_

Am stat un pic de vorbă cu ea și ne-a atras numaidecât într-un vârtej de curiozități care-i fac și mai intrigantă arta.

Tu faci un fel de tranziție între mediile în care te exprimi – desen, instalație, obiect, pictură. Cum te hotărăști cum vei materializa o idee? Vine firesc sau ai un proces de căutare?

I I I I I

_

Deși desenul este marea iubire, nu văd de ce m-aș abține din a experimenta cu alte medii. Pentru mine e sănatos să mă pun în situații noi, cu medii pe care le cunosc mai puțin, dar care mă fascinează și pe care le simt potrivite pentru acel moment. Cred că înainte de toate există o idee care mă acaparează, ceva ce trebuie să rezolv apoi și tehnic, după care vine căutarea mediului care să arate, să se simtă într-un fel anume.


Poate ajunge să fie neliniștitoare libertatea asta de a căuta constant cum să exteriorizezi mai bine o idee?

I I I I I

_

Niciodata. Libertatea este esențială, este principiul pe care îmi construiesc acest playground interior și exterior. Atunci când nu știu din primul moment tipul de materiale pe care vreau să le folosesc (ceea ce se întâmplă destul de rar) experimentez cu diverse chestii până când simt că totul se aliniază. E un sentiment aproape fizic si foarte clar.

Ți s-a întâmplat să desenezi ceva și apoi să-ți dai seama că-i atingi mai bine potențialul dacă-l exprimi altfel?

I I I I I

_

Cam totul pornește de la desen, deci etapa asta există înainte de toate, și desenul inițial nu își pierde puterea. Dacă decid să îl transpun în altă tehnică, consider această nouă instanță a lui ca fiind o extensie.


Cu ce te împaci mai bine, cu urâtul sau cu frumosul? Unde se întâlnesc în lucrările tale?

I I I I I

_

Frumusețea este foarte supraestimată. Nici nu știu ce înseamnă, de fapt. Frumosul ăsta de reviste și în general estetica ce caută perfecțiunea mi se par de-a dreptul groaznice prin faptul că nu sunt ficțiuni asumate ale unei posibile realități, ci se impun uneori ca norme. Urâtul e mult mai uman, arată o lume în care toate posibilitățile coexistă fără presiunea unei finalități. E locul cel mai fun unde totul se manifestă liber.

Spuneai într-un interviu că România e ca un „cabinet de curiozități cu absolut tot ce vrei“. Care-s curiozitățile pe care îți vine să insiști zilele astea?

I I I I I

_

Da, aici se întamplă mult deodată. Toate simțurile sunt în alertă. În acest moment, mă interesează starea interioară de demisol (un cuvânt mișto, îi poți simți mirosul și parcă îi vezi și culoarea), parțial subteran, parțial în lumină solară. Nu știu daca o pot descrie în termeni mai preciși de atât. Ma interesează întoarcerea la un edge inevitabil în care acceptăm și latura noastră salbatică, uneasy, neglamuroasă.

La ce lucrezi în perioada asta? Care-i mindsetul tău acum, ce te preocupă?

I I I I I

_

Lucrez la acest proiect despre latura noastră sălbatică, despre manifestarea sa corporală și despre cum mentalul o urmează. Este despre sunet, despre corp și despre bestii interioare. Va fi totul mai clar la primăvară. În paralel și într-un ritm mai intens, lucrez la un proiect de grup cu artiști și curator la care țin foarte tare, un proiect cu și despre „bruiaj“. Mindset-ul meu, ca întotdeauna când lucrez, este de entuziasm total.