Hotchner, cunoscutul biograf al lui Hemingway, care cu jumătate de secol în urmă publica „Papa Hemingway”, consemnează aici, bazându-se pe înregistrări, notițe și propriile amintiri, aspecte din căsniciile scriitorului, așa cum acesta i le-a relatat în numeroasele lor întâlniri.

Rezultatul? O savuroasă incursiune în viața sentimentală a scriitorului de Nobel, căsătorit de patru ori, mai întâi cu Hadley Richardson, apoi cu Pauline Pfeiffer, a treia oară cu Martha Gellhorn și, în sfârșit, cu Mary Welsh Hemingway. Să vedem ce consemnează biograful!

Când Hemingway publică prima povestire în The Atlantic Monthly, recomandat de Scott Fitzgerald, pe care îl cunoaște la Paris, acesta scrie:

„Lui Max Perkins i-a plăcut Fifty Grand și a publicat-o în The Atlantic Monthly, iar eu am primit suma incredibilă de 350 de dolari cu care i-am cumpărat cizme de iarnă lui Hadley și ne-am dus la boucherie.”

Când o cunoaște pe Pauline Pfeiffer, tot prin intermediul soților Fitzgerald. Surorile Pfeiffer, două americance de bani gata, se aflau, de asemenea, în capitala Franței:

„Prima impresie? Scundă, cu sâni mici, nici pe departe la fel de atrăgătoare ca sora ei. Pauline venise recent la Paris ca să lucreze la revista Vogue și arăta de parcă era desprinsă din paginile ei. Era în pas cu moda.”

„Avea părul scurt pe atunci, à la garçonne, se îmbrăca în rochii scurte cu franjuri, șiraguri de perle, bijuterii ieftine, se ruja cu un roșu strălucitor. Ne-a spus că urmase școala Visitation Convent din St. Louis, la câteva cvartale de unde locuise Hadley.”

În fotografie: Ernest Hemingway și Pauline Pfeiffer, Paris, 1927

Ernest Hemingay, despre prima sa soție, Hadley Richardson, considerată marea sa iubire:

„După cina aia, nu m-am mai gândit deloc la Pauline. Hadley era singura femeie care conta în viața mea, trupul ei planturos și sânii plini, părul până la umeri, rochiile cu mâneci, lungi până la glezne, nu purta bijuterii și nu se machia. Îmi plăcea la nebunie cum arăta și când făceam dragoste.”

„Hadley și-a petrecut viața iubind lucrurile pe care le îndrăgeam și eu.”

Foto: Ernest și Hadley Hemingway în Elveția, 1922

„Îi plăcea să schieze în Austria, să meargă la picnicuri pe câmp la cursele din Auteuil, să stea toată noaptea la cursele de ciclism de la Vélodrome, echipată cu sandviciuri și un termos cu cafea, să călătorească în sate alpine ca să vadă Tour de France, să pescuiască pe malul râului Irati, să meargă la coride în Madrid și Pamplona și să facă drumeții în Pădurea Neagră.”

„Deși nu m-am gândit niciodată la Pauline după acea primă întâlnire, aveam să aflu că ea se gândea la mine, iar gândurile ei s-au transformat în intrigi și șiretlicuri, subterfugii.”

Faimosul bilet cu regula celor 100 de zile pe care Hadley îi cere să-l semneze se pare că suna astfel:

„Dacă Pauline Pfeiffer și Ernest Hemingay nu se văd o sută de zile și dacă, la sfârșitul acestei perioade, Ernest Hemingway îmi spune că încă o iubește pe Pauline Pfeiffer, voi divorța de Ernest Hemingway fără alte complicații.”

Dar Hadley va renunța ea însăși, cu demnitate, la regula celor 100 de zile. Nu după mult timp se va recăsători cu jurnalistul Paul Scott Mowrer:

„M-a luat prin surprindere cât de repede se recăsătorise Hadley. Știam că farmecul și personalitatea minunată îi vor încuraja pretendenții, dar eu îmi închipuiam că va rămâne singură atunci când, cum părea foarte probabil, o voi părăsi pe Pauline și mă voi întoarce la ea și la Bumby (fiul lor)”.

Hadley, Bumby și Ernest Hemingway

„Îi scrisesem scrisori pline de iubire de la divorț, mărturisindu-i că, cu cât vedeam mai multe femei, cu atât o admiram mai tare. De fapt, în toate scrisorile îi zisesem cât de mult o iubesc. I-am tot scris și după ce s-a căsătorit, îndrăznind să fiu cât se putea de personal, dar Hadley în cele din urmă mi-a răspuns că scrisorile mele îl cam deranjau pe Paul, așa că nu i-am mai scris de atunci.”

Comparându-și primele două soții, Hemingway spunea:

„Pauline a încercat să pescuiască, să împuște și să călărească, dar nu se pricepea, nu era nici pe departe la fel de iscurită ca Hadley..”

Hemingway vorbind despre Mary Welsh, ultima sa soție:

„De la o vreme domnișoara Mary mă tot bate la cap. Cică nu sunt singurul scriitor din familie. Știai că a fost reporter local pentru revista Time, când ne-am cunoscut la Londra? Vrea să scrie articole. Dar nu știu cum să-i găsesc colaborări. (...) Însă Mary tot insistă și mă cicălește că am neglijat scriitoarea din ea fiindcă nu vreau să-mi facă concurență, cât pe ce să-mi arunce mașina de scris în băutură.”

Ernest Hemingway și Mary Welsh în 1946, Havana, Cuba

Hemingway, despre Martha Gellhorn, a treia sa soție:

„Martha era la fel de insuportabilă, mă tot bâzâia cu scrisul, cum trebuia să ne facem timp ca să ne încadrăm în orarul ei, unde și când trebuia să mergem pentru slujba ei. Era o scriitoare destul de bună, recunosc, însă nu puteam să pun nevoile ei înaintea alor mele.”

„Ne-am despărțit, nu aveam copii, nu ne iubeam, câștiga mai bine ca mine și mi-a zis că ar avea un viitor mai bun fără mine. Și avea probabil dreptate, din moment ce aveam alte interese și gusturi.”

„Îmi plăcea singurătatea scrisului și ambițiile mele nu se puteau măsura cu ale ei. Aventura pe care am avut-o la Madrid în timpul războiului civil spaniol, pe când orașul era bombardat, s-a terminat repede când am făcut greșeala de a ne căsători.”

„Dar nu regret nimic, din moment ce asta a determinat-o pe Pauline să intenteze divorț.”

Hemingway, despre ultima întâlnire cu Hadley Richardson. Se întâlnesc din întâmplare, la Paris, după mulți ani de la divorț:

„I-am zis că-mi amintesc acele vremuri când visam și nu aveam nimic de pus pe masă, iar sticla de vin era goală.”

„Dar ai crezut în mine în ciuda sărăciei. Hadley, vreau să știi că ești partea veridică a oricărei femei despre care scriu. Te voi căuta pentru tot restul vieții.” „La revedere, Tatie.”

„Semaforul s-a făcut verde. Hadley s-a întors și m-a sărutat, un sărut plin de înțelesuri; apoi a traversat și m-am uitat cum se îndepărtează, cu mersul ei familiar și grațios. (...) Atunci am văzut-o ultima oară.”

Ernest Hemingway și Mary Welsh, alături de care va trăi până la sfârșitul vieții sale, în 1961.