Înainte să părăsească orașul împreună cu cei doi copii ai săi, Fedia și Vera, și să își lase în urmă soțul și părinții, planurile și întreaga viață de până atunci, Olga a petrecut opt zile într-un subsol din Kharkiv, adăpostindu-se cu familia din calea atacurilor.

„8 zile și 8 nopți – atât am stat în subsol. Când se lăsa un pic de liniște, urcam în apartament, făceam repede câte ceva. Imediat cum se auzeau împușcăturile, luam copiii și alergam în subsol”, scrie Olga în jurnalul ei. „Apartamentul nostru s-a schimbat și el în aceste zile. Pe geamuri au apărut cruci de hârtie. Am dat jos toate ușile de sticlă și oglinzile și le-am pus unele peste altele într-o cameră. Pe hol stăteau de pază rucsacurile noastre și un geamantan care până la urmă acolo a și rămas.”

„(...) În 9 zile m-au lăsat fără casă, mamă, soț. Mi-au rămas copiii, cățelul, rucsacul pe umeri și capacitatea de a desena. În interiorul meu s-a format un gol imens pe care l-am închis cu dop ca să nu mă evapor.”

„Jurnal de război” este povestea Olgăi, scrisă și ilustrată de ea, așa cum a trăit-o. După un prim tiraj de 3.000 de exemplare, vândut complet în 24 de ore, „Jurnalul de război” a ajuns și în România, (după Coreea și Italia), unde a fost publicat la Seneca Anticafe. Mai multe despre experiența și greutățile din spatele jurnalului am aflat chiar de la autoarea sa.

„Primul lucru – am scris pe brațele copiilor numele, datele lor de naștere și numerele de telefon.

— Pentru ce o faci? – a întrebat Vera.

— E un joc.

— Ce joc?

— Război se numește.”

Olga Grebennik este ilustratoare și scriitoare, iar pentru ea, albumul de schițe care urma să devină „Jurnal de război” a fost un mod conștient de a-și transforma anxietatea în desene și însemnări. „Desenam pentru mine, să-mi ocup mâinile și mintea, să-mi alung anxietatea și să încerc să văd dacă așa mă pot adapta greutăților”, spune Olga.

Fără alte încercări, fără modificări, fiecare desen prindea contur din prima și lua în jur de 6-8 minute să fie finalizat. „Eram sigură că voi schița patru, cinci desene și iată, s-a și terminat războiul. 52 de ilustrații în jurnal, iar finalul războiului încă nu se zărește.”

„Puneam pe Instagram tot ce ni se întâmpla și, desigur, tot ce desenam. Oamenii au început să-mi scrie că ar trebui să transform materialele într-o carte. Însemnările mele au fost arătate unei scriitoare din Coreea, care le-a recomandat mai departe editurii Munghak. Editura a fost de acord să publice materialul și, în trei săptămâni, împreună cu un traducător, am transformat jurnalul într-o carte. Așa a apărut «Jurnalul de război».”

Acum că jurnalul ei călătorește în toată lumea, Olga își dorește ca publicul larg să înțeleagă că „nu există nimic mai prețios decât viața unui om, iar o idee politică nu are dreptul să existe dacă agresează această viață.”

„Va trebui să ne ocupăm de creație, nu de distrugere, indiferent de circumstanțe”, mai spune autoarea. „Jurnalul meu este dovada că se poate.”