
Silvia Cristescu
Fashion Crushes
La ce mai visez zilele acestea?
_
Săptămânile acestea am răscolit internetul în lung și-n lat și am găsit tot felul de lucruri minunate, care mi-au atras atenția și m-au făcut să visez și să uit un pic de grijile zilnice. Sper să vă inspire și pe voi!

O colaborare care mi-a atras atenția
Magda Butrym x Linda Farrow
_
Ochelarii din colecția capsulă Magda Butrym x Linda Farrow par să fie piesa de rezistență pentru plimbările lungi sub soarele arzător de vară. Colecția cuprinde 10 piese, mai exact două modele disponibile în diferite culori și va fi disponibilă începând cu luna iulie 2020. Mi-au plăcut tare mult cei decorați cu pietre Swarovski!


Un brand nou de bijuterii
Bonanza
_
Pe fetele de la Bonanza le-am descoperit pe Instagram și a fost dragoste la prima vedere. Bijuteriile lor sunt inspirate din modele vintage, în special din anii 80. Așa că dacă visezi la un colier împletit sau cercei statement, le vei găsi aici.


La o colecție pe care sper că o vom putea purta vara aceasta
Jacquemus
_
Jacquemus știe să ne facă să visăm la vacanțele perfecte, iar colecția lui de vară sper să ne coloreze zilele vara aceasta. Topurile tricotate, pantalonii scurți și gențile Chiquito sunt câteva dintre piesele salvate în lista mea de dorințe.


Colierul masiv auriu de la
Bottega Veneta
_
Mă obsedează de ceva vreme și recunosc, mi-am făcut deja în minte o serie de ținute pe care le-aș purta cu acest colier. Așa că am profitat de timpul liber și am răscolit etsy.com din scoarță-n scoarță. Am găsit câteva modele vintage din anii 80 foarte similare și cool.


Piese confortabile și elegante de stat în casă
Ami Amalia
_
Am descoperit săptămânile acestea că nu poți purta în casă ținutele pe care le-ai fi purtat în mod normal pe stradă. Și pentru că mai avem câteva săptămâni de stat în casă, seturile din lână merino de la Ami Amalia îmbină perfect confortul cu moda.


Mai multe de citit?
Acum și la tine pe mail!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.