Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
TRAVEL DIARY
Love at first sight: Istanbul
TEXT ȘI FOTOGRAFII
DE IRINA MUNTEANU
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
E luni dimineață, mă plimb prin aeroport și aștept să-mi întâlnesc partenerii de drum. Destinația noastră: Istanbul. Ce mod mai grozav de a începe săptămâna decât la bordul unui avion în drum spre orașul pe care îți doreai de mult să îl vizitezi?
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
La invitația Agenției de Promovare și Dezvoltare a Turismului din Turcia, am petrecut patru zile în Istanbul, alături de jurnaliști și bloggeri din România, Moldova și Polonia. Am descoperit un oraș vibrant, care a absorbit tot ce e mai bun din cele două continente pe care este întins – Europa și Asia, un oraș în care trecutul se îmbină armonios cu prezentul și devine instant o destinație la care știi că trebuie să te întorci. Iată cum a fost!
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
ZIUA 1
Palatul Topkapı
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Prima oprire: Palatul Topkapı, fostă reședință a sultanilor otomani și centru cultural al Imperiului Otoman, actual muzeu situat în Sarayburnu, o zonă cu vedere către Marea Marmara, Bosfor și Cornul de Aur. Un complex imens prin care te poți plimba în voie, Palatul Topkapı cuprinde patru curți, care adăpostesc clădiri istorice precum Haremul, proiectat de arhitectul otoman Mimar Sinan și decorat cu plăci ceramice viu colorate din Iznik.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Biblioteca lui Ahmed al III-lea
Restaurantul Konyali 1897
Vedere din grădina Palatului Topkapı
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Vizita se încheie admirând priveliștea strâmtorii Bosfor și luând prânzul la restaurantul Konyali 1897. Un pont: nu uita să întrebi de Osmanli Saray Șerbetleri, o băutură tradițională din fructe și petale de flori, făcută după o rețetă proprie păstrată secretă.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
ZIUA 2
Cisterna Basilică
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Se anunță două zile ploioase, dar nu mă deranjează deloc pentru că doar ce am pășit în interiorul celui mai emblematic sit al Istanbulului, inclus pe lista monumentelor din patrimoniul mondial UNESCO: moscheea Hagia Sophia. Originar biserică, construită la ordinul Împăratului Iustinian în secolul al VI-lea, Hagia Sophia este o mărturie a ingeniozității arhitecților romani de la acea vreme.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Urmează descoperirea mea preferată și locul în care m-aș mai adăposti oricând de ploaie sau soare prea puternic: Cisterna Basilică, cea mai mare structură subterană de stocare a apei din Istanbul, numită și Palatul Scufundat. Construită de același împărat în secolul al VI-lea, Cisterna a fost restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, iar în prezent este un mix de modernitate și istorie, pe care îl poți experimenta într-o atmosferă imersivă dată de luminile, muzica și lucrările de artă contemporană expuse în apă, printre coloanele antice.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Capul Medusei
Cisterna Basilică
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Călătoria continuă cu o tură obligatorie de Grand Bazaar, pe care l-am surprins într-un moment mai puțin aglomerat, așa că am putut să îl explorăm în ritmul nostru și chiar să îi cunoaștem pe câțiva dintre vânzători. Dacă nici tu nu poți să îți dezlipești ochii de pe plăcile de ceramică din moschei, îți recomand să treci neapărat pe la Iznik Works pentru ceramici tradiționale lucrate și pictate manual (cu puțin noroc te vei întâlni cu proprietarul magazinului, care îți va demonstra cât de rezistente sunt vazele lor).
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Iznik Works
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
La zece minute de mers pe jos vei da și peste Spice Bazaar, mai mic și mai puțin aglomerat decât Grand Bazaar, pe care merită să îl străbați tarabă cu tarabă, mai ales dacă ți-ai propus să-ți recreezi preparatele preferate acasă cu ingrediente și condimente specifice turcești.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Punto Carpet
Hacı Bekir

Spice Bazaar
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Încă trei opriri înainte de a te îndrepta spre alte zone: magazinul de covoare lucrate manual Punto, din apropierea Grand Bazaarului, magazinul de cafea turcească Kurukahveci Mehmet Efendi și magazinul Hacı Bekir Lokumcusu, pentru rahat, halva cu fistic și alte minunății delicioase preparate după rețetele tradiționale ale lui Hacı Bekir Effendi, cofetarul șef al Palatului Otoman.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Insider's tip: restaurantul Deraliye
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
ZIUA 3
Turnul Galata
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
A treia zi începe la aproape 67 de metri înălțime, de pe balconul Turnului Galata, care ne răsplătește cu o panoramă de 360° asupra orașului. Fani apusuri spectaculoase? În perioada de vară (1 aprilie - 1 noiembrie) muzeul este deschis până la ora 23.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Vedere deasupra orașului din Turnul Galata
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
De la plimbări infinite pe străduțe și shopping în magazinele second hand și atelierele designerilor locali, la popasuri în barurile, restaurantele și cafenelele din zonă (neapărat Old Java Coffee Roasters), nu vei duce lipsă de lucruri de făcut în Galata (Karaköy), unul dintre cele mai vechi și mai importante cartiere din Istanbul.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Boemul cartier Galata, acum Karaköy
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
MagazinuL designerului de bijuterii
Janset Bilgin
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Un hub fresh pentru artă, cultură, shopping și experiențe culinare gourmet este Galataport, situat în imediata apropiere a Peninsulei Istorice, pe malul cartierului Karaköy. Dacă pentru Muzeul de Artă Modernă și Contemporană mai trebuie să aștepți puțin până se relochează în Galataport, Muzeul de Sculptură și Pictură a fost deschis publicului anul trecut.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Insider's tip: restaurantul Mükellef
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
ZIUA 4
Bebek
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Ultima zi în Istanbul se anunță însorită, la fix pentru a explora două dintre cele mai pitorești zone din partea europeană a orașului: Arnavutköy și Bebek. În vreme ce Arnavutköy, tradus „satul albanez”, abundă în restaurante pescărești de-a lungul coastei sale, străzi înguste și vile colorate din lemn cu vedere la mare, Bebek este cunoscut pentru debarcaderul omonim, conacul Ali Pașa (actualul Consulat al Egiptului) și muzeul Ashiyan, printre altele.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Vederi din Arnavutköy
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Aflată în vecinătate, Piața Ortaköy adăpostește moscheea cu același nume, o clădire neobaroc renovată recent și situată pe malul apei. E momentul să decizi dacă explorezi împrejurimile sau îți găsești un loc strategic din care să observi mulțimile de oameni și podul suspendat Bosfor. Orice ai alege, oprește-te mai întâi în zona dedicată vânzătorilor de kumpir, un cartof copt imens servit cu diverse umpluturi.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Moscheea Ortaköy
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Și o ultimă oprire înainte de întoarcerea acasă: o plimbare prin imensa grădină a Muzeului de Caligrafie și Pictură Sakıp Sabancı, găzduit de o vilă impunătoare construită în 1925. Rămâi acolo pentru a lua prânzul în restaurantul Academiei de Arte Culinare Istanbul, una dintre cele mai importante instituții de acest gen din lume.
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Insider's tip:
Mutfak Sanatları Akademisi
Wireframe Icon Chevron RightCreated with Sketch.
Călătoria noastră a luat sfârșit, dar mai sunt multe de descoperit în Turcia!
Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.