adopte?

Noi ne uităm la materialul din care este realizat un produs (organic, reciclat, certificat GOTS, OEKO-TEX sau la alte certificări prin care ne asigurăm că nu conține substanțe toxice, că este bun pentru piele, că angajații au fost plătiți corect etc.). Dacă putem afla și cum a fost produs (proveniența accesoriilor, drumul parcurs până în România), e și mai bine.

De preferat ar fi să cumpărăm produse locale, care vin de undeva aproape de noi, deci care ar trebui să polueze mai puțin. Pe clienți îi încurajăm să citească etichetele produselor înainte să le cumpere, să se orienteze către producători locali (din oraș, din regiune, din țară) și să încurajeze și ei la rândul lor prietenii, colegii, familia, să facă la fel.

Pe etichetele produselor din ALTRNTV scriem tipul materialului, al accesoriilor (de exemplu, nasturi din bumbac reciclat) și tipul de certificare al acestuia. Astfel, ai siguranța că a fost realizat într-un mod etic și sănătos.

De ce bariere v-ați lovit până acum în încercarea de a face ALTRNTV cât mai sustenabil?

Cred că primele bariere au fost cele legate de designul interior al spațiului, ambiția noastră fiind design de interior cu materiale și produse sustenabile. Am constatat că există puțină experiență legată de ce înseamnă să gândești o amenajare cu o amprentă de carbon mică, dar din fericire am găsit parteneri care sunt deja preocupați de subiect și au dezvoltat produse în acest sens.

Sistemul de iluminat de la Signify, de exemplu, este prevăzut cu proiectoare printate 3D din CD-uri reciclate, folosește becuri LED și un sistem inteligent de adaptare a intensității luminii în funcțiie de nevoie. Pe de altă parte, pardoseala de la Tarkett conține 80% material reciclat.

Ce măsuri ați luat pentru a limita folosirea plasticului și a altor materiale cu impact negativ asupra mediului în shop-ul vostru?

Dincolo de produsele expuse care sunt create intenționat cu scopul de a nu contribui și ele la poluarea mediului și elementele de design interior menționate mai devreme, folosim ambalaje din carton reciclat și încurajăm clienții să aducă cu ei o sacoșă reutilizabilă. La cafenea, folosim lapte din mazăre, un produs care are un consum redus de apă în procesul său de producție.

Cum ați ales spațiul de pe bulevardul regina elisabeta care găzduiește acum ALTRNTV?

Ne-am bucurat că am putut să readucem la viață un spațiu de patrimoniu prin care, decenii la rând, au trecut zeci de mii de oameni. Pe vremuri, aici a fost intrarea și casa de bilete a Cinema București, situat pe strada cunoscută drept „Hollywood-ul din București” pentru multitudinea de cinematografe existente la acel moment. Am scris despre acest lucru pe un panou montat în ALTRNTV și chiar am fost vizitați de câteva persoane nostalgice după acest cinema și curioase de felul în care l-am amenajat.

Ce vă propuneți pe viitor, ce urmează de acum încolo?

Ne dorim ca tot mai mulți oameni să afle despre ALTRNTV, iar produsele din shop să îi ajute să facă alegeri mai bune pentru ei și pentru planetă.

Apoi, ne dorim să dezvoltăm și galeria ALT Gallery din interiorul ALTRNTV, în care să invităm artiști să creeze lucrări dedicate sustenabilității (prin reciclare, de exemplu), pe care să le expunem în galerie. În acest moment, avem expuse lucrarea decorativă, din lână și rafie reciclate, realizată de artistele de la Furuloom, dar și lucrarea Ștefaniei Truică, absolventă UNARTE, care a creat un tablou din cinci perechi de denim reciclat.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.